Timp de gândire

Câţi oameni trebuie să moară ca să demisionaţi?

Circulaţia prin România în general şi prin Bistriţa-Năsăud în special este, fără îndoială, un sport extrem atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. În lipsa unor şosele ocolitoare, tot traficul trece prin mijlocul oraşelor, iar edilii, în loc să folosească toate mijloacele pentru a pune în evidenţă trecerile de pietoni pentru ca acestea să fie văzute de toată lumea, toacă banii publici pe sindrofii păşuniste.

Oraşul Năsăud, fost al academicienilor, actual al Ispasului care ţine o veşnicie (pe principiul dacă e langa, să fie langa – langa), al tropăielilor electorale pedeliste şi al provincialismului dus la extrem este, de circa o săptămână, scena unor accidente rutiere de-a dreptul tragice. A murit o adolescentă pe trecerea de pietoni, dar şi o femeie tânără, mama a şapte copii, iar aseară un alt tânăr a fost accidentat grav tot în zona trecerilor de pietoni.

Dacă autorităţile tac mâlc, în schimb, comentatorii de pe siteuri pun degetul pe rană şi spun tare şi răspicat: trecerile de pietoni nu se văd, sunt şterse, iar administraţia oraşului sau cei de la Drumuri Naţionale (în cazul în care obligaţia le aparţine lor fiind vorba de DN 17 C) nu au făcut absolut nimic să le traseze la loc. Obişnuiţi cu viaţa de târg, oamenii din Năsăud sau cei care au treabă pe acolo trec cam pe unde ştiau ei că exista o zebră, în timp ce şoferii, mai ales cei care nu cunosc drumul, uită să studieze toţi copacii în căutarea semnului de circulaţie care să-i avertizeze că urmează o trecere de pietoni. Din aceste două cauze mor oameni în fiecare noapte fiindcă, iluminate prost sau deloc, străzile oraşului Năsăud şi ale tuturor comunităţilor mici de fapt sunt adevărate capcane din care scapă doar cei norocoşi.

Cât de prost administrator al oraşului poţi fi să nu trasezi zebrele? Cât de aiurea poţi gândi să aloci sute de mii de lei pentru concerte şi tropăieli în care să cuvânte nişte neica nimeni să te laude, dar să nu pui în dreptul celor trei-patru treceri de pietoni din oraşul tău semafoare? Extrem de prost şi indolent. Siguranţa cetăţeanului trebuie să fie principala grijă a unui primar, iar cel din Năsăud nu poate demonstra că şi-a făcut prea multe griji în acest sens. Din păcate, nu este singurul.

A fost nevoie să moară pe capete oameni la Viişoara, după reabilitarea DN 17, până ce Primăria Bistriţa s-a scărpinat în cap să monteze semafoare cu lumini intermitente. Nu văd de ce nu a pus semafoare cu buton. Erau mai utile şi de folos copiilor care trec drumul să ajungă la şcoală. Bine că domnul Ioan Creţiu de la Direcţia de Servicii Publice a găsit bani în bugetul Primăriei să monteze un semafor inutil la intersecţia Drumului Cetăţii cu Subcetate. După ce un an a fost blocat traficul acolo din cauza lui, în sfârşit, acum s-a închis. Nu era oare mai bine ca banii respectivi să-i fi alocat pentru Viişoara, Unirea şi alte zone cu trafic intens pentru montarea unor semafoare cu buton?

Fiind vorba de Drumuri Naţionale, s-ar putea ca tot ce ţine de ele să intre în atribuţia Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, condusă, la Bistriţa, de însuşi domnul Alexandru Slavita, un abonat al replicii „nu sunt probleme”.

Potrivit unor prieteni care circulă pe DN 15 A între Bistriţa şi Reghin, constructorii au săpat drumul pe kilometri întregi, au pus semafoare şi au lăsat totul baltă. Şoferii aşteaptă, înnebuniţi, la semafoare în timp ce văd că nici în stânga, nici în dreapta nu se întâmplă nimic. La rugămintea lor, l-am întrebat pe Alexandru Slavita ce se întâmplă, iar dânsul mi-a spus că nu se poate lucra din cauza ploilor, o minciună gogonată cum aveam să aflu mai târziu.

Şi, chiar dacă ar fi aşa, dânsul nu ar trebui să aibă în fişa postului scuzarea celor care stau, ci presiuni asupra lor. Nu aşa făcea celebra doamnă Boagiu, mare ministru al Transporturilor? Nu se ducea ea însăşi, în persoană, să certe „regii asfaltului”? Stătea la Bucureşti să le plângă de milă? Eu cred că domnul Slavita ar trebui să fie un ministru al Transporturilor local, unul care să aibă grijă să se lucreze, nu să caute scuze pentru că nu se lucrează. Altfel vom crede că e inutilă prezenţa sa într-o instituţie a statului sau îl vom bănui că are mici înţelegeri cu „prinţii şoselelor” de la noi.

Nu aş vrea să aflu că e obligaţia DRDP prin secţia Bistriţa să traseze zebre pe drumurile naţionale pentru că, dacă nici asta nu face instituţia condusă de domnul Slavita, atunci chiar că nu mai are ce căuta în funcţia aceasta.

Am o întrebare, în final, pentru toţi administratorii de drumuri, locali, regionali, de care vor fi ei, incapabili să traseze o zebră: Câţi oameni trebuie să mai moară ca să vă daţi demisiile?

Cristiana Sabău

9 comentarii

  • Multumesc din Viisoara! Cind vorbesti cu omeni de aici, asta sa afla pe lista de dorinte. O trecere sigura macar la ANL….ca soferi auto si in special a celor cu camioane din alte zone ignoare permanent pe zebra si pe cei care asteapta cu rapdare acollo sa treaca…

  • Problema drumurilor bistritene e una cu doua taisuri. Se reabiliteaza drumuri de vrea cinci ani si cateva rezultate se vad. Din pacate, pe aceste drumuri bune circula majoritar soferi romani, care, din pricina educatiei sau a nu stiu carui motiv, odata ce-s suiti la volan si dau de un drum bun, zbang, le urca imediat acul vitezometrului la 100 – 150 km/h, de parca toti is urmasii lui Michael Schumacher. „Doar nu mi-am luat masina straina si s-o conduc cu maxim 70 km/h in localitate pe drum drept, daca-i asa de bun drumu'”. Cati dintre soferi gandesc altfel pana nu o patesc? Cati dintre ei au rabdare cu cei mai putin vitezisti, cati sunt dispusi sa cedeze ceva din dreptul lor sau nu claxoneaza disperati atunci cand cineva greseste si ii incurca, obligandu-i sa apese putin si frana, nu numai acceleratia?
    In materie de circulatie, raspunderea personala cred ca primeaza in fata oricarei responsabilitati a nu stiu carei autoritati. Avem drumurile pe care le avem, se vor imbunatati sau nu, dar viata noastra depinde in primul rand de noi insine. Nu este greu sa ne asiguram foarte bine atunci cand trecem strada, chiar de suntem pe trecerea de pietoni, caci nu stii ce probleme o fi avand in cap cel ce se apropie de tine si in mod normal ar trebui sa te lase sa treci. Nu stii daca a consumat alcool sau atentia ii este sustrasa de altceva. E mai bine sa-l lasi sa traeca decat sa dea peste tine, ai pierdut 5 secunde din graba ta, dar sigur ti-ai salvat viata.
    Legile sunt inca extrem de permisive in tara noastra in privinta incalcarii regulilor de circulatie. Poftiti de incercati sa fiti prinsi circuland cu viteza mai mare decat e reglementata in Elvetia, de exemplu, si veti avea niste surpize cum nici nu ati fi putut gandi vreodata. Sau incercati-va norocul conducand cu aburi de alcool in cap. Oare veti mai conduce vreodata o masina dupa astfel de ispravi. Nu prea cred; Si ce gaura se va produce in bugetul dumneavoastra, asta-i partea a doua. Dar la noi… nici nu mai comentez.
    Mi-e si mie tare drag sa dau vina pe altii pentru toate lucrurile nefavorabile ce mi se intampla. Dar in materie de siguranta personala, incerc pe cat posibil sa casc bine ochii, ma feresc de primejdiile pe care reusesc sa le intrezaresc, mi-am asigurat viata mea si a familiei mele, pentru ca fiind chiar si foarte atent, ceasul rau nu se stie niciodata cand vine.

  • Am uitat sa mentionez ca minunile alea de lumini prin LED cred ca nu merge de muuuulte luni…stricate sau lipsa de curent…

  • sincer nu cred ca primarul este vinovatul accidenetlor din nasaud,oamenii nu sunt deloc atenti,nu trec pe trecere de pietoni,se aruca pur si simpu in fata masinilor,iar cei care conduc nu sunt deloc responsabili si atenti .sincer nu stiu cu unele pesoane pot sa isi ia carnetul.nu mai criticati si dati vina pe altii.nu-i corect si nu-i frumos si oamenii sa fie atenti,chiar daca nu sunt trasate zebrele sunt luminate si cam stim pe unde sa trecem.trebe multa atentie si sa te asiguri pe unde mergi doar nu mergi cu capul in pamant.

  • Nasaud, orasul academicienilor a ajuns la mana tiganilor care merg la vot organizat, ceilalti cica nu merg ca nu-i intereseaza, aici gresesc de altfel, stau ca prostii in duminica votului si ii lasa pe altii sa faca ce vor, stiu asta de la multi din Nasaud, apoi singura realizare notabila a actualului primar care se intituleaza musai si inginer, e viopsirea cosurilor de gunoi in portocaliu, MAREA REALIZARE! ioi……ma dug o data pe an la morminte si ma crucesc ce a ajuns orasul asta INERT, obosit si prada smecherilor, pacat, joia e ca un furnicar se calca toti in picioare in asa zisa piata … ioi….cata dreptate aveti dar cine sa isi de-a demisia onorabil, poate in alta tara….ioi…….a ajuns sa imi fie rusine sa spun ca m-am nascut in Nasaud, si locuitorii s-au manelizat total, stau inchisi in case la telenovele…….ioi………

  • Cea mai mare capcana a acestui drum, DN 17( prin Viisoara , Unirea….) sunt santurile laterale, adanci si betonate, un real pericol pentru soferi !
    Oare cand se vor acoperi cu dale din beton ?

  • Cred ca ar trebui gandite – URGENT-drumuri prin exteriorul localitatilor. Drumurile nationale, au fost refacute cu nivelul ridicat pana la cel al ferestrelor caselor, cu trasee ce traverseaza localitatile, cu santuri adanci, cu ignorarea interesului celor ce supravietuiesc acolo. Toti am parcurs Ungaria, Italia etc si chiar Bulgaria. Localitatile sunt abordate prin trasee ce se desprind din cele principale-nationale, autostrazi etc-fiind o placere sa le descoperi si fiind astfel protejate. Este o gandire elementara si o responsabilitate a autoritatilor.

  • Moartea unui om…..este un lucru grav. Daca acest lucru se intampla in urma unui accident de circulatie….este si mai grav. Se poate spune ca : acel om a murit…cu zile. Acolo unde accidentele se succed intr-un interval scurt de timp…cauza fiind aceeasi, problema trebuie decontata de cel care are in „fisa postului” asigurarea sigurantei tuturor cetatenilor. Fireste ca ma refer la primarul orasului Nasaud d-l ing. Muresan. In ce mod si mai ales cu cata responsabilitate s-a achitat de aceasta sarcina, nasaudenii au ocazia a aprecia in 10 iunie. Dupa „maretele” alocari din bugetul judetului de care s-a bucurat din partea colegului si prietenului domniei sale, presedintele C.J.Rusu Liviu, Nasaudul este un oras gri parca lipsit de perspective, marcat necorespunzator si ……cu treceri de pietoni prea putine si insuficient sau deloc…marcate…
    De viziune privind dezvoltarea orasului pe termen mediu si lung nici nu poate fi vorba. Sansa nasaudenilor pare sa fie d-l profesor Romocea, un om care a confirmat in calitate de director de scoala. Dupa cele mai realiste sondaje, d-l Romocea va fi primarul nasaudenilor in urmatorii patru ani….si….desi nu il pot asigura de votul meu, ma simt dator sa ii adresez o rugaminte : Opriti crimele din orasul Dvs.! Cereti celor care se pricep, intocmirea unor studii din care sa rezulte clar cateva lucruri : limitare de viteza – pe ce tronsoane de drum si cati km./ora ; numar necesar de treceri de pietoni cu semnalizare aferenta….pentru ca nasaudenii asemeni semenilor lor din alte localitati… nu stiu sa zboare ; amplasarea de sisteme radar cu monitorizare video… in zonele cu probleme pentru ca cei cu „sarcini de serviciu” in prevenirea accidentelor si sanctionarea vitezomanilor si pietonilor certati cu legea, sa-si poata face datoria. VA MULTUMESC ANTICIPAT ! si incercati si putina „educatie rutiera”….prin afisarea unor panouri in care sa vorbiti despre gravele accidente si cauzele lor…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS