Timp de gândire

Ce am fost şi unde trebuie să ajungem?

Dacă nu vrem să devenim un oraş de pensionari, va trebui să construim oportunităţi pentru tineri, şcoli serioase, slujbe în industrii noi şi un mediu prietenos. Altfel ne vom ocupa vacanţele pe drum, vizitându-i în alte ţări, unde şi-au găsit un rost. Decizia ne aparţine. Dacă nu acţionăm imediat, s-ar putea să fie prea târziu.

În ultimele zile, am citit mai multe ziare scrise în perioada interbelică, încercând să descopăr lucruri noi despre familia tatălui meu. Printre alte texte, era şi prezentarea unui personaj deosebit, Iacob Deleu, unul dintre conducătorii militari ai armatei lui Avram Iancu. O figură interesantă, care a învăţat militărie la regimentul de grăniceri din Năsăud.

Deşi fusese pregătit pentru a deveni preot, a făcut carieră militară. A fost singurul comandant al oştilor lui Avram Iancu, care nu a pierdut nici o bătălie. După aventura militară, s-a întors acasă şi a devenit învăţător afirmând că „lupta românilor a trecut pe teren cultural şi economic”. Asta spunea acum peste 150 de ani unul dintre luptătorii Revoluţiei de la 1848. La fel ca mulţi alţi fruntaşi ai românismului ardelean, a înţeles că educaţia şi cultura sunt esenţiale. Mai importante decât războiul şi revoluţiile.

Ce a rămas din idealul acestor înaintaşi luminaţi, în ţara bacalaureatului cu rată de promovare de douăzeci şi ceva la sută şi asta în sesiunea de toamnă? Unii ar spune că nimic, uneori sunt tentat şi eu să spun la fel. Dar ieri am participat la o întâlnire despre strategia de dezvoltare economică a judeţului. Aici unul dintre managerii de succes, domnul Stoian de la Comelf, povestea despre rolul secţiei din Bistriţa a Universităţii Tehnice în înfiinţarea unui centru de excelenţă, care să aducă plus valoare mediului economic local. Acest fapt, neînsemnat pentru unii, m-a făcut să înţeleg că nu e totul pierdut. În haosul şi nebunia ultimelor luni, există încăpăţânaţi care înţeleg că e nevoie şi de un picuţel de şcoală. Patima, ura şi autosuficienţa nu sunt de ajuns pentru a reuşi.

Dacă nu vrem să devenim un oraş de pensionari, va trebui să construim oportunităţi pentru tineri, şcoli serioase, slujbe în industrii noi şi un mediu prietenos. Altfel ne vom ocupa vacanţele pe drum, vizitându-i în alte ţări, unde şi-au găsit un rost. Decizia ne aparţine. Dacă nu acţionăm imediat, s-ar putea să fie prea târziu.

Cristian Munthiu

20 comentarii

  • Sunt perfect de acord cu cele spuse in articol. Problema este insa extrem de profunda si sistemica nu numai la Bistrita ci in toata Romania. Este problema perceptiei si a culturii muncii. De aici pleaca totul…. atata timp cat toti smecherii si hotii ajung in posturi cheie fara a li se intampla ceva, cat clasa politica taie si spanzura dupa bunul plac, cat nu se transmite un mesaj de demnitate si onestitate catre poporul roman invatat sa primeasca toate „indicatiile” de sus, nu se va schimba nimic. Ba dimpotriva, lucrurile vor degenera si mai mult. Oricum, in acest moment, deja situatia este scapata de sub control!

  • Cu fiecare ocazie, în momentele de cumpănă, bistriţenii şi în general românii emit puncte de vedere, de cele mai multe ori pertinente, în legătură cu ceea ce ar trebui să facem pentru a ne merge mai bine. Acest fapt presupune că suntem conştienţi într-o oarecare măsură de „realitatea zilei”.
    Mă întreb însă de mult prea mulţi ani; ce ne reţine să acţionăm, să trecem de la vorbe la fapte ?! Să implicăm în derularea cotidianului nostru acele persoane din jurul nostru pe care le apreciem în mod real (cei care nu se „murdăresc” făcând politica ultimilor 22 de ani şi stau încă „pe margine”) şi care sunt capabile să închidă acest capitol al neputinţei şi incompetenţei şi să deschidă un capitol al normalităţii.
    Oare suntem prea puţini cei care credem că dacă nu acţionăm acum, mâine poate fi prea târziu ?

  • niciodata nu e prea tirziu. niciodata !! conteaza doar sa faci. ca nu se termina lumea nici azi , maine sau ………….peste ani.

  • Nu e niciun viitor pentru Bistrita atata timp cat orasul nu se civilizeaza si prin asta spun modernizeaza. Un oras are nevoie de cateva lucruri elementare pentru a insemna ceva pe harta tarii, nu doar orasul linistit al pensionarilor. Nu avem industrii, nu avem zone de agrement civilizate, stranduri, aqualenduri, locuri de parcare moderne (subterane) sali de concerte pop-rock, nu avem sali de teatru, sali de cinema, nu avem magazine de renume, nu avem sosele spre punctele importante din tara, nu avem autostrada care sa treaca prin zona, nu avem multe domnilor si cum ai putea evolua daca iti lipsesc toate astea? Desigur, Bistrita e un cartier al Clujului sau al Targu Muresului, mergem si muncim altundeva si ne intoarcem acasa odata pe luna. Din pacate e un oras ce nu ofera nimic tinerei generatii, aaaa sa nu exagerez, poate un loc de munca prost platit ca vanzator si altceva nimic. Asa ca da, e orasul pensionarilor pentru ca nu facem nimic pentru a evolua, iar cei ce au fraiele nu fac altceva decat un mic ciubuc de moment, din pacate…

    • Exact din aceste motive,anul trecut dupa terminarea facultatii am decis sa raman definitiv la Cluj cu job-ul.Bistrita nu are niciun viitor.Nu exista nicio perspectiva.Un oras care a ramas in timp,prafuit,neupdatat,in urma multor orase vecine.Capat de linie ferata cum se mai spune la Cluj.Iar noi,cei cu facultati suntem obligati sa plecam din oras deoarece nu se gasesc aproape deloc locuri de munca.Ca sa nu mai vorbesc de locuri de petrecere a timpului liber.Fara supare,dar asta e adevarul.

  • La 61 de ani cat ii am in toamna, dna Vera sunt de acord cu ceea ce sustineti! Municipiul Bistrita, pe care il iubesc mult, nu a oferit dupa 1990 OPORTUNITATI serioase tinerilor pentru a se aseza la casa lor, langa parintii lor pensionari. Daca NU au plecat in strainatate au plecat la Cluj, Timisoara sau Bucuresti. Un tanar inteligent si doritor sa-si traiasca viata normal NU a gasit in Bistrita locuri de munca de excelenta de afirmare si valorizare pentru ceea ce a fost pregatit de liceele de performanta din municipiu sau ceea ce si-a dorit dupa terminarea unei facultati. Cei care conduc vremelnic acest oras ar trebui sa se gandeasca 90 % din timpul lor cum sa ii „aseze” pe tineri in acest loc romanesc cu reale valente economice, culturale si geografice.

  • Dumneata, pastrezi o voroava precum cea dinainte de 1989.

    Acest proces dinamic, care cuprinde toate sectoarele de activitate, aflat sub semnul implementarii celor mai noi cuceriri ale revolutiei tehnico-stiintifice, obliga la un efort sporit din partea tinerei generatii, chemata sa continue si sa desavarseasca imensul efort al poporului nostru de faurire al societatii capitaliste multilateral dezvoltate si de inaintare a Romaniei spre capitalismul perfect.
    Beneficiind de minunate conditii de munca, studiu si viata, de inestimabilile orientari si indicatii privind problemele esentiale ale capitalismului si ale activitatii ideologice, ale formarii si dezvoltarii constiintei revolutionare a omului nou, formulate de tovarasul domn Cristian Munthiu, tanara generatie a patriei noastre – reafirmandu-si adeziunea deplina la acestea – este hotarata sa nu precupeteasca niciun efort pentru infaptuirea minunatelor programe definite pentru faurirea Romaniei capitaliste, libera, prospera si independenta, ideal scump al intregului popor roman.

    Terminati, dom’le, cu indemnuri si pseudosfaturi.
    Ce Dumnezeu !
    Stoian e bun manager fiindca aduce profit platind oamenii la limita.
    UzinSider face politica in Bistrita pentru Comelf.
    Leoni daca-si misca fundul de-aici termina un sfert din judet.
    Ne putem milogi de ei sa stea doar acceptand conditiile impuse.

  • Eu as propune [si cred ca asta e solutia ] sa fim ceea ce stim si sintem: un oras linistit, nepoluat de fabrici, ci verdeata ……si altele, un oras de relaxare. multi ar vrea sa locuiasca intr-un astfel de oras. De ce sa ne transformam intr-un oras industrial, cu tot ce implica asta???? Nu vad rostul.

  • Macete, vad ca nu esti de acord cu nimic. Ai vreo soluție? Capitalism nu, comunism nu, trecut nu, prezent nu, viitor canci. Lumea nu a inceput și nu se termină aici. Între a nu avea nimic sau a avea zilnic ceva este o distanță uriașă. Este ușor să găsești „hibe” tuturor, un picuțel mai greu să încerci să acționezi. Aștept să discutăm despre posibile soluții, altfel nu văd nici un motiv pentru a ne cheltui energia în contre sterile.

    • Viitorul imi suna placut a voluntariat ( spre limita obligarii ) ca-n Germania postbelica.
      Macar 5 ani.
      Fara sa visam recompense ori sa inventam formule si masini de facut bani.
      N-ar strica putina liniste fiindca, altfel, ne impiedicam in comparatii inutile si discursuri banalizate prin repetare.
      Si-abia apoi sa alegem ce vrem sa fim.
      A ! Sa nu uitam o vorba inteleapta:
      Mi-e lehamite si ma feresc de ineficientii care dau lectii idiotilor.

    • Am omis.
      Extensiile facultatilor serioase, in orase precum Bistrita, echivaleaza cu frectii la picior de lemn.
      Nu apuca „studentii” tineri si, cu atat mai mult, cei mai in varsta decat profesorii lor, sa invete despre ceea ce produc altii darmite sa aduca imbunatatiri ori sa fie pionieri in ale tehnicii si stiintei.
      Nu mai aduc in discutie facultatile gen Spiru Haret.
      O rusine nationala.
      Bancomate pentru diplome.
      Uitati-va la AS-TV.
      Vi se pare un cuib de filozof ?

    • Voluntariatul in Romania este o utopie, datorita genelor. Visele despre masinile de facut bani sunt singurele pentru care traiesc majoritatea romanilor. Obligatoriu, s-ar putea, dar nu te mai lasa nimeni si plang prea multi dupa minunata Europa si America.

    • Eu mai vad o sansa intr-un viitor indepartat in copiii care chiar fac facultati serioase in orase mari. Nu toti viseaza sa plece din tara sa faca bani. Gandesc mult mai sanatos, isi doresc o viata frumoasa, nu lucruri si marci fitoase, un balast venerat in Bistrita. Si apoi, daca nu se intorc in Bistrita, ce pierd?Niste pensionari ingramaditi ce-si dau ultima suflare sa faca avere, calcandu-i pe ceilalti in picioare? Orasul isi merita pensionarii iar acestia isi merita orasul.

    • Ati inteles gresit.
      Ma refereamla voluntariatul fortat.
      Silit.
      Tinut sub observatie.
      Doar 5 ani.
      Cine crapa nu e spartan.
      Chiar daca va suna paradoxal.
      Ori dictatorial.
      P.S. Nu se va tine seama, in aceasta perioada, nici de gene si nici de sprancene.

    • N-ar crapa nimeni, ca n-au crapat nici nemtii. N-au crapat nici romanii cu Ceausescu intr-un voluntariat- involuntar. Suntem angrenati insa intr-un mecanism
      in care nu se mai poate impune pe fata un asemenea tratament. Cata vreme producem pentru profitul companiilor straine, interesul acestora este sa ne lase doar atatia bani in buzunare cat sa le platim produsele pe care suntem obligati sa le folosim. Concluzie: pentru voluntariat , fie el si fortat cu rezultate pentru poporul roman, este nevoie de independenta. Asta nu mai avem demult, si cred ca sub masca democratiei pe care ne-o arunca in ochi, chiar facem un soi de voluntariat pentru ei si pentru cei ce le-au deschis drumurile aici in tara.

  • ….mie chiar imi place linistea orasului……. se mai injura soferii prin sensuri dar daca unul e taximetrist atunci e bine venita cate o descaracare ….. in rest?…..daca bistrita ar vrea sa fie clujul atunci ce vrea budacul de sus ????? ….. fiecare oras are frumusetea lui….bistrita are farmecul auzului fin al stirilor ….unor…..”teoreticieni”…..cum spune macete date pentru….idioti /prwsti

  • Salarii mizere, sefi sau patroni cu mentalitate de stapani de sclavi, potentiali clienti zgarciti, scoli slabute pentru copii, doctori care abia incep sa se mai improspateze,cateva cafenele marunte, pensiuni mizere pentru weekend. Ce ofera Bistrita in rest? Cata vreme in oras mai cumpara lumea doar mancare, haine second-hand si covrigi de-un leu, despre ce vorbim? O vrea Stoian sa infiinteze in Bistrita o scoala care sa concureze universitatile din Cluj? Ce studenti ar vrea o studetie la Bistrita in locul uneia intr-un oras mare?

  • Cine a mai actionat sau a fost implicat in voluntariat stie ca activitate aceasta aduce un sir de avantaje personale si recompensa spirituala. Aduce contacte sociale care prin suportul reciproc aduc valorea vietei.

    Voluntariat dezvolteaza spiritul rezponsabilitatii si duce spre o societate mai sanatoasa. Ea reduce din stresul care simtim zilnic in lupta professionala sau economica.

    Voluntariat pierde valorile aceasta cind este fortat sau obligatoriu. Orice face omul fortat, nu iese bine. Orice face din placere ne imbogatateste viata.

    Pana la urma poti numi voluntariat si cind esti dispus sa imparti gindurile tale cu alti.

    Eu locuiesc cu placere in Bistrita. Nu trebuie sa avem aici totul ce gasim in orase mari. Pana la urma iti deschide si orizontul si este o placere sa calatoresti in alta parte sipe urma sa te bucuri canu ai dezavantajele de ale lor in Bistrita.

    Nu ma ajuta in viata nimic daca am hoteluri de calitate in oras in carelocuiesc, ca nu imi trebuie hotel a casa. Nu imi ajute sa am nu stiu ce pozibilitati sa stric bani in fabrici de distractie pe cind aici am peisajul minunat care din late orase nici nu oti vedea.

    Si in ciuda cecred multi comentatori, exista si locuri de munca bineplatite si sint sanse pentru cei care vor sa le vada.

    Pentru studii si scolarizare intodeuna a fost mai bine sa le faci departe de casa, ca sate desparti de parinti si sa inveti sa stai pe picioare propri, sa obtii un orizont mai larg. Asta nu este niciun dezavantaj. Din contra.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.