De exemplu, Ocolul Silvic Telciu care administrează peste 22.000 de hectare de pădure, a tăiat anul trecut 66.000 de metri cubi de lemne care ar încăpea în 1466 de vagoane de tren. A făcut un buget uriaş, de 5,2 milioane de lei din care a plătit Primăriei Telciu 1,5 milioane de lei, a mai dat statului nişte bani, dar i-au rămas destui şi în conturi. Ce-i drept, în compensare, a plantat puieţi pe 33 de hectare de teren, dar, cu siguranţă, că nu a cheltuit milioane de lei pentru asta.
În schimb, are bani destui pentru „investiţii”. Aşa că, ce să vezi, Ocolul Silvic Telciu îşi cumpă jeep (cu ladă) de 35.000 de euro. Achiziţia e anunţată deja pe un site de licitaţii publice.
L-am contactat pe şeful Ocolului Silvic Telciu, Luca Pupeză, să ne explice de ce face o asemenea achiziţie.
„Maşina de teren pe care am avut-o a fost implicată într-un accident cu daună totală. Avem nevoie de alta. Aşa că am scos la licitaţie achiziţia unei autoutilitare, o maşină 4×4 cu ladă, fiindcă nu avem voie să luăm jeep pur şi simplu fiind considerată maşină de lux. Am fi luat, vă daţi seama. Am alocat 155.000 de lei pentru achiziţie (circa 35.000 de euro). Vrem să o luăm în leasing şi să o plătim în doi ani”, a declarat Luca Pupeză.
Potrivit sursei citate, anul acesta, Ocolul Silvic Telciu va mai tăia încă 58.000 de metri cubi de lemne (1288 de vagoane), aşa că va avea, cu siguranţă, bani să-şi plătească ratele. „Vom mai face şi alte investiţii, vedem cum stăm cu banii”, a declarat Luca Pupeză.
Ocolul Silvic Telciu administrează pădurea comunei Telciu 17.700 de hectare şi 4500 de hectare aparţinând unei persoane juridice, în total 22.000 de hectare.
Cristiana Sabău
Sursa foto: mercador.ro
Adaugă comentariu