Actualitate

ADI Deșeuri: Ce include taxa de salubrizare, ce investiții face Supercom și cum ar putea scădea tarifele

Directorul executiv al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Pavel Plăian, a făcut într-o conferință de presă o serie de precizări cu privire la taxa de salubrizare pe anul în curs, dar și la felul în care va fi dezvoltat sistemul de management al deșeurilor: ”Legislația în vigoare, în urma directivelor europene, ne-a obligat să implementăm un proiect care aduce o reformă fundamentală a serviciului de salubrizare. Nimic din ce a fost înainte nu mai seamănă cu ce urmează să fie implementat. Măsurile în transpunerea legislației au menirea să conducă la eficientizarea sistemului astfel încât să atingem într-un viitor apropiat toate țintele pe care UE le așteaptă din partea României”.

El a menționat că proiectul a presupus modificarea contractului cu operatorii, a regulamentelor de salubrizare, impunerea de tarife diferențiate pentru operatori și cetățeni, modernizarea sistemului prin investiții impuse operatorului de către ADI Deșeuri. ”Toate acestea au condus la modificarea tarifelor de salubrizare. Tariful aferent anului 2019 a fost de 8,12 lei în urban respectiv 3,5 lei în rural, rezultat în urma licitației din 2018. Primăria Bistrița a subvenționat cu 1,52 lei de persoană, deci practic fiecare cetățean a plătit 6,6 lei. Taxa de salubrizare actuală, aprobată de UAT-uri, este 11,5 lei la urban și 6,5 lei în rural. Competența exclusivă de aprobare și implementare a taxei de salubrizare este o obligație legală și revine UAT-urilor, ADI nu are absolut niciun rol. Marea majoritate au aprobat, unele urmează să repună în Consiliile Locale această problemă. Dacă un UAT nu își aprobă taxa de salubrizare, este în afara legii, dacă rămâne la taxa veche sistemul e subfinanțat și primăria nu va avea resursele financiare necesare să plătească operatorului factura de salubrizare”.

Șeful ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a spus care sunt elementele constitutive ale taxei de salubrizare actuale de 11,5 lei:

”1,4 lei reprezintă contribuția la economia circulară, taxă reglementată prin OUG 196, pe care operatorul de la depozit (n.r. – Vitalia) trebuie să o plătească pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată și care practic se regăsește în tarif. Dacă această taxă a fost în 2019 în cuantum de 30 de lei, ea a crescut din 2020 la 80 lei/tonă, taxă legală pe care operatorii au fost obligați să și-o prevadă în tarife și care se găsește și în taxa pentru populație. O altă componentă importantă, de 1,15 lei din cuantumul taxei, este reprezentată de investiții pe care noi, ca autoritate contractantă, le-am impus operatorului (n.r. – Supercom) în cadrul acestei reforme a sistemului de salubrizare, investiții absolut necesare și recomandate de UE, prevăzute prin OUG 74, astfel încât să ajungem la țintele de reciclare prevăzute de legislație. Prin vechea configurație a sistemului de salubrizare era imposibil acest lucru, de aceea s-a impus dezvoltarea sistemului: rute suplimentare de colectare, colectarea din poartă în poartă a deșeurilor reciclabile, achiziționarea a 60.000 de pubele galbene dotate cu cip, adică infrastructură digitală de colectare separată a deșeurilor reciclabile, achiziționarea a circa 900 de casete metalice cu cip pentru zona de blocuri pentru colectarea deșeurilor menajere, softurile necesare pentru autogunoiere și colectarea datelor, facilități pentru zonele greu accesibile prin realizarea de puncte de regrupare pe care trebuie să le doteze cu containere și să colecteze și de la cetățenii din zonă”.

Pavel Plăian a menționat că tot în acest proiect de modernizare a sistemului de salubrizare au fost prevăzute și măsuri de valorificare a deșeurilor reciclabile colectate: ”Dacă în fosta configurație a contractului veniturile din vânzarea deșeurilor reciclabile colectate constituiau venituri ale operatorului de la Tărpiu (n.r. – Vitalia), acum am preluat noi activitatea de valorificare și implicit veniturile, astfel încât acestea vor ajunge la ADI Deșeuri. Tot conform OUG 74, am încheiat contracte de colaborare cu organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), care pentru raportările pe care le facem cu privire la cantitățile de deșeuri reciclabile de la colectare până la valorificarea finală ne plătesc o bonificație de 800-1.000 de lei pe tonă. Această bonificație împreună cu veniturile pe care le obținem din valorificare au ca singur scop reducerea costurilor serviciului, reducerea facturii pe care UAT-urile și mai departe cetățenii o plătesc operatorilor”.

El a explicat că ”dacă operatorul trebuie să factureze într-o lună, pentru colectarea deșeurilor reciclabile, către Primăria X suma de 10.000 de lei, noi din venituri și bonificațiile de la OIREP o să suportăm proporțional o parte din această factură, până aproape de 50%. Deci noi o să transmitem operatorului să factureze doar 5.000 sau 6.000 de lei către Primărie și restul către ADI Deșeuri pentru că noi vom acoperi restul costurilor cu colectarea și sortarea deșeurilor reciclabile. Prin faptul că acoperim o parte substanțială din costurile serviciului de salubrizare, UAT-urile vor face economii, iar la finalul anului când se face regularizarea taxei și când se stabilește cuantumul taxei pentru anul următor, Primăria va constata că a rămas cu sacul de bani în conturi și automat pentru anul următor este obligată să reducă taxa de salubrizare. Deci dacă anul acesta este 6,5 lei, pentru anul viitor poate fi stabilită taxa la 4 sau la 5 lei, spre exemplu, în funcție de performanța sistemului. Se va putea stabili un tarif diferențiat chiar pentru fiecare UAT în parte. Costurile salubrizării să fie direct proporționale cu performanța salubriuzării, cu cantitățile de deșeuri reciclabile colectate, acestea sunt principiile introduse prin legislație. Directivele UE impuse Guvernului vizează eficientizarea sistemelor de management integrat al deșeurilor. Alături de Sibiu și Iași, suntem printre primele județe care punem în aplicare aceste măsuri”.

Pavel Plăian a precizat că pentru cuantumul taxei actuale calculul s-a făcut în funcție de numărul de utilizatori declarați și asumați de fiecare UAT și introduși în contractul cu operatorul. ”Numărul de utilizatori variază, undeva la 50.000 și ceva pe municipiul Bistrița și 230.000 pe județ, care scade constant. Deci cantitatea de deșeuri colectată în anul 2019 a dat un indice mediu urban și mediu rural, raportat la numărul de utilizatori din contract, peste 240.000. În momentul în care numărul de utilizatori va crește ca urmare a identificării lor în teren, când se va face recalcularea taxei se va avea în vedere un număr mai mare de utilizatori și implict cuantumul taxei, logic, trebuie să scadă și din acest punct de vedere. S-ar putrea ca la plata pe cantitate, așa cum se va face, să apară mai mulți utilizatori, plus că facem o campanie de identificare a utilizatorilor”.

”Contractul cu Supercom, intrat în vigoare în 5 martie 2019, este pe opt ani. Redevența pe care o plătește Supercom este undeva la 600.000 de lei pe an. Din noiembrie 2019 suntem în faza de implementare a proiectului, operatorul e în faza de mobilizare până la începutul lunii martie pentru implementarea măsurilor impuse prin contract, suntem în ultima fază de negociere cu reciclatorii finali, cu OIREP avem deja semnate contractele de parteneriat, mai sunt câteva lucruri care trebuie reglate și activitatea va fi demarată într-un timp foarte scurt”, a anunțat șeful ADI Deșeuri.

VEZI ȘI:

8 comentarii

  • Asta a albit de cand e director??? Sau e doar blond???
    Ideea e simpla si aici… cum nu mai e nimic ca inainte???? Pai nu am avut implementat mangamentul integrat al gunoaielor cu pubele de gunoi semiingropate pentru colectare selectiva si groapa de gunoi ecologica – singurul judet din tara, primul, cu asa ceva!!!!
    Acuma vii si zici ca nu mai e valabil? Ca reinventezi tu gaura la macaroana???? Doar ca sa justifici niste cresteri peste exagerat a acestui serviciu???? Suntem un judet de provincie de la capatul tarii – multa lume din sud crede ca sunte in Rep Moldova sau Ucraina, deci, ce vrem sa demonstram??? Hai sa rezolvam problema! Ardem gunoAiele (cum au facut si altii gen Cluj) si cenusa o facem compost cu balegarul de la ferme si case…. si ingrasam pamantul!!! Si punem oamenii sa-si duca gunoiul la locul de incinerare – eventual la baza partiei Cocos-in felul asta o si folosim!!! Si nu e mare poluare… doar niste fum! Dar daca se arde zilnic se disipa in atmosfera! ScapM de pubele de gunoieri si de dat bani!

    • Ar trebui sesizată Comisia Europeană pentru faptul că ăștia mințit și si-au bătut joc de banii europeni. Poate ii pune Comisia să-i dea înapoi.

  • oare chiar nu se sesizeaza nimeni de faptul ca dl Plaian spune cu subiect si predicat ca va comite o infractiune? concret: „acum am preluat noi activitatea de valorificare și implicit veniturile, astfel încât acestea vor ajunge la ADI Deșeuri”. ADI-ul este o asociatie de drept privat cu statut de utilitate publica… cum poate „valorifica” (factura) sau in ce baza vor intra in contul asociatiei suma respectiva de la o alta firma/profesionist (de la beneficiar)? plus aberatiile care le-au debitat mintea unora privind modificarile sistemului…
    cum se taxa diferentiat? din moment ce trebuie sa achiti anticipat taxa speciala pana in martie pt sem. I, de unde stie cat gunoi voi arunca in urmatoarele 3 luni? cine va identifica persoanele care vor depozita langa platformele inchise? (normal ar fi in sarcina politiei locale…care la noi e preocupata doar sa incaseze salarii de peste 1000 EUR brut …. si doamne fereste sa indraznesti sa ii deranjezi … am patit-o nu o data)

  • Am citit cu atenție explicațiile d-lui director și sunt cîteva lucruri care nu le spune,sau le spune inexact. Cînd adună 50 000 de locuitori din municipiul Bistrița (deși doar în listele de votare sunt trecuți peste 65 000+ cei sub 18 ani) cu 230 000 din județ îi rezultă 240 000 la care împarte cantitatea de deșeuri. Spune că redevența care o plătește Supercomul (tot din banii noștri) este de 600 000 lei/an,fără să adune și suma de 400 000 lei/an pe care o plătește Vitalia de la Tărpiu. În concluzie sunt 1000 000 lei/an x 8 ani=8 000 000 lei din banii noștri în contul ADI,bani care conform legii trebuie să constituie fondul de investiții și dezvoltare(FID), de unde ADI trebuia să-i cheltuie doar pt îmbunătățirea sistemului și nu pe salarii,chermeze,campanie și mama smăului știe pe ce.
    Spune că taxa ar fi undeva la 4 lei/pers/an,dar la sfîrșitul anului vom primii înapoi diferența.Știți dacă sa întîmplat vreo dată ca cetățeanul să primească bani înapoi,sau să se reducă taxele?
    De asemenea zice că din banii adunați prin valorificarea deșeului reciclabil Vitalia va da banii la ADI ,iar ADI înapoi cetățenilor…o glumă proastă! Deseurile reciclabile ajung la Tărpiu în cantități infime,ce-i curat pleacă direct la firmele Supercomului,iar noi plătim diferența la Tărpiu 80/tonă.
    În concluzie nu ne-ai lămurit de loc domnule director,sau cum ar zice Caragiale,,curat-murdar coane Plăian”

  • Povesti pentru prosti. ADI a încheiat un contract in martie cu Supercom pe care îl dublează in octombrie pe banii noștri. După ce impune taxe pentru a-i da Supercomului dublu decât a licitat se lauda acum că va vinde el reciclabilele. Nu era normal ca reciclabilele sa rămână la nivelul localitatilor care sa le vanda direct procesatorilor? Am fi văzut atunci și implicarea primărilor. Dar dacă lăsau lucrurile sa fie gestionate de cei care in mod normal trebuiau să se ocupe de gunoaie, cum își mai luau deștepții ăștia limuzine și salarii?

  • La 28 sept. 2016 pe Timponline apare ,, Instituirea taxei de salubrizare, ”periculoasă”. Plângere pe adresa Primăriei Bistrița.
    Acolo este formulată o propunere de depunere a deșeurilor, fiecare utilizator urmând să plătească exact cât depune. Nu este nevoie de compensări și așa se aplică ,, plătești pentru cât arunci.”.
    Cetățeanul poate astfel recicla la container și sunt convins că toți vor fi mulțumiți.
    Să așteptăm o serie de calcule în timp, lipsite de transparență, este o păcăleală, ca și cea din 2016 când nu au acceptat tarif de 6,83 lei la Vitalia și au acceptat imediat 9,90 lei la Supercom. Oare ce fundamentare a fost făcută, starea de urgență, ???

  • Se cam impute toata treaba.Gunoiul politic este reciclabill?Vreti,nu vreți, de 30 de ani se tot recicleaza…si nu putem genera un produs curat…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.