Actualitate

Ce măsuri de igienă a luat, în această perioadă, dr. Doina Petri. Sfaturi utile pentru toți

Medicul primar de igienă Doina Petri scrie, pe Facebook, care sunt măsurile pe care le-a luat în această perioadă în care, de voie, de nevoie, mulți, printre care se numără și dânsa, sunt obligați să iasă din casă fie pentru a merge la serviciu, fie pentru cumpărături.

Întrucât sfaturile domniei sale sunt foarte utile, ne-am permis să-i preluăm postarea ca să fie de folos cât mai multor oameni.

”Un prieten m-a întrebat azi, vorbind de Covid 19: Ce măsuri de igienă ai luat tu, acasă?

Evident că trăind într-un mediu sensibilizat de noua conjunctură epidemiologică, m-am gândit să întăresc și eu măsurile de igienă:

  • La intrarea în casă am așezat un pulverizator cu o soluție alcoolică și înainte de a pune mâna pe chei să deschid ușa sau pe clanța, dau pe mâini cu soluție, ca să fiu sigură că nu las nimic riscant colocatarilor mei.
  • Imediat ce întru în casă, mă dezbrac, așez haina de stradă în cuier și așez cumpărăturile la locul lor și nu direct pe masă.
  • Îmi schimb hainele de stradă și nu le las pe canapea, pat sau pernă; le duc direct în coșul de rufe pentru a fi spălate.
  • Mă spăl pe mâini după ce mă schimb de haine.
  • În regimul zilnic de curățenie, trec prin toate punctele pe care le frecventez mai des: șterg cu o lavetă cu soluție de curățare casnică toate clanțele ușilor, mânerul ferestrelor și pervazul, întrerupătoarele electrice, apoi mai șterg odată cu soluție alcoolică; cu altă lavetă îmbibată cu soluție alcoolică ochelarii, apoi tastatura, telefonul, și fac asta după ce-mi pun mănuși de unică folosință (dar ar putea fi și de menaj); după ce scot mănușile, mă spăl obligatoriu pe mâini cu apă caldă și săpun cel puțin 20 de secunde.
  • Sunt mai atentă la igiena veselei pe care o degresez cu un produs adecvat, o dezinfectez cu o soluție clorigenă, apoi o limpezesc și o depozitez. Folosesc mănuși, iar după scoaterea lor mă spăl cu apă caldă și săpun.
  • Sunt atentă la manipularea alimentelor. Dacă am cumpărat fructe (le aleg pe cele la care trebuie îndepărtată coajă), le spăl bine sub jet de apă rece. Dacă am cumpărat produse preambalate, mă spăl pe mâini după ce îndepărtez ambalajul.
  • Măturatul și aspiratul le fac așa cum le făceam de obicei, mătur zilnic și aspir săptămânal.
  • Spălatul și dezinfecția băii sunt iar măsuri obișnuite, de câte ori e nevoie, după fiecare utilizare.
  • În coșul de gunoi am pus pungă de polietilenă densă și îndepărtez gunoiul zilnic. Mă spăl pe mâini și mă dezinfectez după ce duc gunoiul.
  • Sunt atentă la igiena îmbrăcămintei, sunt atentă că la introducerea hainelor în mașina de spălat să nu scutur și să nu agit rufăria pentru a nu împrăștia particulele de praf și resturi de fibre care pot fi și alergene. Utilizez o temperatură mai mare a apei de spălat decât în mod obișnuit și aleg lenjerie de pat, fețe de masă, care se pot dezinfecta (albi) și/sau călca.
  • Aerisesc cât de mult pot, măcar 10 minute/oră când sunt acasă, obligatoriu în timpul măturatului și crațeniei.
  • Nu primesc vizite în această perioadă.
  • Când întru într-un magazin, mă dezinfectez pe mâini cu șervețele antibacteriene pe care le am tot timpul în buzunar, și când intru, și când ies. Dacă văd în magazine dozator de dezinfectant automat, îl folosesc.
  • Nu merg la medic pentru orice durere banală. Prefer să sun, ca să primesc un sfat.
  • Nu frecventez farmacia că să-mi fac stoc pentru nu știu ce scenariu. Dacă o să fie nevoie, am încredere că medicul de familie îmi va da cel mai bun tratament.
  • Îmi planific mai bine cumpărăturile și nu ies din casă din 5 în 5 minute pentru toate fleacurile.
  • Evit să plătesc cu bani cash, dar prefer să mă spăl pe mâini sau să mă șterg cu un șervețel umed după ce plătesc. Am văzut că magazinele au dozatoare cu dezinfectant, așa că e simplu, după ce plătesc, mă dezinfectez. Păstrez distanță socială oriunde mă duc.
  • Dacă mă întâlnesc cu o cunoștință pe stradă, păstrez distanța, stau puțin de vorbă, nu stau ore în șir la taclale.

Încerc să fiu cât mai suportiva, grijulie, atentă și amabilă cu ceilalți. Este nevoie de înțelegere și coeziune socială. Nu e nimeni de vină pentru situația creată și, dacă pot oferi ajutor, o fac. Nu învinuiesc pe nimeni și înțeleg că familii întregi de români trec prin drame sociale. O vorba bună poate îndulci, măcar pentru o clipă, o viață grea. În rest, toate bune!”, a scris dr. Doina Petri.

https://www.facebook.com/petri.doina/posts/2964232440265718

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS