Actualitate Recomandări

Ce tarife de salubrizare vom plăti începând cu 5 martie

În 5 martie intră în vigoare contractul de concesiune a serviciului de salubrizare la nivelul județului Bistrița-Năsăud (colectarea și transportul deșeurilor), în urma licitației adjudecate de SC Supercom SA București.

Tarifele de salubrizare vor fi actualizate, pentru a include și noile tarife practicate de la 1 ianuarie de administratorul gropii de gunoi de la Tărpiu, Vitalia Servicii pentru Mediu.

UAT-urile membre ale Adunării Generale ADI Deșeuri vor aproba proiecte de hotărâre de modificare a tarifelor de salubrizare, după care se va da votul final în AG. Consiliul Județean va adopta un proiect în acest sens în ședința din 28 februarie.

În ianuarie fuseseră aprobate tarife intermediare, până la începerea noului contract.

În septembrie 2016 s-a semnat cu Supercom contract de achiziție publică a serviciului de salubrizare. Durata acestui contract a fost iniţial de trei luni, însă a fost prelungit prin acte adiţionale succesive de câte trei luni, din cauza procedurii greoaie de atribuire a contractului de concesiune. Care a fost câștigat tot de Supercom, a fost semnat în decembrie 2018 și este valabil cinci ani. Noul contract intră în vigoare în 5 martie, din decembrie 2018 și până la data menționată fiind perioadă de mobilizare a operatorului.

8 comentarii

  • Acuma să fim sincer nici noi cetățenii nu suntem prea respectosi față de natură si apoi să avem puțin respect pt cei ce prestează astfel de servicii. Mulți dintre noi nu am face așa ceva, ori că plătim puțin ori mult acea taxă nu are urmări dramatice asupra bugetului nostru. Sunt multi care nu au contracte pt ridicarea gunoiului dar la tomberon îi vezi zilnic.

    • Pai hai sa-i demascam pe cei care n-au contracte si duc gunoi zilnic… asa o sa fie mai ietin pentru toti… mai multi bani…. de ce sa ne creasca noua care avem contracte pretul????
      Vorbim de gunoi!!! Asa trebuie sa influnenteze bugetul familiei gunoiul!???
      Pai sa-l legifereze sa fie procent din salar!!!!

  • Nu vi se pare că ați acceptat prea ușor prețul , oferit de către cei care au câștigat execuția contractului de colectare și transport al deșeurilor. De unde apare diferența atât de mare dintre mediul urban și rural, care este de trei ori mai mare, chiar în condițiile în care în urban se adaugă curățenia străzilor, dar cheltuielile pentru transport sunt mult mai mici, iar numărul persoanelor plătitoare mult mai mare? Cred că nici nu ați negociat, ați acceptat prețul fără vorbă. Dacă cineva ar fi făcut o analiză a prețului, v-ați fi putut da seama că v-au tras preșul de sub picioare, dar nu v-a interesat, că doar nu voi aveți de plătit, plătește prostul de contribuabil. Pe de altă parte, sunt sigur că la anul, deoarece n-ați prevăzut în contract nemodificarea prețului pe termenul de 5 ani, vom plăti mai mult, apoi în fiecare an tot mai mult, deoarece sunteți niște administratori necorespunzători (ca să nu spun altfel) a averii pe care sunteți angajați să o administrați. Pe de altă parte v-ați gândit că sigur nu aveți această sarcină pe vecie, doar încă un an, iar după voi potopul, că nu vă veți mai întâlni cu o asemenea pleașcă în care ați picat ca ”musca în lapte”, numai datorită faptului că oamenii au fost indiferenți când a trebuit să aleagă pe cine pun la cârma treburilor, dar după toate prostiile făcute, oamenii s-au trezit și vă vor lăsa să visați frumos, să nu mai aveți de rezolvat probleme, deoarece acest lucru și tâmpeniile pe care le-ați înfăptuit i-au deșteptat pe alegători.

  • Administrația PSD-ALDE de la Consiliul Județean a făcut praf Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor . Incompetența acestora se poate vedea cu ochiul liber : cele mai mari tarife din țară , mizerie peste tot , containere de 10 feluri , groapa de la Tărpiu plină cu mult înainte de vreme . Au primit la cheie un proiect de 35 de milioane de euro din fonduri europene și l-au făcut zob . Demisia , Ioan Țintean , demisia Radu Moldovan . Să vă fie rușine !

  • Celula 1 de la Tarpiu este la 120% din capacitate si au si o balta imensa de levigat iar statia de epurare nu le mai merge.
    De ce nu intereseaza pe nimeni ce se intampla acolo???
    Alooo DNA!!!
    Bani europeni facuti praf de niste incapabili!!!

  • Serios…sa zicem o familie din … Sigmir de exemplu, 5 persoane…plătește aproape 500 de lei/an gunoiul??? Mă voi ati înnebunit de tot? După ce ca înoată în noroaie si plătesc impozit de urban, 500 de lei gunoiul??? Gunoaie ca voi trebuie „selectate” mă si măcinate URGENT ! Ca mult rahat produceti în Bistrița…
    Si o persoană juridică, poate pe linia de plutire sau sub ea ( datorită minunatele ordonanțe ale tovarășilor voștri din cacaguvern), plătește 280 de lei lunar pentru colectarea a 2-3 pungi de gunoi?
    Fi v-ar struții legați de gât!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS