Actualitate Economie

Ce trebuie să faci dacă ai poliță de asigurare la Euroins

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) numărul 262/2023, privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, a fost publicată în Monitorul Oficial numărul 233/2023, astfel că din acest moment pot fi depuse cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

ASF a decis să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului. 

La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe şi plăţile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate poliţele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire. Odată publicată decizia în Monitorul Oficial, ASF va putea formula către instanţa competentă cerere de faliment, aşa cum prevede decizia Consiliului numărul 262/2023.

FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării.

Valentin Ionescu, director la ASF, a declarat luni în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi şi a amendat compania cu amenzi istorice de aproape 6 milioane de lei la vremea respectivă. ASF este cu spatele la perete pentru că ne-am făcut treaba, pentru că am descoperit şi am luat măsuri, a mai spus directorul, el precizând că în ultimii doi ani ASF a câştigat toate procese cu Euroins prin care contestau amenzile primite.

”Noi am făcut toţi paşii legali, trebuia să lăsăm compania să temine planul de redresare la jumătatea lunii iunie 2022, să aşteptăm rezultatele financiare să le trimită la ASF. Le-am primit în luna august, cu o întârziere de 4 luni şi tot în august le-am primit şi pe cele din 2021, o situaţie unică în istoria ASF. Pentru noi a fost dificil să evaluăm solvabilitatea companiei pentru că aşteptam datele la sfârşit de aprilie, ele nu au venit”, a spus Ionescu. 

Directorul din ASF a precizat că Autoritatea a efectuat 17 controale la Euroins, soldate cu 26 de amenzi. ”Nu toate au fost grave sau foarte grave, două dintre ele au fost la sfârşitul anului 2020, când conducerea executivă  fost demisă, directorul general şi cel adjunct, de către Autoritate, pentru că trimiteau bani la companii din grupul Bulgaria, pe o perioadă de timp, acei bani nu mai reveneau, făceau anexe la acele contracte şi aşa se finanţau alte companii din Bulgaria”, a precizat Valentin Ionescu. 

Valentin Ionescu a mai spus că ASF a câştigat în ultimii doi ani toate procesele cu Euroins. 

”Prevenţia a fost făcută, dar dacă oamenii nu înţeleg, dacă cei care fac aceste lucruri, să se corecteze, ce putem face noi, la Autoritate? Să nu aplicăm legea?”, a afirmat el. 

Contractele de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situaţii:

  • titularul poliţei denunţă contractul de asigurare
  • se împlineşte termenul legal de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care poliţele de asigurare încetează de drept.
  • lichidatorul judiciar numit de instanţă odată cu deschiderea în instanţă a procedurii falimentului denunţă poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului”, anunţă FGA.

În privinţa încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acţiunea de denunţare a poliţei de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvenţă/faliment.

Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe. Autorităţile vor astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, ”astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”. Comisionul de distribuţie se va limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, se arată în document, iar prin această măsură „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”.

Etichete

7 comentarii

  • …ma uit in dreapta, ma uit in stanga si fug cat ma tine benzina folosind oglinda sa vad de m a vazut!!!!

    5
    4
    • Si daca da faliment si firma unde ai tu asigurarea rca? Ce faci, te arunci in canalizare? De ce sa alegi sa platesti o asigurare cu pret dublu, daca tu nu o folosesti, ci celalalt sofer?

      3
      2
    • Nu e problema cat de destepti sunt unii ci cat de liber/sigur te simti …la volan!!!!

      3
      2
  • ASF , ANRE , ANRSC si mai nu stiu cate , asa zise , autoritati de reglementare sunt intesate de ,,specialisti” facuti la apelul de seara ! Persoanele care frecventeaza aceste organizatii , in marea lor majoritate , nu au habar de domeniile pe care ar trebui sa la supravegheze si sa le reglementeze ! In cazul de fata , prin declaratiile facute , directorul ASF pare cel putin penibil. Dumnealor , prin preventie , inteleg cele 17 controale facute si cele 26 de amenzi aplicate !! Trist !!!

    16
    1
    • Angajatii de la aceste agentii de supraveghere au calificare inalta doar pe partea de….filaj!!!

      13
      1
  • Și eu până în ian 2024. Problema e că la 3 luni după începerea procedurii de faliment nu o sa mai fie valabilă adică prin iulie august. Deci pierd cam jumătate de an.

  • Mai bine ai spune ce obligații au membri ASF, ce trebuiau să facă ei și cum vor plati ei! Cred că ar fi mai interesant!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS