Actualitate

Cei mai buni apărători ai aurului verde sunt chiar oamenii. Cum a fost Marșul pentru păduri la Bistrița

”Marșul pentru păduri” a strâns, la Bistrița, oameni cărora le pasă de mediul înconjurător, voluntari ai Asociației Tășuleasa Social, dar și ecologiști sau membri ai Asociației Bistrița Civică sau Lions Club Bistrița. Cu toții au cerut să înceteze tăierea ilegală a pădurilor și să fie mai multă transparență în activitatea forestieră.

Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, a amintit că organizația pe care o conduce face de 15 ani acțiuni de împăduriri în locuri din care a fost defrișată pădurea dau unde nu a existat niciodată. În total s-au plantat puieți pe 200 de hectare de teren, unii au rezisatt, iar alții nu.

”Am împlinit 15 ani de când Tășuleasa Social face împăduriri cu mulți oameni în zone abuziv despădurite – așa a fost la început – iar apoi am ieșit din zona pădurii pentru a împăduri suprafețe de teren degradat. În primii trei ani, foarte puțini au luat în serios acțiunile noastre, dar acum credem că e un moment bun pentru că se conștientizează din ce în ce mai des că avem o problemă seriaosă cu pădurile din România. Noi trebuie să punem niște întrebări la care vrem să primim răspunsuri. Un institut a spus că sunt 20 de milioane de metri cubi de lemn recoltați ilegal din România într-un timp scurt. Cred că ar trebui lămurit dacă este într-adevăr așa. Ce mai știm din ultimii 15 ani este că nimic nu iese din pădure fără știrea celui responsabil să o păzeasc. Cel mai bun aliat pentru pădurile din România e opinia publică, sunt oamenii. Nu putem spune că 18.000 de angajați ai Romsilva sunt hoți și toată industria forestieră e ticăloasă. Nu e permis așa ceva. Mie mi se pare că trebuie să căutăm răspunsuri și de aceea suntem aici. E prima oară când Tășuleasa Social participă la un marș al pădurilor și de-asta am venit noi aici. Meseria de silvicultor – și ne pare rău că s-a ajuns la moarte de om – înseamnă cultura silvică. Nu cred că face karate în timpul școlii, nici exerciții cu armament ușor și greu și nu cred că este cel în măsură să păzească pădurea, ci sunt alte instituții. Nu cred că e un singur partid de vină, cred că problema este transpartinică și, de fiecare dată, pădurea a plătit cel mai mult în această poveste. Trebuie să aflăm ce instituție trebuie să-și facă treaba”, a spus Alin Uhlmann Ușeriu.

La protest a participat și președintele Partidului Verde, Marius Bălan.

”Albania a decis prohibiție la cota de lemn timp de 10 ani pentru marii industriași. Eu cred ca a venit timpul ca și România să gândească o astfel de decizie. Președintele nou ales, care va fi el, CSAT, să hotărască soarta pădurilor într-o ședință, iar noul ministru al Pădurilor din Cabinetul Orban să ia odată taurul de coarne și să facă ordine în păduri. Iată că mor oameni în păduri, pădurari împușcați. Mă aflu azi aici împreună cu prietenul meu Florin Chereji pentru că – cu lipsă de modestie o spunem – noi suntem salvatori de păduri. Datorită nouă, nu mai vedem acea centură ne-ocolitoare prin pădurea Codrișor. Cu colegi de la Verzi am salvat pădurea de la Tărpiu unde nu se mai îndrăznește să se discute de celula doi în pădure. În anii de liceu, în anii 70, o pădure întreagă am plantat în curbele de la Dumitra stând în barăcile CAP. Pe partea stângă a plantat Liceul Andrei Mureșanu, pe dreapta Liceul Liviu Rebreanu. Am avut educație în acest sens nu numai de la părinți, ci și de la școală”, a spus Marius Bălan.

Laa rândul lui, Florin Chereji s-a arătat dezamăgit că pe pagina de Facebook a Asociației Bistrița Civică, unde a anunțat marșul pentru păduri, șeful de ocol de la Josenii Bârgăului a comentat răutăcios la adresa membrilor organizației, numindu-i ”papagali”.

”Am avut un șoc văzând comentariul șefului de ocol care ne-a catalogat o adunătură de papagali. Un om plătit ca să ne apere pădurea, aurul verde al țării ne consideră o adunătură de papagali. Să îi fie rușine! Din păcate, sunt foarte mulți în sistemul silvic care gândesc la fel ca și el. Ei nu au un jurământ ca medicii, dar ar fi trebuit să jure că vor face tot posibilul să conserve pădurea. Își iau salarii frumoase de pe urma administrării pădurii, dar să o administreze corect, să nu scadă volumul de masă lemnoasă și de pădure pe care îl are România care asigură sănătatea poporului nostru. Dacă asta distrugem, ne-am distrus sănătatea”, a spus el.

Manifestanții au străbătut pe jos o parte din oraș într-un marș tăcut.

6 comentarii

  • Ursule-brun, nevânat,
    De cobori la noi în sat
    Adu și un cap de cerb
    Că va fi trofeu superb.
    O să-l batem în perete,
    Lângă buhă ori herete.
    Altfel cei de pe Bârgaie
    Te vor împușca de voie
    Și vor ține și-un discurs
    Că ne-au apărat de urs,
    Șefi de trib și de partid,
    Ce vând codrii de molid.
    Șefi de partid — țapinar,
    Ce vând codrii de stejar.
    Șefi de trib, nu pădurari,
    Ca la noi, nici la bulgari!

  • Primul este Ioan Deneș, ministru care n-are nici o treabă cu codrul dar care se comportă ca și cum ar avea. Al doilea papagal este doamna Doina Pană care ne vorbește mereu despre Radarul Pădurilor, adică ceva pe care nu l-a văzut nimeni. Îi lăsăm intenționat la o parte pe papagalii cu doctorate de pe Bârgău. Ăștia dacă nu erau papagali, ci vulturi, ar fi fost în primele rânduri la Bistrița pentru apărarea patrimoniului forestier. Dar ce să-i faci? Suntem un județ de papagali, o junglă amazoniană unde unii se dau tucani iar alții se cred niște condori impunători. Maimuțele pot să-i admire sau să le știe de frică. Noi, ceilalți, trebuie în tot acest timp să-i aplaudăm pe cei care mai cred în salvarea pădurilor bistrițene. Felicitări, domnilor organizatori! Reverență.

  • Cel putin doua institutii care dorm APM-ul si GARDA de MEDIU politizate de politruci trebuie urgent desfintate si sa fie reorganizate, comasate si adusi absolventi de studii la zi . Biologi, hidrologi ,ingineri . Acestia trebuie sa aiba cunostinte vaste in mai multe domenii legate de starea MEDIULUI. Eu nu vreau sa aud ca se mai plang ca au numai 10 oameni si o Solenta si nu se descurca. O singura institutie de stat cu un nou nume care sa fie dotata pana-n dinti trebuie sa se reinventeze. Intr-o tara plina de hoti pe domenii diferite si dotarea si implicarea trebuie sa fie pe masura. De asemenea JANDARMERIA si POLITIA trebuie sa primeasca atributiuni specia;e in ceea ce priveste paza si controlul padurilor si a apelor. Vedem ca si SGA-urile din tara nu au nimic de zis privind dezastrul corpurilor de apa. Si aici trebuie o reorganizare profunda. Vom face si vom trimite apeluri serioase catre noul ministru al Mediului. VEREZII au aceasta obligatie sa ceara si sa impuna cu soc. civila aceste masuri. Iesitul in stra\da este bun dar el trebuie sa se concretizeze cu niste documente scrise, trimise si discutate si rezolvate. Iata cum trei institutii APM+GARDA =SGA pot si trebuie sa se regaseasca in una singura , dotata si populata cu oameni onesti si cu mare pregatire si mai sus de toate cu tineri studiosi si cu dragoste adevarata fata de Romania care au ales sa traiasca in tara si nu sa plece.

  • La acel sef de ocol silvic, care a facut niste comentarii rautacioase la adresa protestatarilor, ar fi foarte indicat sa i se faca o verificare a averii. Toti sefii de ocoale, in acesti 30 de ani de pseudodemocratie, au facut niste averi greu de imaginat si nimeni nu le-a avut baiul si in acest caz cum pot fi ei deacord cu stoparea jafurilor din paduri. E greu de crezut asa ceva.

  • Pădurea trebuie protejată de către toată lumea, trebuie conștientizat că este un bun național, fără de care ne vom duce naibii. Oare de ce tot mai des sunt animalele sălbatice văzute în interiorul așezărilor omenești, periclitând viața oamenilor? Exact din pricina faptului că le-a fost distrus arealul lor, habitatul unde își duceau viața, dacă noi le-am distrus mediul de trai, firesc, ele ne periclitează nouă viața. Consider că a venit momentul să fie elaborată o strategie națională, dar nu de niște nimeni, care nu se pricep la nimic, gen, teneș, ci de către persoane abilitate, care cunosc problemele, măsurile și soluțiile care trebuie cuprinse într-un plan, pe de o parte, de salvare a pădurilor și de protejare a mediului silvic, iar pe de altă parte, susținută cu toate mijloacele necesare o amplă campanie de împădurire a tuturor zonelor golașe, de unde au fost rase păduri întregi. Obligatoriu trebuie reformate toate instituțiile, al căror obiect de activitate este protejarea mediului și implicit a pădurilor, care numai de acest lucru nu s-au ocupat. |Pentru că nu se pricep, pentru că nu vor, pentru că răspund unor interese, pentru că nu au capacitatea necesară de a pricepe realul pericol ce paște România. Instituții mai puține, dar eficiente, cu sarcini clare și evaluări periodice, care să evidențieze îndeplinirea sau nu a sarcinilor, în caz contrar, sancțiuni dintre cele mai dure, doar așa pădurile și mediul înconjurător pot fi salvate. Apropo, unde este strategia și planul de acțiune în vederea depozitării selective a deșeurilor la nivelul municipiului Bistrița?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.