Actualitate

Cel mai frumos pom de Crăciun, Regele Brazilor, este împodobit de natură

Zilele acestea se împodobeşte pomul de Crăciun. E bine să ştim că nu merită să tăiem brazii. Natura are grijă să îi împodobească singură. Dovadă e “Molidul candelabru” sau “Regele Brazilor” care a străjuit hotarul între Transilvania şi Moldova. E adevărat că a fost pus la pământ de o furtună înainte de cutremurul din 1977, dar sunt semne că ar creşte altul în loc.

În România, alături de alte comori ale naturii, se află câteva exemplare de arbori celebri, adevăraţi arbori monumentali. Printre ei se află “Teiul lui Eminescu” din grădina Copou (Iaşi), ,,Părul meşterului Nicu” din comuna Pitaru (Dâmboviţa) – locul de nastere al marelui pictor Nicolae Grigorescu, ,,Ulmul din Vladimiri” – sub care, spun bătrânii, Tudor Vladimirescu şi-a adunat prima ceată din ,,oastea izbăvirii”, ”Gornul lui Horea” de la Ţebea, din apropierea mormântului lui Avram Iancu, dar şi Molidul candelabru, supranumit “Regele brazilor”, care a străjuit timp de aproape două secole hotarul între Transilvania şi Moldova. El a fost doborât de o furtună cu câteva zile înainte de cutremurul din 4 martie 1977. Copacul avea circa 20 de metri înălţime şi o jumătate de metro grosime.

“Se spunea prin zonă că, dacă va acădea acest copac, se va produce o catastrofă. Şi aşa a fost. A Căzut înainte de cutremurul din 1977”, spune Alexandru Slavita, şeful Secţiei Bistriţa a Drumurilor Naţionale.

Copacul se afla la kilometrul 101 al DN 17, aproape de Drumul cel vechi sau Drumul Romanilor. “Acum apar mlădiţe noi, poate vom avea un alt rege al brazilor”, a spus Alexandru Slavita.

„Este un copac care, dacă scapă de intemperii şi de mâna omului, creşte ca un candelabru, ia această formă evidentă, dar numai după o sută de ani”, spune inginerul silvic Mihai Mureşan.

În 1968 chiar lângă molidul-candelabru, a avut loc prima ediţie a unui festival de folclor numit „Regele brazilor”. Ideea i-a aparţinut lui Alexandru Misiuga, la vremea aceea director al Casei Creaţiei Populare din Bistriţa-Năsăud. Din juriul concursului a făcut parte şi marele compozitor român, originar din judeţ, Tudor Jarda. După ce molidul a fost doborât de furtună, nu s-a mai ţinut concursul. În 2001, a fost însă reluat.

Pentru ca noi şi generaţiile următoare să ne bucurăm de cel mai frumos brad de Crăciun, nu trebuie să facem nimic altceva decât să lăsăm natura să-l împodobească singură.

Foto: Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa

3 comentarii

  • Adevărat, molidul din fotografie a fost urmașul molidului din pasul Tihuța, dar este pacat că in vara acesti an molidul din imagine pus la dispoziție de către APMBN este la locul lui lânga pârâul Budușel, pe drumul forestier care te duce la cabana Dealul Negru, dar s-a uscat. La mulți ani, și Craciun Fericit.

    • S-a uscat foarte probabil din cauza lucrarilor la drum forestier. A fost lovit lateral si ingropat pe partea de jos. Nu au avut grija cei care au lucrat acollo.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS