Actualitate

Centru Misionar de Tineret la Sîngeorz-Băi, sfinţit de ÎPS Andrei Andreicuţ

La iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în data de 26 aprilie 2012, în localitatea Sângeorz-Băi, a fost pusă piatra de temelie a Centrului Misionar de Tineret „Preot Ioan Bunea”.

Alături de Înalt Preasfinţia sa au mai participat părintele consilier pe probleme de protocol Claudiu Grama, directorul economic al Arhiepiscopiei Sorin Câlea, părintele prototop Ioan Dâmbu, preotul paroh Ioan Băndean, credincioşi ai parohiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

Acest centru este destinat tinerilor, având drept scop implicarea acestora în proiecte şi activităţi care se vor desfăşura în noua clădire, care va fi amplasată în spatele Bisericii din Sângeorz-Băi (Staţiune).

Centrul din Sîngeorz-Băi va fi construit pe Strada Izvoarelor, pe terenul aflat în proprietatea Arhiepiscopiei Clujului.

Centrul va avea 50 de locuri de cazare, sală de mese, birou administrativ şi sală de şedinţe, bibliotecă, teren de sport, urmând să fie disponibil pentru organizarea de tabere, conferinţe  şi alte evenimente. Viitorul spaţiu destinat activităţilor de tineret va avea două corpuri de clădire unite printr-un foişor, cu parter şi mansardă. Parterul va găzdui biroul administrativ, bucătăria, sala de mese şi cea destinată activităţilor cu tinerii, iar în mansardă se vor afla cele 50 de locuri de cazare.

Coordonator proiect, pr. prof. Tudor Mudure

  

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS