Actualitate

Sărbătoare la 75 de ani de la înfiinţarea Detaşamentului de Pompieri Bistriţa

În această lună se împlinesc 75 de ani de la înfiinţarea primei subunităţi de pompieri militari din judeţ. Cu această ocazie, ISU Bistriţa organizează luni 30 aprilie o serie de activităţi care au loc la sediul din str. Sigmirului nr. 16.

Astfel, de la ora 10.00 are loc un ceremonial militar, urmat de prezentarea tehnicii de luptă din dotare. De asemenea, această zi este declarată „Ziua porţilor deschise”, activitate la sunt aşteptaţi toţi cetăţenii interesaţi.

După încheierea primului război mondial şi semnarea tratatului de la Paris – Trianon, prin care au fost cunoscute drepturile României asupra Transilvaniei, treptat, autorităţile româneşti se instalează pentru administrarea acestei străvechi provincii româneşti. Se reorganizează împărţirea teritorial – administrativă după modelul din vechea Românie, urmând ca la fiecare judeţ să se instaureze autorităţile legale.

În acest context, se înfiinţează, în oraşul Bistriţa, prima subunitate de pompieri din Judeţul Năsăud prin Ordinul Corpului Pompierilor Militari numărul 33.110 din 1937. Cu un efectiv de 20 militari în termen, un subofiţer şi un ofiţer – comandant se începe lupta împotriva incendiilor ce urmau să vină. Din corespondenţa purtată de comandant cu autorităţile locale, reies greutăţile întâmpinate pentru întreţinerea şi funcţionarea subunităţii. Sumele necesare subzistenţei trupei, echipării acesteia, dotarea cu tehnică de stingere, fiind asigurate de primăria oraşului şi de prefectură, informează ISU.

Conform ordinului nr. 433.711 din 1968 al Ministrului Afacerilor Interne, cu data de 01.10.1968, lua fiinţă Grupul de Pompieri al judeţului Bistriţa-Năsăud cu sediul în clădirea Consiliului Popular Orăşenesc, dotat la acea dată cu următoarea tehnică de luptă: 3 autopompe cisternă, 1 autopompă de intervenţie, 1 motopompă, 1 autocamion, 3 autoturisme, 1 motocicletă cu ataş.

La nici doi ani de la înfiinţare, unitatea a acţionat la înlăturarea efectelor inundaţiilor ce au avut loc şi pe teritoriul judeţului Bistriţa – Năsăud. În perioada 12 mai – 6 iunie 1970, timpul de funcţionare a tehnicii de luptă a unităţii a fost totalizat un număr de 239 ore, iar a formaţiilor civile de pompieri din judeţ un număr de 768 ore, cu un personal de peste 320 pompieri militari, civili angajaţi şi voluntari.

Din multiplele acţiuni întreprinse în acele zile de grea încercare, în lupta cu furia apelor dezlănţuite se detaşează noaptea de 12-13 mai când o grupă de militari în frunte cu comandanţii lor, au evacuat 30 de familii din cartierul Viişoara, înfruntând pericolul de înec, ploaia torenţială şi întunericul, reuşind în scurt timp salvarea persoanelor, animalelor şi o parte din bunuri.

Anul 1978 marchează o noua etapă în funcţionarea unităţii pompierilor militari din Bistriţa, prin darea în folosinţă a actualelor clădiri situate pe strada Sigmirului  nr.16.

O dovadă de netăgăduit a felului în care înţeleg să-şi facă datoria cei care zi de zi şi clipă de clipă sunt gata să sară în ajutorul semenilor  a constituit-o modul în care s-a intervenit la limitarea dezastrului produs în localitatea Târlişua în luna iunie a anului 2006.

În perioada 1968 – 2004, subunitatea a aparţinut de Grupul de Pompieri al Judeţului Bistriţa – Năsăud, iar din 15.12.2004 şi până în prezent, sub denumirea Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, este principala subunitate de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa Năsăud.

Odată cu înfiinţarea inspectoratului, aria evenimentelor la care subunitatea este solicitată să intervină s-a lărgit, pe lângă intervenţiile tradiţionale specifice armei, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa îşi riscă viaţa zilnic pentru limitarea efectelor distructive ale situaţiilor de urgenţă specifice zonei de competenţă cum ar fi: inundaţii, alunecări de teren, accidente rutiere şi multe altele.

Istoria recentă a urbei a fost marcată de un incendiu puternic produs la Biserica Evanghelică din municipiul Bistriţa. Turnul lăcaşului de cult, precum şi mare parte din acoperişul acestuia au fost serios afectate de flăcările care se manifestau violent sub privirile înmărmurite ale întregii comunităţi.

Alinierea judeţului nostru în rândul celor care beneficiază de Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a constituit, pentru subunitatea bistriţeană, o nouă provocare în nobila misiune dedicată salvării vieţilor omeneşti.

În prezent, cu sprijinul pompierilor din Olanda, Germania  şi  Elveţia, al eşaloanelor superioare, dar şi datorită programelor de finanţare europeană în cadrul cărora ISU a avut calitatea de beneficiar, subunitatea dispune de o dotare cu personal şi tehnică de luptă adaptată nevoilor actuale, fiind în măsură să intervină cu operativitate şi eficienţă în vederea gestionării tuturor situaţiilor de urgenţă la care este solicitată, pentru a restabili starea de normalitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS