Actualitate

Ceremonie la Căianu Mic: Monument al Eroilor, nou sediu al Primăriei

La Căianu Mic au avut loc o ceremonie militară și religioasă pentru a marca dezvelirea Monumentului Eroilor din localitate căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial și inaugurarea noului sediu administrativ al Primăriei Căianu Mic.

După acordarea onorului militar și intonarea Imnului Național al României, a fost dezvelit monumentul ridicat în amintirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă și a fost tăiată panglica inaugurală la noul sediu al Primăriei Căianu Mic.

IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat apoi o slujbă de binecuvântare.

După discursurile oficialităților, cei prezenți au asistat la un program artistic susținut de managerul Centrului Județean pentru Cultură, Alexandru Pugna, fiu al satului, și elevi ai Liceului Liceul Tehnologic ”Ion Căian Românul” Căianu Mic.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detașamentelor Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și Inspectoratului de Jandarmi Județean.

La festivități au participat Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan, senatorul Ioan Deneș, prefectul Teofil Cioarbă, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, primari, reprezentanți ai cultelor religioase.

”Este un moment unic și istoric pentru comuna Căianu Mic. După prioritățile numite școli, grădinițe, drumuri, rețele, iluminat public, infrastructură sportivă, am ajuns la momentul ca în comuna noastră de oameni gospodari să existe un sediu administrativ pe măsură, așa cum scrie și pe fațada clădirii, iar în fața Primăriei se cade să avem și un Monument al Eroilor reprezentativ”, a spus primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.

1 comentariu

  • Ce caută militarii la astfel de festivisme….încă o dată se vede micimea comandanților în fața politicului…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.