Actualitate

Certuri ca la tarabă. PSD-ALDE contra primarului Ovidiu Crețu. PNL, cu piețarii. Ce a ieșit (FOTO)

Comercianții care au tarabe pe Calea Moldovei au venit cu zecile, marți, la ședința Consiliului Local să militeze pentru menținerea tarifelor actuale pe care le plătesc pentru chioșcurile pe care le dețin. Oamenii au avut de partea lor consilierii PNL care au militat ca afacerile de familie să fie susținute de administrația locală, nu omorâte prin suprataxare. Pentru dublarea tarifelor a militat în schimb, primarul Ovidiu Crețu motivând că altfel Direcția de Piețe nu mai are bani să mai funcționeze. După dezbateri de două ore pe marginea acestui subiect, viceprimarul Cristian Niculae a detensionat situația anunțând că majoritatea PSD-ALDE are alt punct de vedere decât al Executivului.

Primarul Ovidiu Crețu a reușit să-și pună în cap comercianții de pe Calea Moldovei după ce a propus mai mult decât dublarea tarifelor pentru chioșcurile din Piața Calea Moldovei, mai precis 45 lei/mp/lună din 2018, față de 20,17 și 20,98 lei/mp/lună cât este în prezent.

”Majorarea prețurilor vine din faptul că Direcția de Piețe trăiește doar din ce colectează. De aici plătește salarii, funcționarea, carburantul. Nu e admisibil să fie subvenționată de la bugetul local. Analizând situația financiară a Direcției de Piețe, în condiții de inflație și creștere de prețuri la carburanți, am decis să majorăm tarifele ca Direcția de Piețe să aibă profit din care să poată derula investiții. Trebuie să facem o altă locație pentru piața de pe Calea Moldovei. Normal e ca Direcția Piețe să aibă bani să amenajeze o altă piață. Având în vedere situația din zonă (cu apariția celor două galerii comerciale -n.r.) piața trebuie relocată. Am decis să relocăm piața de gros de pe strada Tărpiului și a unei părți din Piața Calea Moldovei într-o parte și o altă parte să o relocăm în Independenței Nord. Acestea au fost argumentele pentru creșterea tarifelor. Vrem să determinăm funcționarea eficientă a acestei direcții. Dacă Direcția Piețe avea bani, putea face investiții, dar nu are bani. Nu vrem să închidem afacerile oamenilor, dar nici Direcția Piețe nu o putem închide. Dacă această Direcție funcționează în pierdere, trebuie să o desființăm și nu e o soluție. Nu cred că trebuie să ajungem acolo. O măsură ca să menținem această Direcție a Piețelor este și această majorare. Eu cred că ne-am comportat corect și civilizat față de cei care își desfășoară activitatea acolo”, a explicat primarul Ovidiu Crețu.

Liberalii prin vocea consilierilor Diana Morar, Ioan Peteleu, Sorin Hangan, Mioara Seica și Filip Moisil au susținut că municipalitatea nu a reușit nici anul acesta să cheltuiască toți banii din buget și că nu are motive să crească tarifele pentru niște comercianți care luptă să supraviețuiască.

”Creșteți tarifele în condițiile în care timp de 9 ani nu ați făcut nicio modernizare la nicio piață și nicio piață nouă. Dacă din acei bani vreți să faceți investiții, spuneți-ne ce investiții veți face din 2018”, a întrebat Ioan Peteleu.

”Un mall nu stă mai mult de un an-doi dacă nu îi merg afacerile aici. Noi, ca autoritate locală, trebuie să avem grijă de fiecare afacere locală, de fiecare magazin de la bloc”, a spus consilierul PNL Filip Moisil,

Comercianții și-au exprimat și ei punctul de vedere susținând că ei deservesc ”pătura de jos a oamenilor”.

”Vă rugăm să îi lăsați și pe ei să se poată îmbrăca de sărbători. Chinezării are și Selgros, și mall-ul. Dacă marfa nu e din China, e din Turcia. Cine se îmbracă din piață? Chiar și doamna ministru Pană dacă vreți să știți. Noi nu am cerut să nu se majoreze chiriile, dar nici să fie dublate și încă pe atât”, a spus un comerciant.

”Suntem buni contribabili. Dublarea prețului e foarte mare pentru noi. Nu suntem oameni bogați. Noi stăm în frig”, a spus alt comerciant din Piața Calea Moldovei.

În discuție a intervenit și viceprimarul Cristian Niculae, președintele PSD Bistrița, care a spus că majoritatea PSD-ALDE are alt punct de vedere decât cel al primarului.

”Nu vrem să închidem micile afaceri, așa că majoritatea PSD-ALDE propune alte tarife decât cele cu care a venit Executivul. Dacă Executivul propune 45 lei/mp/lună pentru chioșcurile din Piața Decebal, noi propunem alinierea chiriilor la cele mai mari 35 de lei pe metru/pătrat. Executivul a propus 35 lei/mp/lună pentru chioșcurile din piața Independenței Nord, noi propunem alinierea la cea mai mare chirie existentă 30 de lei/mp. Dacă Executivul a propus 45 lei/mp/lună pentru chioșcurile din piața Calea Moldovei, noi propunem 35 lei/mp. În final, dacă Executivul propune 65 lei/mp/lună pentru tonetele din piața Calea Moldovei, noi propunem 50 de lei/mp. Am făcut aceste propuneri ca lider de grup al celor 11 consilieri locali PSD și vreau să îi asigur pe comercianții de pe Calea Moldovei că, atât timp cât eu sunt aici, nu îi vom muta de acolo până nu vom avea o locație sigură în care să îi ducem”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

 

Camelia Tabără i-a întrebat la un moment dat pe comercianți dacă nu simt cumva că afacerile lor nu sunt în pericol în condițiile în care s-a extins zona comercială pe Calea Moldovei, însă oamenii i-au răspuns că, de peste 22 de ani, își întrețin familiile din aceste afaceri și că, atât timp cât au cui vinde, cer să fie lăsați să trăiască.

În final, cu 14 voturi ”pentru” ale majorității PSD-ALDE, tarifele au fost majorate, dar nu atât cât a cerut Executivul, ci cât a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Comercianții au ieșit din sală supărați. ”Nu țineți cu săracii, doar cu bogații. Ne-ați omorât pe toți! Știți cât cotizăm lunar? 50.000”, au spus oamenii în timp ce au ieșit din sală.

19 comentarii

  • Ce a iesit ? Un mare C…T ! Tot oamenii au fost prostiti printr-un trucaj ieftin. Bagati tovarasi taxe, bagati ca ne trebuie pentru VEVERITE !

  • Cretule probleme? Ti-a servit-o Raducu, prin Niculae, ca urmare a afrontului pe care i l-ai adus cu nefinantarea echipei de handbal.
    Sa vedem acuma daca nu trece Cretu la represalii, cum sa-i faca viceprimarii una ca asta?

    • Prietene ,,ai plecat după fenta „.Chiar crezi că ăștia nu s-au înțeles inainte (primarul cu vicele) .Primarul (militianul rau) propune mult el nu mai candidează ,iar vicele (militianul bun) care va candida vine cu o ofertă mai mică.Trucuri de soimi patriei,comuniștii erau mai deștepți decât urmașii lor.

  • Situatiile de genul acesta trebuie evitate.
    In loc să le dublati chiriile o dată la 9 ani, măriti-le chiria cu 5 lei/m2 în fiecare an.
    Țara asta a ajuns unde a ajuns pentru că nu vrea nimeni să plătească chirii la valoarea lor reală, impozit pe clădiri la valoarea lor reală, impozit pe câştiguri la bursă, impozit pe moşteniri etc.

    • Multi isi pun problema pentru ce sa plateasca? Sunteti sigur ca odata ajunsi banii in visteria statului (la nivel central sau local) vor fi folositi pentru ceva util societatii sau vor ”esua” fie intr-un buzunar primitor fie pe o fabrica de gheata la Polul Nord??
      Nu e un indemn la neplata impozitelor, ci unul la reflectie.

      Cum la fel m-as intreba de ce ar trebui platit impozitul pe mostenire…

    • La incasarea taxelor si impozitelor primaria Bistrita este fruntasa. A se vedea realizariile cu care se laudau mai deunazi.
      Bistritenii isi platesc taxele.
      Problema este ca aceste venituri se cheltuie pe prostii.
      O parte ajung in buzunarele nesatule a unora ca acest falcos care scrie sub numele de Adrian C.

    • @Hotu nesatul
      Poti fi sigur că nici un ban nu ajunge in buzunarul meu. Nu cunosc nici un politician bistritean si nu am nici o afacere in România. Sunt plecat din tară de 18 ani!
      Nu-i cunosc nici pe cei de la PSD, nici pe cei de la PNL, nici pe Ionuț Simionca de la PMP, si nici pe cei de la ALDE. La USR habar nu am cine e seful organizatiei judetene.
      @Roth Cristian
      Despre cum se folosesc banii nu prea cunosc detalii, doar din ceea ce citesc în presă. E clar că banii trebuie folositi cu grijă si investiti in proiecte care să fie de folos comunitătii.

    • Greșești, Adrian C! Țara asta are nevoie de o grevă fiscală, poate așa banul public nu va mai fi deturnat , ca să nu zic furat!

    • Pt AdrianC. se vede ca esti plecat (sa nu fii cu capu) caci nu ai nici o legatura cu realitatiile vietii oamenilor de rand.
      Ce te fute pe tine dorinta de a se mari taxele si impozitele daca nu ai de platit taxe in Romania?

    • Ai dreptate. Mai bine mă duc să citesc o carte de Ernest Hemingway „Across the River and into the Trees” (Dincolo de râu și între copaci).
      O seară bună tuturor!

  • Prosteala pe fatza.
    Daca mergeau pietarii cu oua, rosii… si le aruncau catre hotii aia nesatuli, altul era rezultatul.
    Prostii sa plateasca cat vrea Cretu, iar daca nu pleaca intr-un an li se vor marii taxele din nou.

  • Basme, Cristian Niculaie nu ar isi din cuvantul primarului O.C,, asta este o tactica de imagine, sa dea bine la electorat. Nu ati observat de cate ori iese cu promisiuni si realizari?BUNA TACTICA DAR NU PREA TINE.

    • Cum e să fii in opoziție și sa te temi de un candidat cu șanse reale ? Cam nașpa ! :)))))
      Începi sa torni minciuni despre oamenii care au făcut si vor sa facă ceva pentru orașul ăsta !
      Succes domnule viceprimar Niculae ! Postacii opozanți sunt buni de dat din gură !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.