Actualitate Recomandări

Cifre șocante. Cât lemn s-a tăiat fără autorizație în fosta guvernare

”Am descoperit cifre şocante în Inventarul Forestier Naţional (IFN) şi pot să confirm că, la ora actuală, în România se taie neautorizat într-un an aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale… Faptul că acest raport a fost ţinut la sertar mai bine de un an de către fosta conducere a ministerului este cu atât mai grav”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit oficialului, citat de Agerpres, fost guvernare a încercat să ascundă faptul că sub mandatul său s-au tăiat peste 60 de milioane de metri cubi de lemn fără autorizaţie.

Acesta a adăugat că datele privind ritmul în care pădurea României dispare sunt mult mai grave decât au fost prezentate şi a anunţat că programatorul Bogdan Micu va fi noul coordonator al proiectului SUMAL.

” Vom face lucruri bune împreună şi vom pune frână odată pentru totdeauna mafiei lemnului. În nici două săptămâni de mandat, am reuşit să pun lucrurile în mişcare. În primul rând, l-am adus înapoi pe Bogdan Micu, un programator genial şi un ecologist desăvârşit, omul care a dezvoltat Inspectorul Pădurii şi pe care PSD l-a îndepărtat din minister. Va fi consilierul meu şi noul coordonator al proiectului SUMAL. Am respins categoric termenul de finalizare pentru SUMAL „iulie 2020″, am identificat resursele materiale pentru a finanţa rapid finalizarea SUMAL, am decis extinderea echipei de programatori şi am decis operaţionalizarea de urgenţă a componentelor din SUMAL care sunt deja finalizate. Chiar după finalizarea acestei conferinţe voi merge direct la STS, unde voi avea o discuţie cu conducerea instituţiei despre modul în care putem grăbi operaţionalizarea”, a menţionat Costel Alexe.

Conform Inventarului Forestier Naţional, la ora actuală, în România, suprafaţa forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridică la 2,2 miliarde de metri cubi.

IFN este principalul furnizor de date pentru raportarea indicatorilor de gestionare durabilă a pădurilor, conform angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul Conferinţei ministeriale pentru protecţia pădurilor în Europa (MCPFE). El furnizează, de asemenea, date indispensabile raportărilor pentru Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbarea climei/ Protocolul de la Kyoto (UNFCCC/ KP) şi pentru Convenţia privind diversitatea biologică (CBD).

Sursa foto: Facebook Cornel Ciocan

Etichete

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.