Gândiţi-vă şi spuneţi-mi repede ce au făcut cei şase parlamentari ai noştri în ultimii patru ani. Declaraţiile şi gargara din conferinţe nu se pun. Ce legi bune au conceput ei, cu ce ne-am ales de pe urma plimbărilor pe care le-au făcut până la Bucureşti şi retur? Ce-a făcut domnul deputatul Botiş ştim, să nu ne mai obosim să recapitulăm. Dar domnul senator Sbîrciu? Vă mai aduceţi aminte de dânsul? Eu, una, atât am reţinut din apariţiile sale la Bistriţa: tuşitul de la conferinţe (cu care îmi bruia înregistrările) şi odele pe care i le cânta lui Ioan Oltean căruia nu înceta să-i mulţumească pentru orice. Asta până l-a trădat declarând de la microfonul Senatului că vrea să treacă la PC. N-a mai trecut, dar nici nimic nu a făcut. Dar de domnul Dănuţ Prunea vă mai aduceţi aminte? Dacă da, sunteţi printre puţinii. Şi dânsul a fost senator, nu ştim pentru ce merite şi nici cu ce s-a ocupat în ultimii patru ani.
Nu-i nimic. Acum vom avea, nu şase, nici şapte, ci opt parlamentari, graţie tuturor aiuriţilor care au votat la mişto diverse formaţiuni crezând că, în felul acesta, nu ştiu pe cine sancţionează. Uite că nu au sancţionat pe nimeni. Dimpotrivă. Au mai făcut rost de o căpuşă care să zacă în Parlament pe spatele nostru încă patru ani.
Pentru un judeţ atât de mic precum Bistriţa-Năsăud, şase parlamentari erau de ajuns, dacă nu prea mulţi, dar a trebuit să trăim şi vremurile în care să nu mai încapă lăcustele în Parlament. Bine măcar că Victor Ponta a anunţat că bugetul va fi acelaşi. Sper ca salariile lor să fie mai mici, favorurile mai puţine, să circule iar cu trenul şi să relanseze CFR şi să-i lovească şi pe ei puţin criza. Să ia şi ei 700 de lei, că doar toţi au declarat că de-asta vor să fie deputaţi şi senatori, să slujească ţara.
Cel mai norocos dintre toţi se dovedeşte a fi, din nou, Cristian Florian. A avut un mandat super lejer ca prefect în care principala sa grijă era să meargă în vacanţă în Cuba, să taie frunze la câini mutând mobila prin Palatul Administrativ şi să bea cafele pe Odobescu. Apoi, a făcut ce-a făcut şi a stat în umbra lui Ioan Oltean prin Colegiul 3, şi-a pus fotografia pe bannere cu liderul, a tăcut şi l-a aplaudat când acesta a vorbit. Mare greşeală că Eugen Curteanu a acceptat să schimbe colegiul cu el. Acum era senator şi poate că unul mai responsabil.
La ultimul spectacol electoral de la Sîngeorz-Băi, Cristian Florian nici măcar nu a ajuns la timp de implicat ce era. E clar că omul acesta este băftos. A ieşit senator fără nici cel mai mic merit. Nici măcar nu a muncit cu adevărat în timpul acestei campanii electorale. Nu că alţii la fel de tineri şi de ambiţioşi ar fi făcut-o. Cu mici excepţii, toată campania a fost penibilă, lipsită de consistenţă şi de idei. Duminică nu s-a votat niciun proiect (nici nu existat vreunul). A fost şi la noi un vot al urii şi al dispreţului faţă de PDL. Unii alegători habar nu aveau pe cine votează. Eu pot pune pariu că rezultatele ar fi fost aceleaşi chiar dacă nu s-ar fi făcut niciun stop de campanie electorală, dovadă că a ieşit parlamentar de Bistriţa-Năsăud şi nenea cu pricina, italiano vero.
O lege proastă, făcută de politruci pentru politruci, ne face ca, în anul de graţie 2012, să trimitem la stat şi dormit pe scaune timp de patru ani o întreagă hoardă, 588 de oameni. Vă daţi seama câte s-ar putea face dacă aceşti oameni ar munci cu adevărat?
Cristiana Sabău
Adevarat, foarte adevarat! Dar si cat se poate de trist! Romanie europeana? Ma cam indoiesc…. Dupa cum spunea cineva mult mai destept ca mine, Romania va fi prospera cand va fi condusa de un strain. Poate Uniunea Europeana…..
Poate Regele.
da…rege strain de peste apa….nu din astia localnici ce au circulat cu trenu!!!
Ca o gluma facuta cu amaraciune, unul va sta prin cafenele, unul va trage sfori pe licitatii, unul va smenui votul prin camere, unul va canta, unul nu se poate trezi, unul vrea casa si masa doar…si mai raman doi din care, unul e interesat de cariera si atat si doamna Pana care, va fi singura care ramane sa faca ceva in contul celor 8 sau 9. Succes Doamna Pana! Va asteapta vremuri grele, dar de fapt daca ati dus-o in spate pe Andronescu, va descurcati si cu astia!
mama ce bine le ziceti……………..ioi…..fain
multi p…..sunt prin BN
Acuma il avem pe NELU again!
ioi
nu agreez PDL dar Curtean poate era singurul care trebuia sa fie acolo!
Mare fauna asa din 300 acum avem 600 parlamentari!
IOI
SI NE DAU MANCARE
Sper ca Eugen Curteanu va fi ”evaluat” la adevarata lui valoare , pana atunci presa bistriteana o sa tot pomeneasca de ”prefe”, de masina lui , de nevasta lipsa si de alte prostii si foarte rar o sa i-si gaseasca timp pentru unul din cei mai promitatori tineri politicieni (Eugen Curtenu) ca omul e modest, fiind un om educat bine acasa si nu se vrea vedeta media.
Doamne fereste, ce batjocura ne-a adus pdl-ul in judetul nostru !Mare pacat de intelectualii seriosi si cu expertiza dar care nu au loc pe listele electorale din cauza unora ca Sbarciu (ca parlamentar a fost ZERO) sau Florian….
PERFECT ADEVARAT ROXANA !
Putini au fost, multi au ramas!
Eu cred ca asta e Apocalipsa! Cum sa faci așa o lege? Cum sa duci așa un adormit in Parlament? Ca maine mor m-am gândit da ca Florian ajunge senator nu mi-a trecut prin cap! Adică eu credeam ca este evident ca acest specimen nu trebuia votat si cu toate astea se pare ca au fost oameni care l-au votat?! Doamne cu ce-am greșit?
Poi si daca nu veneau la noi la redistribuire, mergeau in alt judet , Tot de la partide gen ITALIANO VERO , Asa ca lasa sa fie de la noi . Eu nu am inteles de ce nu sunt 300 de locuri si atat sa fie, si punct . Nu atatea redistribuiri si prostii . Nu am votat la un referendum reducerea lor ? Cine si cand a permis ca numarul lor sa creasca ?
Voi pensionarii, bugetarii si restul telespectatorilor de la Antena3 carati la vot cu microbusul. Ati f(…) rau! Comentariu editat
IAR TU, MARELE PRIVATIZAT, TRAIESTI IN HUZUR CU SALARUL MINIM PE ECONOMIE. TU CARE NU AI PENSIONARI IN FAMILIE, TU CARE N-AI NEVOIE NICI DE DOCTORI, NICI DE DASCALI (se vede ca nici nu ai avut nevoie vreodata de ei), NICI DE SIGURANTA NATIONALA….SA TRAIESTI BINE IN CONTINUARE PRIVATIZAT DE ECONOMIE DE PIATA ,, care esti tu”.
Am avut nevoie de doctori insa de fiecare data i-am platit din buzunar, chiar daca plateam si asigurari. Am avut nevoie de profesori, insa meseria din care castig painea am invatat-o singur, nu de la scoala.
Nu am cerut si nu am primit niciodata asistenta sau bani de la stat. SI NU MI-AS VINDE VOTUL PT. 5 LEI, CA VOI.
ULTIMUL COMENTARIU
Daca in tara asta, erau traitori din astia ca tine, acum ar fi trecut din epoca de fier…in epoca pietrei (necioplite). Un lucru e imbucurator in ceea ce va priveste: ,,TOATA PASAREA PE LIMBA EI PIERE”…Si un ultim sfat (daca ai ceva mai sus decat braul, cu care sa poti gandi): Nu-ti mai pune problema de ceea ce poate sa faca tara (sau nu) pentru tine; Intreaba-te daca ii poti oferi tu ceva.
Eu ofer de 10 ani tarii asteia impozite pt. firma, pt. 1 angajat si 1 contabil. Din impozitele astea esti tu platit. Insa tu ceri incontinuare: spor de venit din concediu, al 13-lea salar, spor de haine, spor de stress, mariri de salarii, si neamuri angajate prin toate birourile.
Ce ati oferit voi tarii acum? CEL MAI PENAL PARLAMENT! Platit de cine? De mine, nu de bugetari, nu de pensionari, CI DE PRIVATI.
Ati vazut cu ce nulitati, ciobani si penali ati umplut parlamentul???????? Ca nici nu mai incap in casa poporul baaaaaaaa .. popor de pensionari si bugetari cersetori
UN ULTIM SFAT: Trateaza-te cetatene, chiar daca esti cine pari a fi!
asa este dl. …. !! si asta o sa vedem incepind din februarie !!
foarte mare dreptate…..anticipata…..”SUNTETI” bataia de joc a parmentarilor….apropo!….asa de bine mi-a tihnit ca am anulat voturile ca patru ani nu o sa-mi para rau de nimic!… PS Nu traiesc si nu depind de nici un leu de la buget!!!!
dar completez…..doamna „timponline”…credeti ca se va rezolva ceva ca scrieti „verytrue”?
Io, cand ma uit la cine reprezinta judetul Bistrita Nasaud in Parlamentul bucurestean tot reusesc sa ma bucur ca macar nu-s reprezentat de Beeeeeee-cali, ori Felix cotoiu, ori fufa lu’ baronu Dragnea, ori Cacarau Laurentiu Crin si nu mai stiu cum, ori Dragnea insusi, ori Ponta – Ponta hot cel mare / seaman pe lume nu are…. si alte specii de genul asta.
Cum, oricum nu am nici un fel de asteptari, decat negative, de la astfel de personaje patetice, sigur ca nu voi avea nici dezamagiri din partea niciunuia…. am doua brate, un cap ce-mi foloseste la mai mult decat sa-mi ploua-n gat, credinta in Dumnezeu… asa ca TOT INAINTE… ca inainte era mai bine!!!
de data asta iti dau dreptate. adevarul ca ne meritam soarta natie blestemata ce suntem….
tot il vorbiti de rau pe florian dar uitati ca restul parlamentarilor bistriteni sunt neica nimeni. suciu, dobra, denes – luzari mai mari decat florian….pana e in pragul pensionarii. pana la urma florian e un castig pe langa astia de la usl
E si el tot LOOSER! NU luzer! Dar p…..sa fi pile sa ai……
Mi-e rusine mare de Romania dar ce dracku sa fac……………………
… ca tot se potriveste cu titlul pus de doamna Cristiana, luati si comparati, de la noi, de la Romanica:
„Mă uit pe lista aşa numiţilor aleşi ai poporului şi mă ia cu rece pe şira spinării. Dacă poporul a putut să bage de-a valma în Casa lui borfaşi, securişti, bufoni, curve sau nebuni de legat, ce spune asta despre respectivul popor?
Dacă 66 la sută dintre alegătorii dintr-un colegiu din Botoşani au pus ştampila pe dl. Verginel Gireadă (3 ani de închisoare cu suspendare), cât de verginelă este gireada care a votat de-a-mboulea?! Cât de inocenţi sunt conaţionalii mei care au putut pune ştampila pe nişte personaje precum Ridzi sau Stan, dimpreună cu tot neamul lor de penali care, începând din ianuarie, vor face legile în ţara asta, inclusiv pe cele în materie de justiţie? !
Ce-o fi fost în capul alegătorilor din Prahova de şi-au pus în proporţie de 71 la sută încrederea într-un puşti căruia tatăl său, baron local, îi face o prezentare elocventă: „Puteam să-i fac un bar, dar are înclinaţii politice”?! Sunt zeci ca el în noul Parlament, fii şi fiice de mahări locali intraţi în Legislativul României cu scoruri aiuritoare. N-o să vă dea de băut, dragi alegători. Iar când o să vă treziţi din euforie, o să vă daţi seama că voi le veţi plăti consumaţia. Ce-or căuta ei în Parlament? Se plictiseau şi aveau nevoie de o nouă distracţie? De ce nu poate să stea liniştită „gaşca mea”, ca să reformulez un refren al interpretului Sturzu de la HI-Q, intrat şi el în Legislativ cu un scor de 65 de sută? De ce ţin cu tot dinadinsul să ne reprezinte?
Asta ne este valoarea, astea ne sunt valorile politice după 20 de ani strâmbi.
„Aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi”, rânjeşte acum Victor Ponta la televizor, celebrând triumful zdrobitor al tupeului în România. Ce nevoie avea dl. Ponta să le arunce un scuipat gros în faţă celor care încă mai cred în onoare, muncă cinstită şi bun simţ?
Dragă minoritate tăcută şi umilită, care ţi-ai făcut studiile pe bune, care n-ai dormit nopţile pentru a-ţi trece examenele, care înţelegi să-ţi faci meseria cu onestitate fără să-ţi furi patronul sau statul, care nu crezi în şmecherie şi în fuşereală, care laşi de la tine sau care laşi loc de bună ziua, care nu ai avut ce vota duminică, cum nu ai avut ce vota nici acum patru sau opt ani, şi te încearcă gândul să fugi din ţară, trebuie să ştii că nu greşeşti: plagiatul este un furt mizerabil, care nu se şterge prin vot. Hoţia nu este o virtute, nici dacă este validată cu 99 la sută.
Şi chiar dacă o să-l scoată pe Adrian Năstase martir şi o să-l pună pe bancnota de 100 de lei, nu accepta niciodată ca cineva să ţi-o lipească pe frunte!”
Florin Negruţiu este redactor-şef al ziarului Gândul
Daca nu murim o ducem greu,ne meritam soarta,cei aproape 600 de parlamentari o vor duce cel mai bine la iarna..somn usor neam de cersetori