Economie

Cine cazează turiști în regim hotelier, în lipsa unui anumit act, riscă …

Zeci de bistrițeni au apartamente sau camere de închiriat pe care le promovează pe platforme de cazare specializate, însă, de anul viitor, în lipsa unui certificat de clasificare de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ei riscă amenzi usturătoare.

În Bistrița-Năsăud, în primele nouă luni din an au fost circa 5000 de înnoptări în apartamente sau camere de închiriat, conform Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud.

La o simplă căutare pe Booking.com se pot găsi numeroase proprietăți ”administrate de o gazdă particulară”. Pentru noaptea de marți, spre miercuri, spre exemplu, doi adulți pot închiria un apartament la 170 de lei față de hotel, unde prețurile sunt mai mari cu cel puțin 100 de lei. Cea mai scumpă este camera de la hotelul de cinci stele care poate fi închiriată cu 399 de lei.

Începând cu 2024, însă proprietarii vor putea promova apartamentele pe platformele specializate doar dacă dețin un document oficial de clasificare. Cei care încalcă această regulă se expun unor amenzi de până la 50.000 de lei, precum și la plata taxelor restante pentru veniturile nedeclarate, conform informațiilor furnizate de stirileprotv.ro.

La nivel național, în acest an, doar puțin peste 1.000 de certificate de clasificare au fost eliberate în conformitate cu cerințele Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

În primele zece luni ale anului curent, peste un milion de turiști români și peste 120.000 de turiști străini s-au cazat în astfel de locuințe în regim hotelier, conform datelor Institutului Național de Statistică.

8 comentarii

  • Bravo, super inițiativă
    Nu e corect ca cei care plătesc taxe la stat sa aibe concurență neloiala cu samsarii ce își închiriază toate garsonierele..
    Vrei sa inchiriezi?plătești taxe și asta basta.

    39
    13
    • dupa cum se vede! nu ne prea place civilizatia, ordinea si disciplina! da ne place sa ne comparam cu cei din occident, unde regulile se aplica cu strictete!!! noi vrem haiducie, da lux si opulenta si un stat boga din piatra seaca!!! nu exista asa ceva! vrei sa faci bain? super! dar da-i statului partea lui! exact ca in tarile ale in care toti vreti sa traiti si unde culmea, toti respectati legile si nu comentati.

      14
      6
    • Foarte corect!
      Pentru ca statul sa ti de a pensii speciale . 230 zile libere pe an, bani de chirie, bani pentru haine, bani pentru concedii!
      SI TOATE ASTEA DIN MUNCA MEA CE TREBUIE SA CREASCA DE LA AN LA AN fata de voi …care iesiti in fata instututiei cu o hartie in mana!
      Stii care e diferenta dintre un privat si un bugetar? Privatul lucreaza pentru banii de concediu pe cand bugetarul nu!

      15
      2
  • Foarte de acord insa adevarul este undeva la mijloc.. muncesti 10 ani, pui 250 de euro deoparte luna de luna, te chinui sa supravietuiesti si sa platesti taxe din diferenta si ti-ai cumparat o garsoniera… atat, vrei sa o dai in chirie pentru un venit suplimentar si iarasi vine statul sa te taxeze…pai nu am contribuit 42.5% din salar? nu am platit taxe la notar? mi se pare o japca, nu ni se ofera nimic, doar sa platim mai multe taxe, promoveaza statul roman tara asta incat sa vina mai multi turisti? Nu..

    9
    3
    • Corect ar fi ca statul sa se multumeasca doar cu ȚVAul ce l incaseaza din banii de chirie cheltuiti!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.