Politică

Cine cu cine negociază pentru formarea majorității în Consiliul Local Bistrița

Niciunul dintre partidele politice care au câștigat fotolii de aleși locali în noul Consiliu Local Bistrița nu are majoritate în legislativ, drept urmare alegerea celor doi viceprimari va fi rezultatul unor negocieri și alianțe. Timp Online vă prezintă stadiul actual al discuțiilor.

Potrivit declarațiilor făcute joi de președintele PSD Bistrița, Daniel Suciu, ”organizația municipală PNL Bistrița să nu își facă nicio iluzie că va face parte dintr-o majoritate cu PSD în municipiul Bistrița”. Deputatul a adăugat: ”Cu AUR și UDMR continuăm discuțiile astfel încât domnul Lazany să aibă majoritate”.

Președintele PNL Bistrița, viceprimarul Sorin Hangan, a menționat că afirmația conform căreia ”unii consilieri locali ai PNL au zgâriat ușa ca să facă parte din majoritatea construită de PSD în viitorul Consiliu Local este o minciună”. ”PNL nu va fi părtaș la orice bazaconie a noului primar. Consilierii locali liberali, alături de cetățenii orașului, vor fi interesați dacă promisiunile electorale ale PSD vor fi respectate la virgulă”, a mai postat el pe Facebook.

Dan Brici, secretar al organizației PNL Bistrița și consilier municipal, a scris pe Facebook: ”Somez public pe deputatul Suciu să spună care sunt emisarii, … proxi din organizația municipală PNL Bistrița care au încercat să facă majoritatea în Consiliul Local cu PSD-ul! Dacă nu spune, ar trebui să tacă cu poveștile astea!!…”.

Pe grupul de Facebook Bistrița contează a fost postată în cursul zilei de vineri, 12 iulie, o fotografie în care apar primarul ales Gabriel Lazany (PSD) și Dragoș Hârjoabă, președintele AUR Bistrița-Năsăud.

Contactat telefonic, Dragoș Hârjoabă a spus că fotografia nu este de azi: ”Acolo îmi beau eu cafeaua și cred că m-am întâlnit de cel puțin 20 de ori la cafea cu domnul Lazany fără să purtăm discuții și negocieri”.

Întrebat care sunt pretențiile AUR pentru a intra într-o majoritate cu PSD, el a răspuns: ”E un pic devreme să povestim. Haideți să ajungem la momentul septembrie, să nu precipităm lucrurile. Președintele George Simion ne-a spus să negociem cât mai multe funcții de viceprimari, să aprobăm proiectele în interesul cetățenilor și, de fiecare dată când avem idei, să depunem proiecte. Trebuie să avem o ședință a Biroului Județean de Conducere și să decidem ce facem când își vor prelua mandatele noii aleși. Noi știm că înclinăm balanța și de-asta nu am demarat negocieri. Noi suntem deschiși către orice alianță cu românii. Dacă vom forma o majoritate, vom negocia un post de viceprimar, clar. Din partea AUR va fi George Dumitrescu. El e coordonatorul municipal, cel care s-a implicat cel mai mult și, din punctul meu de vedere, el e cel care merită poziția de viceprimar în ideea în care o vom obține. Eu nu m-am apucat de negociat nici cu PSD, nici cu PNL. Aștept să vină septembrie”.

Unul dintre cei doi consilieri AUR care va intra în Consiliul Local este Rodica Dobraniș care, urmare a declarațiilor făcute de președintele PSD Bistrița, Daniel Suciu, a scris pe Facebook: ”Oricine crede că am negociat cu PSD-ul se înșală amarnic. Chiar nu mă cunoaște. Integritatea mea nu este de vânzare. Am intrat în politică doar din cauza ticăloșiilor lor, pentru a-i ajuta să dispară, nicidecum să-i ajut să prospere și să distrugă acest oraș pe care l-au capturat din nou. (…)”.

Întrebat cum comentează această declarație, Dragoș Hârjoabă a spus: ”Doamna Dobraniș e responsabilă de părerea ei, de declarațiile ei. Nu are nicio funcție în Partidul AUR. Ce funcție să aibă? A fost candidat la funcția de primar al Bistriței și a obținut 5%. Am fi vrut și noi să obținem mai mult, să nu avem un scor de-ăsta. Vorba aia: atât s-a putut! Va fi validată consilier, toți care au obținut vor fi validați. Sigur va fi consilier, numai dacă nu își dă demisia. Dacă dânsa nu vrea să susțină o anumită majoritate o să judec situația la momentul în care ipotetic va apărea”.

Contactat de Timp Online, consilierul local UDMR Mathe Attila a declarat că, până acum, niciuna dintre formațiunile care au reprezentanți în Consiliul Local nu a demarat discuții cu UDMR. ”Probabil vor veni în curând să ne ceară sprijinul. Este atât de interesant cum s-a ajuns în consiliu 9-9-2-1, evident este nevoie de AUR pentru majoritate, cu mine singur nu va putea nimeni să facă majoritate. Eu voi veni cu o decizie la sfârșitul lunii septembrie aștept să văd dacă îmi cere cineva sau nu sprijinul. Nu îmi doresc să fiu viceprimar. Am o meserie care este sigură. Dar cel mai important este că vreau să fiu pentru oraș și să ajut la dezvoltare”, a declarat Mathe Attila.

Noul primar va depune jurământul la finalul lunii septembrie, iar viceprimarii vor fi aleși în prima ședință din luna octombrie. Surse politice au declarat pentru Timp Online că propunerea PSD ar fi Ștefania Stere, care a mai făcut parte din CL Bistrița și în actualul mandat în calitate de ales PMP, dar care a renunțat la funcție după ce a trecut la PSD.

9 comentarii

  • Doamne ferește.
    Decât cu doamna Stere, care nu și-a găsit încă alinarea în nicio funcție prin care a trecut, mai bine fără vicea (?). Doamna nu s-a ilustrat prin nicio virtute administrativă, căutându-și mereu amplasamentul potrivit prosperării și căpătării de vizibilitate și de trecere (fără să-l găsească încă)
    Onoarea nereperată de domnul Simionca de la PRM o vor repara actualii.
    Nici ca avocat nu am auzit despre domnia sa cine știe ce vitejii, purtând cu emfază doar titula. Ca aproape toți cei care fac politică.

    24
    3
  • PSD 9 consilieri
    PNL 9 consilieri
    AUR 2 consilieri
    UDMR 1 consilier

    Deci, fara doamna Dobranis PSD + AUR + UDMR au 11 voturi , contra Dobranis si ceilalti condilieri locali!
    E o majoriteten foarte fragila, PSD-istii și celălalt consilier AUR fiind nevoiți să se prezinte la vot de fiecare data, (nu pot sa chiulească).
    Cred ca doamna Dobranis ar trebui să voteze de la caz la caz, de la proiect la proiect, adică dacă e un proiect bun îl votează, dacă nu , nu!
    Își permite, nu AUR a făcut-o pe ea, ea a fost cineva înainte să apară AUR și va fi cineva și după ce va dispărea AUR!

    12
    12
    • Adi nu cunoşti politica locală deloc se găsesc mulți traseişti din PNL care să voteze proiectele PSD. Vezi chiar aici traseista de Stere iar cel mai bun exemplu este faptul că toate bugetele au fost votate în UNANIMITATE de toți consieri din toate partidele fără nici măcar un vot de fațadă împotrivă deşi aveau absolut toate prostiile în ele.

      11
    • Pun și eu ,o întrebare…..De ce ar vota UDMR(oameni serioși!) alături de AUR? Ar fi ceva…contra naturii! Dar ,votul este secret,nu? În P E,V.Orban a afirmat ca nu va face parte Aurul, din grupul lor de partide!

      4
      6
  • Pai nu doamna Dobranis că ai negociat cu Turc postul de viceprimar înainte de rezultatul alegerilor.
    Mă întreb este adevărat că, așa se vorbește prin târg ,chiar ai sponsorizat PNL ul doar vei obține un post de viceprimarita.??
    Oricum domnul Georgescu este varianta buna a AUR

    11
    5
  • Doamna asta , Dobranis , nu e patroana de la magazinele Atlantis ? Magazinele alea unde o gramadă de produse au un preț la raft și altul la casa de marcat ( bineînțeles mai mare ) .Întreb și eu ca să mi fac o idee despre viitorul orașului.

    15
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.