Actualitate

Cine deschide lista ALDE BN pentru Senat

După ce varianta Sergiu Vitalian Vaida a căzut, ALDE Bistrița-Năsăud a desemnat persoana care va deschide lista partidului pentru Senat la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

ioan-simionca-baladaConform unor surse politice, nr. 1 pe lista pentru Senat va fi Ioan Simionca (53 de ani), coregraful Ansamblului ”Balada”. El se ocupă din 1986 de Simionca romanii 3destinele cunoscutei formații de dansuri.

În primăvara anului trecut, Ioan Simionca a participat alături de fiica lui la concursul ”Românii au talent”, alături de primarul comunei Livezile, Traian Simionca, și fiica acestuia.

Pe listă va fi figura, la poziția a 2-a, președintele ALDE Năsăud, Dorel Oltean, care s-a clasat pe locul 3 la alegerile de primar în orașul academicienilor.

Primul pe lista pentru Camera Deputaților este liderul organizației județene, vicepreședintele CJ Ioan Țintean, urmat de primarul comunei Romuli, Ioan Monița.

ALDE Bistriţa-Năsăud, care anunţase că va veni cu un „candidat surpriză” la Senat, s-a trezit în prag de alegeri parlamentare că nu îl mai are. ”Sergiu Vitalian Vaida era surpriza, dar nu va candida fiindcă nu e de acord fiica lui. Nu se repetă povestea cu părintele Nicolae Feier (pe care Ioan Ţintean îl anunţase candidat de primar din partea PNL în 2012, însă a declinat oferta – n.r.) fiindcă acolo nu îi propusesem, a fost doar aşa o discuţie. Acum a fost o discuţie în vară pe care am crezut-o destul de serioasă, de fapt e serioasă şi a fost, însă cu două zile în urmă mi-a spus că nu poate. Rămâne alături de noi, dar nu poate candida. Nu sunt dezamăgit de decizia lui, însă pot spune cu certitudine că, dacă ar fi venit, Sergiu era senator. Îmi pare rău că nu şi-a putut convinge familia. El şi-a dorit. Vom găsi pe altcineva. Candidatul nu va fi din zona politicului, asta vă pot asigura”, a spus Ioan Ţintean după ce varianta Sergiu Vitalian Vaida nu a mai fost de actualitate.

14 comentarii

  • Deci,ca sa ne intelegem, criteriile partidelor sunt: sa fie rapsod, sa fie rapsod, safie rapsod,… Si cam atat. Ai mila de noi, Doamne!

    • Cultura acestui neam rafinată de un bun simț al frumosului muzical, de un echilibru în exprimarea cuvintelor, a ajuns să fie mocirlită și batjocorită trecând grosolan pragul de la sublim la ridicol, de un vătaf pe nume SVVaida.

  • Cu tot respectul, domnul acesta abia daca cunoaste limba romana…DAR..sa mearga la Senat? Nu are nici o sansa in aceasta cursa electorala.. cine sa-l voteze..dansatori si familia?

  • Nu pot să cred,sper să fie doar o glumă sau o ,,șopîrlă ” cum spun unii,în schimb dacă mâine se confirmă sa ales praful si de ALDE BN .Am ajunge judetul cu cele mai traznite propuneri,la PSD cântăretul Pugna la PNL preoteasa Doris,la ALDE jucăușul Simionca ,așteptăm un gordunas de la PMP,un ceteras la UDMR și poate începe ….circul…
    PĂREREA MEA !

  • Cu ce candidati avem in prima linie , sa nu ne mire ce legi si cum o sa fie condusa tara . Trist …ca partidele promoveaza nulitati , pilosi , hoti in loc sa promoveze specialisti , juristi , economisti ….

  • va imaginati ce frumos ar fi fost in in parlament in momentul camerelor reunite ca sa iasa Pugna si sa cante iarIoan Simioanca sa danseze. ,,superb”

  • Tara arde si baba se piaptana. Dupa ce, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut apel, duminică seara, la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi, mai multi tineri in frunte cu liderii tineretului ALDE, Elena Alecu și Andrei Timiș, au decis sa demisioneze din partid. Iata si argumentele tinerilor din ALDE: „Suntem tineri care vor să facă politică. Politică liberală, nu politică anti-justiție. ALDE, un proiect politic început frumos, a devenit în ultimele luni colacul de salvare pe care Călin Popescu Tăriceanu îl aruncă celor certați cu legea, cu aprobarea tacită a lui Daniel Constantin”.
    Acestia sunt ferm hotarati sa demisioneze din ALDE: „Noii ”colegi de partid” excluși de peste tot și recuperați de Tăriceanu nu fac decât să confirme eticheta de partid al penalilor. Iar noi, convinși că rolul generației noastre e să facem politică respectând legea, nu putem accepta asocierea cu personaje toxice pentru România. Iar pentru că partidul nu se poate schimba, iar fiecărei critică președintele Tăriceanu îi răspunde cu o excludere, am decis să părăsim ALDE”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.