”Una dintre cele mai importate clădiri de patrimoniu ale Transilvaniei, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, va fi reabilitat cu fonduri norvegiene nerambursabile. Clădirea în care astăzi este amenajat Complexul Muzeal al Judeţului Bistriţa-Năsăud datează din secolul XIX şi a deservit în acea perioada armata habsburgică, aici fiind organizată o cazarmă a acesteia. Acum, clădirea este una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu cultural al Transilvaniei, iar în urma implementării de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a unui proiect cu finanţare nerambursabilă, ea va deveni una dintre principalele atracţii ale judeţului Bistriţa-Năsăud. În cadrul proiectului vor fi modernizate atât spaţiile interioare ale clădirii cât şi curtea interioară a Complexului Muzeal, în vederea creerii unei ambianţe în care arta şi bunul gust să fie la ele acasă. Finaţarea acestui obiectiv este asigurată prin granturi SEE 2009-2014 iar valoarea totală a proiectului este de 1.397.158,80 euro, sumă acordată integral de către Operatorul de Program ca finanţare nerambursabilă. Proiectul a debutat în luna decembrie 2014, iar perioada de implementare este de 17 luni”, informează Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 6.171.949 lei din fonduri norvegiene prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” derulat de Ministerul Culturii, vizează măsuri de renovare ale unor porţiuni din Corpul A şi reamenajarea curţii interioare, din perspectiva creării unei noi imagini a muzeului, care să capete un rol mai activ în raport cu comunitatea locală şi să aibă o atractivitate sporită. Astfel, proiectul îşi propune ca, printr-o suită de măsuri de dotare şi modernizare, să pună mai bine în valoare patrimoniul cultural existent, să consolideze calitatea muzeului de reper important în turismul cultural şi istoric, să regenereze imaginea muzeului, utilizând soluţii inovative preluate din experienţa internaţionale şi integrate şi adaptate potrivit specificului Muzeului Judeţean.
Proiectul vine cu noi soluţii de mobilare şi expunere; utilizarea mijloacelor multimedia pentru diversificarea şi eficientizarea transferului de informaţie către public, creşterea atractivităţii domeniilor de interes; asigurarea de spaţii multifuncţionale, care să permită conferinţe de mică şi medie anvergură, prezentări, lansări de carte, expunere de suveniruri, mese rotunde, evenimente de profil, evenimente pentru comunitate etc.; asigurarea mediului care să favorizeze şi să catalizeze interacţiunea între comunitatea locală, turişti, invitaţi, personalităţi în domeniile de interes ale muzeului; regenerarea secţiei Ştiinţe naturale, o nouă scenografie de expunere şi contact al publicului cu exponatele şi informaţiile; deschiderea unor spaţii noi în demisolul muzeului pentru asigurarea unui cadru inovativ de contact al publicului cu informaţiile relevante; remedierea unor porţiuni degradate şi a unor aspecte nefuncţionale; reconsiderarea curţii interioare ca spaţiu de interacţiune şi cunoaştere.
Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale.
În urma activităţilor prevăzute prin proiect, secţia de istorie naturală va fi dotată corespunzător, în conformitate cu normele internaţionale de conservare şi prezentare, precum şi potrivit obiectivelor de creştere a atractivităţii a muzeului, inclusiv cu proiector 3D, microscoape şi panouri de informare multimedia.
In prezent, Sectia de Stiintele naturii a Muzeului Judetean este practic inexistenta. De acea, odata cu demararea proiectului de reamenajare a muzeului, o atentie deosebita ar trebui acordata acestei sectii . Ar fi bine ca in cadrul lucrarilor respectve, Sectia de Stiintele naturii sa fie completata cu un acvariu care ar putea fi amenajat la subsolul muzeului. Aceasta ar putea ar oferi o diversificare a activitatii stiintifice derulate aici, dar si o creste gradul de atractivitate al muzeului pentru vizitatori.
Odata cu demararea proiectului de reamenajare, şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judetean poate face mai mult pentru ca Muzeul sa devina mai atractiv si mai integrat in viata bistritenilor prin organizarea unor evenimente de acest gen. Astfel, demolarea centralei termice de pe str. Bistricioarei, ar permite sa se deschida o artera de circulatie cu intrare prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu. In lungul acestei alei care ar putea fi numita chiar “Strada Muzeului” sau ” Aleea Muzeului” ar putea fi deocamdata amenajate parcari de suprafata care sa deserveasca institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Totodata, s-ar putea incepe sistematizarea zonei din jurul Muzeului Judetean, unde sa fie amenajate spatii care sa permita organizarea la scara mare a unor evenimente sau targuri si inafara incintei muzeului, dupa modelul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti. Astfel ar putea fi pusa in valoare si poarta de la intrarea de nord in curtea muzeului.
sunt prea multe masinile care au contact cu aceste institutii, deci parcare etajata subterana/ supraterana pe mai multe etaje….musai. 🙂
Suntem interesati sa stim cu ce fima se lucreaza??? Pentru ca directorul Gavrilas a reabilitat si Liceu de arte Corneliu Baba cu firma socrului, Vasilichi Vasile. E corect sa participam la licitatie doar ca marionete si sa castige socrul lucrarile .