Actualitate

Consiliul Judeţean n-are destui bani pentru terenul disponibil de la Colibiţa. Punct şi de la capăt

Deoarece persoana care a dorit să vândă Consiliului Judeţean un teren la Colibiţa a cerut o sumă care depăşeşte cu mult bugetul alocat de CJ în acest sens, un milion de lei, procedura de achiziţie se va relua, fiind aşteptate oferte mai bune. CJ vrea să amenajeze acolo un loc de camping pentru turişti.

În decembrie 2013, CJ a dat anunţ privind achiziţia unui teren în Colibiţa, comuna Bistriţa Bârgăului, în vederea dezvoltării obiectivului ”Dezvoltare turistică şi a domeniului schiabil pe Valea Bârgăului”.

Întrucât a existat un singur ofertant, comisia CJ formată din vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, consilierii judeţeni Florin Urîte, Iulian Stroe, George Pop, Ciprian Breşfelean, Vasile Puica şi trei funcţionari numiţi prin dispoziţia preşedintelui CJ (Veronica Hasnăş, Crina Borş, Augustin Sabo) a negociat cumpărarea terenului respectiv, însă nu a fost de acord cu preţul propus de proprietar, de patru ori mai mult decât suma alocată la buget de CJ, un milion de lei.

Vicepreşedintele CJ Dorin Popescu a precizat că proprietarul terenului nu a vrut să lase din preţ şi nici să îl vândă pe parcele. ”CJ nu poate fi de acord cu oferta pentru că nu are alocată în buget o sumă atât de mare, plus că, mergând în teren, am sesizat că acesta nu corespunde scopului pentru care se doreşte achiziţia. În concluzie, nu se poate face un contract de vânzare-cumpărare în acest caz. În consecinţă, reluăm procedurile de achiziţie”, a spus Popescu.

Condiţii de participare: Parcela 1 – suprafaţa: minim 7.000 mp, maxim 30.000 mp, deschidere la lac: minim 150 m, acces la drumul principal, dovada proprietăţii: teren înscris în cartea funciară, terenul va fi liber de sarcini, pretabil pentru construcţii, oferta va fi întocmită în lei/mp; Parcela 2 – suprafaţa: minim 4.000 mp, maxim 30.000 mp, deschidere la lac: minim 80 m, acces la drumul principal, dovada proprietăţii: teren înscris în cartea funciară, terenul va fi liber de sarcini, pretabil pentru construcţii, oferta va fi întocmită în lei/mp. Cele două parcele pot fi amplasate separat sau în corp comun. Cumpărarea se va face prin negociere de preţ, ofertanţi putând fi proprietari de imobile persoane fizice sau juridice. După ce o anumită ofertă a fost acceptată în plenul CJ, contractul de achiziţie va fi semnat de preşedintele CJ.

Foto: portalbn.ro

1 comentariu

  • Este evident ca va exista o anumita speculatie legata de pretul terenului. Intotdeauna la inceput ofertantii vor cere un pret mai mare. Totusi, nu trebuie abandobata ideia achizitionarii acelor suprafete de catre CJ pentru amenajarea de campinguri. Ba mai mult trebuie mers mai departe si refacute acele cabane in stil tirolez care gazduiau altadata tabere scolare de neuitat. Pana atunci insa, poate fi trecut imediat la actiune pentru refacerea zonei de protectie din jurul lacului, care nu presupune cheltuieli din partea CJ, decat o doza de fermitate in aplicarea legii. Odata recuperata zona de protectie de la cei care au ocupat-o abuziv, se vor putea amenaja zone de promenada pe faleza lacului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS