Actualitate

CJ semnează în octombrie un protocol cu patru universităţi pentru crearea unui centru de cercetare

La începutul lunii octombrie, Consiliul Judeţean şi cele mai importante patru universităţi din Transilvania vor semna un protocol în vederea realizării unui Centru universitar de inovare şi cercetare la Bistriţa, în clădirile de pe Bd. Independenţei pentru care CJ este în litigiu cu Uniunea Comunelor Grănicereşti.

”Facem eforturi, Consiliul Judeţean împreună cu Primăria Bistriţa, să stimulăm învăţământul universitar în judeţul nostru şi în mod special în municipiu. Mă bucur foarte mult că, după doi ani de discuţii şi negocieri, la începutul lunii octombrie împreună cu principalele universităţi din Cluj, vom semna un protocol pentru dezvoltarea învăţământului universitar în judeţ, pentru crearea unui Centru de cercetare şi formare unde să se poată face performanţă la noi acasă. Sunt trei clădiri pe Bd. Independenţei pentru care în momentul de faţă ne judecăm cu Uniunea Comunelor Grănicereşti, dar eu sper că vom câştiga acest proces, pe care vrem să le punem la dispoziţia acestei asocieri dintre Consiliul Judeţean, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Medicină şi Farmacie, pe care vrem să le aducem mai aproape pentru a crea alternative”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, la deschiderea anului universitar la UBB – Extensia Bistriţa.

În iulie a.c., preşedintele CJ Radu Moldovan s-a întâlnit la Bistriţa cu rectorii celor mai importante universităţi clujene (foto) pentru a pune bazele înfiinţării unui Centru universitar de inovare şi cercetare la Bistriţa. Rectorii au fost încântaţi de idee şi au spus atunci că proiectul este unul viabil şi va avea succes.

Locul vizat pentru realizarea acestui centru este în actuala Secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă situat pe Bulevardul Independenţei nr. 30.

2 comentarii

  • Din pacate, la Bistrita nu stie stanga ce face dreapta. Orasul si judetul dispun in prezent de unitati de ceretare cu traditie precum Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola si Statiunea de Cercetari si Amenajari Silvice. Recent Universitatea Babeș-Bolyai(UBB) a câștigat definitiv și irevocabil în instanță centrul Arcalia din județul Bistrița-Năsăud din satul cu același nume, comuna Șieu-Măgheruș. Aceste unitati de cercetare se zbat sa supravietuiasca iar politrucii locali in loc sa le sprijine pun umarul la desfiintarea lor, ravnind si la ultimele suprafete de teren destinate cercetarii. De altfel in ansamblul ei cercetarea romaneasca este in colaps si unii indivizi lipsiti de viziune mai viseaza cai verzi pe pereti. Solutia mai eficienta este construirea unui campus universitar modern la Bistrita care sa uneasca laolalta Extensiile Universitare imprastiate in prezent prin tot orasul in spatii improvizate. Acest Campus Universitar ar putea sa includa si cladiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizata pe langa catedre.
    In al doilea rand, cladirile nu sunt prima prioritate pentru un centru de cercetare. Si cu atat mai putin o cladire veche ce necesita adaptari si extinderi pentru a corespunde scopului. De regula pentru un centru de cercetare nou se incepe cu o cladire noua adaptata cerintelor. Insa pentru un centru de cercetare prima conditie este resursa umana. Si apoi, cum sa faci un centru de cercetare agricola pe Bulevardul Independentei cand se stie ca in cercetarea agricola principalul laborator este campul. De altfel, prof. Doru Pamfil, rectorul USAMV Cluj, nu s-a aratat interesat de cladirea Vechiului Spital, declarand textual: “Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Bistriţa ne va fi de mare folos în dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul agricol”. Prin urmare, la Bistrita ar fi mult mai importanta infiintarea unei extensii universitare a facultatii de horticultura a USAMV-Cluj, avand in vedere ca exista Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola care ar putea fi o baza de instruire practica pentru studenti dar si un centru de cercetare pentru viitorul Institut de Cercetari Horticole al Transilvaniei ce se construieste pe langa USAMV.

  • In crearea unor centre de cercetare si asigurarea bazei materiale si a infrastructurii necesare, nu-i nevoie de improvizatii. Acum exista posibilitatea accesarii de fonduri europene care pot finanta integral (fara cofinantare) construirea si dotarea cu aparatura a centrelor de cercetare. Pentru asta trebuie sa stii exact ce vrei. Recent, Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” a lansat Apelul pentru competitia de Proiecte din cadrul Operaţiunii 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare) din cadrul Axei prioritare 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ardelean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS