Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud nu vrea, începând cu acest an, să mai încheie contracte cu medicii care au împlinit sau urmează să împlinească vârsta de 70 de ani, în ciuda faptului că doctorii au obținut în instanță hotărârii care îi scoate din sistem, adoptată de Consiliul de Administrație al instituției în luna mai a anului trecut.
Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud Vilhem Szekely a declarat că va ataca decizia instanței, convins că legea este de partea sa.
Szekely a explicat că, Legea nr. 95, la articolul 391, alianetele 1 până la 8 prevede că peste 70 de ani pot rămâne în câmpul muncii doar medicii care care sunt membri ai Academiei Române, ai Academiei de Științe Medicale Rmâne, cei care sunt profesori universitari doctori docenți sau cercetători gradul I și sunt prinși într-o lucrare de cercetare.
”Legea spune la alineatul 1 că managerul de spital poate strânge mâna medicului care a împlinit 67 de ani și să îi ureze o pensie binemeritată și sănătate multă”, a spus președintele CJAS Bistrița-Năsăud, într-o emisiune la AS TV.
El a explicat că la finalul lunii mai a anului 2023, în ședința de Consiliului de Administrație, a prezentat o strategie de contractare pentru anul acesta unde a propus ca CJAS să nu mai intre în relație contractuală cu medicii de familie care au împlinit 70 de ani din 1 ianuarie 2024 și să-i notifice pe aceștia să își vândă praxisul pentru că au acest drept.
De asemenea, la propunerea sa, CA al CJAS a decis ca medicii specialiști de 70 de ani care lucrează în ambulatoriu sau în spital pot rămâne în relație contractuală cu unitățile medicale – cu contracte de prestări servicii, de colaborare sau contracte individuale de muncă – dar numai pentru gărzi.
”Hotărârea noastră a fost îmbunătățită în septembrie 2023, dar medicii care au împlinit și urmau să împlinească vârsta de 70 de ani au fost nemulțumiți și atacat-o în contencios administrativ. Din experiența mea de 23 de ani într-o instituție publică pot spune că judecătorii, în majoritatea cazurilor, dau câștig de cauză părții private în detrimentul instituției publice. Bineînțeles că voi ataca pe fond decizia doamnei judecător”, a spus Vilhem Szekely.
Spre finalul lunii decembrie 2023, o instanță a Tribunalului Bistrița-Năsăud, a admis cererea formulată de reclamanţii dr. Emil Ciurdărean, dr. Octavian Columban, dr. Gavril Feher, dr. Nedda Corina Lușcan, dr. Ioan Emil Morariu, dr. Niculai Dumitru, dr. Gabriel Roșca, dr. Tatiana Suciu, dr. Ovidiu Udreascu în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năasăud și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 1 din 29.05.2023, modificată şi completată prin Hotărârea nr. 5 din 28.09.2023 a Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, până la pronunţarea instanţei pe fond. Sentința a avut drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Prezent în aceeași emisiune, dr. Gabriel Munteanu, președintele filialei Bistriţa-Năsăud a Federaţiei Naţionale a Patronatului Medicilor de Familie a precizat că, din informațiile sale, ”au fost 14 colegi care s-au unit, și-au luat avocat și au atacat în contencios decizia Consiliului de Administrație al CJAS“. Organizațiile medicilor nu au fost implicate în proces.
”Să nu uităm totuși că noi, medicii, suntem niște entități private, furnizori de servicii medicale. CJAS, dacă vrea să facă un contract, îl face, dacă nu, nu. Oricum instanța se va pronunța. Colegiul Medicilor acceptă ca un medic să lucreze și peste 70 de ani”, a menționat dr. Gabriel Munteanu.
CAS BN prin președintele Wilhelm Szekely, obedient al nu știu cui, s-a remarcat în ultimii ani prin dușmănia și ura profundă față de medicii din județ, dovedind prin aceasta dispreț și nepăsare nesimțită față de sănătatea oamenilor locului.
Oare la indemnul cui?
Oare susținut de cine?
Intreb si eu, astia peste 70 sunt buni in garda dar nu sunt buni in rest? Nu zic ca trebuie sa fie mentinuti in functie de conducere, dar va plangeti de lipsa de personal.
Daca sunt membrii ai academiei sau nu stiu ce mari profesori (care poate nici nu au mai practicat/ vazut un pacient de o gramada de timp, sunt doar cu teoria, dar no, pe noi practica ne omoara) sunt mai buni? Interesant!
Astia peste 70 sunt buni si apti la privat, dar daca lucreaza pentru statul roman nu mai sunt buni! Foarte interesant!
Asta nu e o discriminare pe baza de varsta cumva? Intreb si eu.
Asa ati facut si cu judecatorii, cand au acumulat experienta si sunt cel mai apti de munca, le-ati facilitat iesirea la pensie si acuma va plangeti ca sunt sufocate instantele.
Sunt de părere că cei ieșiți la pensie ar trebui să se retragă și să lase locul celor tineri,și așa ne plângem că pleacă tinerii din țară.Chiar medicii de familie(unii)sunt in pensie iar la cabinet îi găsești de multe ori o oră pe zi și chiar daca ai o problema te lasă acolo și pleacă ,el fiind in timpul programului
Sa consulte in continuare cu plata, nu discrimineaza nimeni. Viata merge inainte. Sa lase loc la stat celor activi si pregatiti si sa lucreze in continuare la privat,
Au nevoie de odihna nu de nopti nedormite. Academicieni sau nu. Au diverse surse de venit si cine zice ca fara ei nu se poate? Sunt mii de medici tineri care devin specialisti. Si chiar muncesc. Hai sa discutam concret, nu prostii cu discriminarea. Lasati locul celor tineri, ati scos destul posturi pentru clientela, ati manipulat destul universitatile si privatul.
Dnle Kane daca respectivi mureau nu mai exista servicul medical sti destul de bine ca de la o varsta vederea e mai slaba , mana tremura ,capul preia ideia cu mult mai greu ,nau decat sa profeseze in cabinetele dansilor pe de alta parte din cauza celor care nu ies la pensie la varsta de 65 de ani, nu fac loc la tineri sa se angajeze si riscam sa ne trezim cu varsta de pensionare marita la 70 poate la 75 findca guvernanti deabia astepta sa vada toti pensionariori morti, ori cu pofta de lucru.
Sa vezi la privat ce specialiste sunt in recepție !!!! Fără studii …….
Cred că cel mai bine este sa iasă la pensie in limitele legi, nu mai mult de 65 ani, iar pe urma să profeseze la clinicile private