Actualitate Recomandări

Clubul Floris a împlinit 35 de ani. Diplomă aniversară de la șeful CJ pentru Florica Budușan

(FOTO) La împlinirea a 35 de ani de activitate a Clubului de dans sportiv Floris, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, i-a înmânat sâmbătă o diplomă aniversară Floricăi Budușan, cea care l-a înființat și care îl conduce.

”Clubul de dans sportiv Floris, un brand al județului nostru, a împlinit 35 de ani! În semn de respect și prețuire pentru modul în care au promovat județul Bistrița-Năsăud în țară și în lume, am avut onoarea să le transmit o diplomă aniversară și toată aprecierea mea pentru tot ce au făcut frumos în acești 35 de ani de activitate! Felicitări Florica Budușan, o doamnă a dansului românesc și un reper în dansul sportiv românesc! La mulți ani frumoși Florica Budușan, la mulți ani frumoși Floris!”, a scris pe Facebook Radu Moldovan.

Șeful CJ i-a înmânat diploma Floricăi Budușan la Livezile a avut loc, în acest sfârșit de săptămână,”Cupa Floris” – Concurs național de dans sportiv ediția a 43-a, Cupa de formații – ediția a 8-a.

Evenimentul a coincis cu ziua de naștere a antrenorului Florica Budușan, ocazie cu care a avut alături peste 40 de arbitri și antrenori din elita FRDS (Federația Română de Dans Sportiv), în frunte cu președintele acesteia, Vasile Gliga.

Concursul național de dans sportiv „Cupa Floris”, ediția a 43-a, s-a desfășurat sâmbătă, 18 mai, în 4 programe, însumând peste 500 de sportivi din 46 de cluburi din țară, care au evoluat în 52 de concursuri la diferite vârste, clase de valoare sportivă și secțiuni. Câștigătorii au primit diplome, medalii și cupe, iar două dintre concursuri au primit și premii în bani, este vorba de  categoria Open Latino 12-15 ani și Open Latino peste 16 ani.

Cupa de formații ediția a 8-a care s-a derulat duminică, 19 mai, a numărat prezența a 26 de formații la care au evoluat 350 de sportivi din 7 centre din țară după cum urmează: Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „O. Stroia” – Cluj Napoca, antrenor Luminița Toader; Clubul „Mini Maxi Dance Club” – Sighetu Marmației, antrenori Cristina și Gabor Kövy; Clubul de Dans Sportiv „Potaissa” – Turda, antrenori Diana și Alin Miron; A.C.D.S. „Apollo” – Târgu Mureș, antrenor Alexandru Bențea; Școala de Balet „Ovidiu Danci” – Bistrița; Clubul „Stibina” Tăuții Măgherăuși – Maramureș, antrenor Florentina Kovacs; Clubul de Dans Sportiv „Floris” – Bistrița, antrenori Florica Budușan și Horațiu Berengea.

Anul acesta CDS „Floris” a participat cu patru formații competiționale și 2 formații demonstrative, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, obținând trei locuri I și un loc III, astfel: secțiunea Standard – locul I – formația „Noua Generație”, secțiunea Dans de Linie – locul I – formația „Viața unui marinar”, secțiunea Tradiționale Internaționale – locul I – formația de dans country, secțiunea Fantezie – locul III – formația Michael Jackson. Coregrafia și instruirea sportivilor au fost asigurate de antrenorii Florica Budușan și Horațiu Berengea.

Conform tradiției, concursurile organizate de CDS „Floris” au, la fiecare ediție, elemente de noutate. Anul acesta evenimentul a fost unul jubiliar, centrat pe aniversarea a 35 de ani de existență a clubului, ocazie cu care s-au organizat un seminar de Open Basic pentru perfecționarea arbitrilor, la care au luat parte 40 de arbitri din FRDS, seminarul fiind coordonat de către prof. Dimitri Strelnik din București.

Pe parcursul celor două zile de concurs a rulat în permanență pe un ecran luminos un istoric cu cele mai valoroase momente din arhiva de aur a clubului „Floris”.

Despre această ediție, antrenorul Florica Budușan afirmă: „Pentru mine acest club este copilul meu de suflet și m-am străduit în permanență să-l pun în valoare, pentru ca sportivii „Floris” să fie mândri că-i aparțin. Acum, la 35 de ani de istorie în dansul sportiv românesc, consider că nimic n-a fost în zadar. De câte ori primesc telefoane, vizite și mulțumiri de la foștii și actualii sportivi, știu că am contribuit și eu la formarea lor ca oameni. În prezent, am alături de mine un antrenor în formare, pe Horațiu Berengea, care iubește dansul și copiii, a fost multiplu campion național și am speranța că va duce mai departe cu cinste numele clubului „Floris”, Bistrița. Asta este, din punctul meu de vedere, o reușită. La mulți ani „Floris”!”.

5 comentarii

  • Absolut meritorie activitatea doamnei Budușan. Felicitări.
    Dar mă întreb și întreb: în temeiul căror prerogative legale Președintele unui consiliu județean poate acorda discreționar, fără criterii normative neutre, prestabilite, diplome de merit ?
    Așa, cum vrea mușchii dumnealui, ”pentru că poate” ?
    N-ar fi cazul ca, într-un stat de drept, la baza oricărei decizii ce implică o instituție publică, să stea o dispoziție legală – legală ?
    S-a decis prin HCJ instituirea unei astfel de diplome și s-au instituit criterii în acest sens ?
    În caz afirmativ, cine le-a verificat și a propus emiterea unei astfel de decizii ?
    Este campanie electorală permanentă și dă bine să fim activi. dacă nu- handbal, îi dans sau bărbunc.
    Noroc că alegătorii sunt mai isteți decât candidații

  • Asta nu e tanti aia fara pic de pregatire psiho-pedagogica care urla la copii de-o schioapa si îi afecteaza psihic (îi timoreaza definitiv în relatia cu viitori posibil antrenori ai altor sporturi) încât unii renunta definitiv dupa 2-3 „sedinte” de dans?
    Stiu cazuri când acei copii nici macar nu au vrut sa mai auda de acest sport, iar acum o felicitam pe doamna si ne facem imagine pe seama ei?

  • Respect maxim pentru distinsa doamnă Florica Budusan, ca fost dansator pentru o perioada scurta în Floris, dar și ca, unul dintre colegii de munca, cunosc cât suflet, muncă, timp și pasiune a investit în acest club. Multă sănătatea Florica, putere de muncă și ma bucur ca peste timp ai rămas la fel de entuziastă și cu aceleași spirit tânăr

  • Dezamagitor!!!! Sa aduci concurenti din intreaga tara, sa i pui sa plateasca 30 lei de persoana pentru a astepta ore intregi cu copiii obositi si infometati????? Rusine organizatorilor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS