Actualitate

”Coaliția de guvernare, paralelă cu interesele cetățenilor din Bistrița-Năsăud. Nu voi vota bugetul”

Deputatul PMP Ionuț Simionca spune într-o declarație politică depusă la Parlament că liderii coaliției de guvernare “au demonstrat, prin bugetul pe 2019, că nu au nimic în comun cu agenda românilor, respingând, de exemplu, proiecte de miliarde de lei pe care locuitorii din județul Bistrița-Năsăud și le doresc cu adevărat. Puterea PSD-ALDE, paralelă cu interesele cetățenilor din Bistrița-Năsăud”.

Ionuț Simionca a propus 232 de amendamente la Legea Bugetului de stat pe 2019, ”care au avut la bază solicitările primarilor și ale cetățenilor din județul pe care îl reprezintă în Camera Deputaților, toate strânse pe parcursul întâlnirilor pe care le-a avut de-a lungul timpului”, se arată într-un comunicat.

“Concret, am propus finanțarea unor proiecte cum ar fi: studii de fezabilitate pentru Autostrada Nordului, pentru centura municipiului Bistrița și pentru centura orașului Beclean, rețea de alimentare cu apă în cartierul Slătinița, reabilitarea școlii primare din cartierul Slătinița în vederea amenajării unui grup sanitar (în momentul de față fiind o toaletă în curtea școlii), modernizare drumuri în cartierul Slătinița și construirea rețele de alimentare cu gaze naturale în 51 de comune ale județului Bistrița-Năsăud și multe altele”, spune deputatul PMP.

Simionca a propus și ”refacerea infrastructurii rutiere în municipiul Bistrița, construirea a două grădinițe noi, cu program prelungit, în oraș, precum și instalarea de bariere și semnal acustic la nivel cu trecerea de cale ferată în Susenii Bârgăului și Livezile”.

Toate proiectele sale presupuneau ”alocarea sumei de 3,4 miliarde de lei pentru investiții în ridicarea nivelului de trai a locuitorilor județului Bistrița-Năsăud”.

“În 2019, Puterea a arătat că nu are nimic în comun cu proiectele cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud, respingând, de exemplu, în comisiile de specialitate din Parlament, cele 232 de amendamente pe care le-am propus la Legea Bugetului de stat pe 2019. Prin programul din Parlament legat de dezbaterile pe bugetul pe 2019 și prin respingerea în bloc a amendamentelor Opoziției, actuala putere PSD-ALDE nu face altceva decât să demonstreze că nu are viziune, că are apucături autoritare și că e convinsă că îi poate minți la infinit pe români”, a mai spus deputatul PMP.

La finalul declarației sale politice, Ionuț Simionca precizează că va vota împotriva Bugetului de stat pe 2019: “Pentru aceste motive, nu voi vota Bugetul de stat pe 2019, dar voi lupta în continuare pentru a impune proiectele la care aspiră bistrițenii și năsăudenii care m-au trimis în Parlament!”.

9 comentarii

  • Nu e de mirare ca v-au respins amendamentele, probabil nici nu le-au citit….la ce specimene sunt in aceste comisii nici nu e de mirare ca nu au habar despre nevoile cetatenilor! Rusine sa le fie!
    Dle deputat, mult succes in continuare si, nu va dati bātut!

  • Categoric! Dar cred că deocamdată sunteți membru al unui partid care mai există în cadrul opoziției, sau mă-nșel cumva? Sau ați trecut cumva la PSDragnea?

  • daca in urma alegerilor s-a format majoritatea parlementara propun ca partidele din opozitie sa merga acasa… cu tot cu palamentari!
    DOAR ASA AM AVEA 300 DE PARLAMENTARI …restul sa fie SUPLEANTI!

  • Vrajeala Basista.Nu spun ca nu ar fi bine sa fie finantate toate propunerile si multe altele,dar de ce mama smaului numai cand sunteti in opoziție plângeti pe umerii bietului alegător,îi ciuguliti din palmă,iar cand sunteti la putere ,sus vă cacati in capul lui.Ai uitat cum tatucul tau Base tăia tot,inchidea scoli,spitale să aibă de unde fura Udrea,Oltean et comp.
    PĂREREA MEA!

  • Leul fură de la antilope și hienele fură de la leu, dar ce s-a întâmplat în România depășește atât legile junglei, cât și ale savanei. Să vii din partidul lui Vadim ori din partidul lui Băsescu, să furi cu totul partidul lui Iliescu și odată cu el țara, asta depășește deja orice închipuire. Și asta nu o poate face nici leul, nici hiena, numai păduchele cu mustață.

  • Noi hai sa va spun cum sta treaba….in primul rand suntem un popor delasator care a uitat valorile morale , si a uitat eroii si martirii este un popor individualist, egoist, care nu face nimic. Marile guverne ale lumii au pus mana pe bogatiile acestei tari si cat de repede vor pune mana si pe Rosia Montana. Politicienii care ne conduc sunt slugile UE si SUA. De ce fiecare ministru si presedinte dupa ce este ales face o vizita in SUA. Tocmai ca sa isi primeasca temele pentru acasa. Sa revenim la Rosia Montana , daca o dam de buna voie ….va fi ok , adica vom ramane sclavii marilor puteri, daca ne impotrivim o luam si peste bot. …ca nu avem armata si nu se baga nimeni pentru noi. Daca vreti sa facem ceva pentru tara….doar cu varsare de sange se mai poate face ceva. Dormi in pace romane…..ca de comentat ….tot asta facem de 30 de ani…..rezultate zero. DEGEABA CA SUNTEM O NATIE DE FUFE.

    • prea mult spus!
      peste 50 de ani o sa fie statui cu dragnea si…. dancila in tot teleormanul…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.