Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud vineri 14 aprilie, între orele 12.00 și 23.00.
În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și nordul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60…65 km/h), averse cu caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…25 l/mp.
În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90…100 km/h.
Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului.
Meteo.BN informează că vineri, în Bistrița-Năsăud, vremea se încălzește simțitor, cu un cer variabil în prima parte a zilei. Spre seară, însă, vom fi influenţați de un front atmosferic rece, astfel că aspectul se va instabiliza. Așteptăm averse pe arii extinse, însemnate cantitativ, iar local acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de vânt. În aceste condiții, temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 23°C. La Bistrița, vremea va fi în general frumoasă în prima parte a zilei, apoi așteptăm și aici averse. Temperaturile vor marca o creştere substanțială, iar maxima zilei va atinge 22/23°C. Ploi torențiale, descărcări electrice, vânt intens, între orele 17.00 – 22.00, în tot județul.
Hidrologii au emis cod galben de inundații pe râurile din bazinul hidrografic Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), valabil în perioada vineri 14 aprilie, ora 16.00 – sâmbătă 15 aprilie, ora 12.00.
Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Adaugă comentariu