Cheltuielile ar urma să urce în acest an cu 12%, la aproape 176 milioane lei, de la nivelul de anul trecut, de 157,4 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari, informează Mediafax.
Compania a programat pentru acest an investiţii de aproape 5,5 milioane euro, din care puţin peste 5 milioane euro vor fi pentru implementarea unui proiect din fonduri europene pentru ”modificarea fundamentală fluxuri de fabricaţie şi introducerea de tehnologii noi cu scopul creşterii productivităţii şi competitivităţii pe piaţa internă şi externă”.
Proiectul va fi finanţat prin fonduri nerambursabile de 1,4 milioane euro, împrumuturi bancare de 2,8 milioane euro, iar diferenţa de 800.000 de euro vor proveni din surse proprii ale Comelf.
AGA a hotărât şi distribuirea de dividende în valoare cumulată de aproape 2,6 milioane lei din profitul net înregistrat anul trecut. Fiecare acţionar ar urma să încaseze un dividend brut de 0,1099 lei/acţiune, cu 37% mai mult decât nivelul de anul trecut, de 0,08 lei/acţiune.
Compania este controlată de două persoane fizice, Constantin Savu (preşedintele CA) şi Emanuel Babici, care deţin, prin firma Uzinsider Bucureşti, 77,57% din acţiuni, şi condusă de directorul general Dorin Stoian.
Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Comelf a fost realizată miercuri, la preţul de 1,949 lei, cu 14,64% peste cotaţia precedentă, din 9 aprilie. La acest preţ, compania are o capitalizare de 45,6 milioane lei.
Adaugă comentariu