Actualitate Recomandări

Comercianţi de fake-uri, amendaţi de poliţişti. Doi s-au ales cu dosare penale

????????????????????????????????????

Poliţiştii de la Investigarea Criminalității Economice au întocmit două dosare penale şi au dat 11 amenzi unor comercianţi de fake-uri din judeţ pentru că au pus în circulaţie produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Valoarea amenzilor se ridică la 25.500 lei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, joi au fost organizate acţiuni pentru combaterea fenomenelor ilicite din domeniul drepturilor de autor şi a drepturilor conexe.

„Cu această ocazie au fost efectuate controale şi verificări de specialitate, la unităţi comerciale de pe raza județului Bistrița-Năsăud, având ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităților în domeniul proprietății intelectuale. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate două infracțiuni de punere în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. De asemenea, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.500 lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, două sunt prevăzute de Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, 9 sunt prevăzute de Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Totodată, a fost confiscat numerar în sumă de 50 lei.

Astfel, la data de 25 octombrie a.c., în municipiul Bistrița, în urma verificărilor efectuate la un punct de lucru unde funcționează un magazin, polițiștii au identificat ca fiind expuse spre vânzare diferite produse de îmbrăcăminte şi accesorii care poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România. Produsele erau oferite la preţuri net inferioare celor originale regăsite în comerţ, fiind ambalate şi etichetate în mod asemănător produselor noi regăsite în magazine.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.

De asemenea, la aceeași dată, în Piața Agroalimentară din orașul Năsăud, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice l-au depistat pe un bărbat, de 31 de ani, care, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi familiale avea expuse spre vânzare parfumuri de diferite mărci despre care exista suspiciunea ca fac obiectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Parfumurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.