Economie

Constructorii se plâng că trebuie să meargă la ”17 instituții”

Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, ce va reuni mai multe acte importante a fost adoptat de Guvern. Documentul merge acum, pentru dezbatere și vot, la Parlament, și poate fi îmbunătățit, cred constructorii din Bistrița-Năsăud.

Oamenii de afaceri din domeniul construcțiilor s-au întâlnit, vineri, la Camera de Comerț și Industrie, cu secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, și cu deputatul Bogdan Ivan Gruia, membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului.

Proiectanții, consultanții și constructorii din Bistrița-Năsăud care au participat la întâlnire au explicat de ce în prezent sunt întârzieri mari în implementarea proiectelor de investiții.

”Sunt reprezentantul unui consorțiu de firme care activează din 2007 într-un spectru de consultanță, proiectare și management de proiect start-finiș. Acest Cod de amenajare a teritoriului, urbanism și construcții este de bun augur fiindcă noi avem o lege a construcțiilor din 1991, care nu mai corespunde cu actulale cerințe din piață și cu toții ne-am lovit de acest aspect. Principala problemă pe care trebuie să o rezolvați este aceea de a corobora și interrelaționa toate reglementările normative sub un singur cadru. Dacă instituiți acest cod, asemenea celui administrativ, dar lăsați toate celelalte acte normative în vigoare, având interpretări divergente, nu am rezolva nimic. (…) Să știți că fiecare autoritate avizatoare are o justificare. De multe ori ne blocăm când mergem la Ape, la Electrica, la Mediu, dar nevoia acelor avize este corectă și eu nu cred că trebuie să le tratăm cu superficialitate, dar în momentul în care am 7 avizatori pe certificatul de urbanism sau 17, și eu ca proiectant-constructor mă duc în 17 autorități publice să depun aceeași documentație, este o problemă de eficiență a alocării resurselor. Știți cine plătește? Autoritatea contractantă pentru că eu trebuie să fac 17 documentații pentru 17 autorități care îmi dau 17 negații că să își justifice și ele activitatea. Sunt malițios, dar să știți că așa se întâmplă și apoi obțin avizul. Prin urmare, recomadarea mea, dacă se poate, este centralizarea activității de avizare într-o singură entitate care să distribuie. Eu depun acel SF pentru a fi avizat, același studiu, și la Apele Române, și la Electrica, și la Gaz. De ce să fac asta? Doar cererile se schimbă și taxele pentru că toți iau taxe. Gândiți o formulă prin care promovarea unui proiect să se facă unitar, dar și avizarea să se facă unitar. Știu că fiecare entitate are atribuții, dar partea de avizare ar putea fi centralizată”, a spus avocatul Liviu Olariu.

Atât secretarul de stat Monica Săsărman, cât și deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu au transmis că propunerea este de bun simț și, pe modelul Biroului Unic, ar putea fi introdusă în noul cod pentru ca să accelereze proiectele de investiții.

”Eu îi spun Punct unic de avizare. Ministrul Boloș a făcut un astfel de experiment când lucra la Primăria Oradea, un proiect pilot. Împreună cu colegii mei din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a Camerei Deputaților, am preluat modelul de bună practică, să vedem unde s-au blocat lucrurile, care a fost trasabilitatea și vrem să facem un punct unic de avizare aici în Bistrița-Năsăud după ce facem modificarea în Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”, a spus Bogdan Ivan, care a admis că România are nevoie urgentă de simplificarea legislației fiindcă nu e normal ca o comună, precum Prundu Bârgăului, care nu e racordată la gaz, să ceară aviz de la un distribuitor de gaz ca să facă o pârtie de schi pe raza ei.

”Când faci un cod care înglobează mai multe acte normative, când codul intră în vigoare, restul se abrogă. Așa a fost și cu Codul administrativ”, a spus și Daniel Suciu, potrivit căruia toate propunerile din mediul de afaceri vor fi preluate și discutate și cu parlamentari de la alte partide pentru a fi introduse în noul Cod.

Au mai intervenit cu probleme punctuale despre legislația actuală care îngreunează mult munca în domeniul construcțiilor și instalațiilor Gavrilă Ursa de la Electro Ursa, Virginia Farcaș de la M.I.S. Grup și Ioan Șot de la Andezitul SRL Măgura Ilvei. El s-a referit la frânele pe care le mai pun constructorilor și instituțiile statului în cazul său Garda Forestieră Cluj care ar refuza să-i emită un aviz de scoatere din fondul foretier a unei suprafețe de teren pe care se află cariera și astfel l-ar forța să falimenteze.

Propunerile oamenilor de afaceri vor fi centralizate de Camera de Comerț și Industrie, după care vor fi susținute ca amendamente la dezbaterile din plenul Camerei Deputaților.

5 comentarii

  • Daca pentru eliberarea aVizelor au nevoie de aceeasi documentatie. Ce se vorbeste in articol e doar discutie de neavizati.
    Au fost invitati doar cotizantii de la camera de comert adica pretenii!

    17
    2
    • Vai ce milă mi de ei, mai ales aia care au contracte cu statul pe banda rulanta…))

      21
      2
  • Astia stiu ce vor !!
    Constructorii nu au nici un cuvant in acest cod pentru ca oricum nu respecta nimic!!!!
    Restul din sala mai bine si ar vedea de treaba si era indicat sa si trimita secretarele pentru …notite!!!
    Noul cod va fi o prajitura ka kadou pe 2 pagini iar restul de 198 vor fi expresii in contradictorii copiate din legislatia europeana plantata in balcani!!!
    Acest cod e musai aprobat ca trebuie!!!

  • Am retinut ca d-l avocat vrea ca activitatea de avizare sa fie centralizata. Adica cineva (poate niste avocati sau politicieni , ca tot se pricep!) sa faca avizarea in locul celor de la Electrica , E-on , Apele Romane , Aqua-Bis etc. Tare ma tem ca asa ceva nu se poate realiza. Altfel taxele ajung la stat care e sarac si lucra in pierdere , deci nu vad ce va supara. Supararea se datoreaza taxelor sau faptului ca se multiplica niste planse si un memoriu tehnic si se face o adresa in care se schimba „adrisantul”?. Marturisesc ca nu am inteles ce doresc acesti domni. Oameni buni , cu scaun la cap , cum credeti ca ar putea sa dea un aviz cineva care nu stie pe unde trece un cablu , o conducta de gaz , o conducta de apa etc , inafara celor care de bine de rau le gestioneaza si stiu cat de cat pe unde se afla ?

    • Astia cu lucrarile de la stat vor sa primeasca si avizele la pachet! Doar stii foarte bine!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS