”Ca urmare a preocupării cetățenilor referitoare la lucrările de modernizare a străzii Colibiței, fac precizarea că stâlpii aferenți fostei rețele de iluminat public vor dezafectați astfel încât nu vor afecta traseul trotuarului, așa cum se poate presupune pentru moment”, spune viceprimarul Bistriței Cristian Niculae.
El a precizat într-un comunicat: ”Noua rețea de iluminat public va fi repoziționată pe cealaltă parte a carosabilului, astfel încât trotuarul va putea fi folosit în mod corespunzător pe întreaga suprafață. Îi asigur pe cetățenii municipiului Bistrița că vom continua să monitorizăm îndeaproape calitatea și ritmul în care se desfășoară aceste lucrări pentru ca la finalizarea lor să ne putem bucura cele mai bune condiții, atât din perspectiva conducătorilor auto cât și a pietonilor”.
Până în 1 iunie 2019, circulația autovehiculelor pe străzile Colibiței și Arțarilor este restricționată în vederea realizării accesului auto între cele două străzi precum și modernizarea străzii Colibiței.
2,4 milioane lei au fost alocate de la bugetul Bistriței pe 2018 pentru crearea accesului auto între străzile Arțarilor și Colibiței, inclusiv modernizarea străzii Colibiței. Lucrările generale constau în: realizare/amenajare carosabil, parcări, trotuare, pistă pentru cicliști, rețea de iluminat public, modernizare două treceri de cale ferată, devierea rețelelor electrice de pe amplasament. Constructor este SC Lucrări Drumuri și Poduri SA.
Strada Colibiței, situată în partea de nord-vest a orașului, se întinde de la intersecția cu str. Ioan Slavici până la intersecția cu strada Andrei Mureșanu.
Si cum o veti face? Stricand bordurile si trotuarul?
Circ ieftin, nu stiti cum o sa o mai scoateti dupa ineptiile pe care le faceti.
De ce nu au fost scosi stalpi existenti pana acuma?? Chiar ne credeti prosti??
Sau din delta s au vazut lucrurile altfel?
Atatea comentarii rautacioase, totusi pana la urma situatia e rezolvata, scrie clar ca nu vor ramane in mijlocul trotuarului. Lasa-ti oamenii sa-si faca treaba, lasa-ti invidia…
o rusine dar vom taia panglici …
au niste drujbasi prin primarie, stati relaxati ca rezolva cât ai zice „cretu” stâlpii aia. 🙂
Pentru inceput nu s-au gasit solutii pentru acest proiect pentru a nu pune stalpii pe trotuar, dar in cele din urma s-a gasit rezolvare si pentru aceasta problema. Cred ca rezultatul conteaza in orice munca!
Ii bine ca le schimba 😉
Reparatile sunt in plina desfasurare, s.au gasit solutii pentru acei stalpi, care vor dispararea, mai e nevoie doar de rabdare!
Io zic sa asteptam rezultatul final ,apoi sa comentam aiurea.Orice proiect din Bistrita a fost privit cu reticenta si pana la urma toti am beneficiat de el si o fost ok.Hai sa nu credem ca toti suntem ingineri constructori si specialisti in domeniu!
Aceaste lucrari numai in Romania pot fi vazute. Ce este trist ,este faptul ca ai impresia ca suntem in Caracal si nu in Bistrita Europeana a lu Cretu .Tineti-o tot asa tovarasi !
Dar de ce sa facem lucrurile de doua ori cu costuri suplimentare?
Sa stam linistiti ca s a gasit solutia.
Felicitari comentatorilor de serviciu