Cronica unei prezentări drepte în faţa ministrului, cu soldaţi liberali la datorie

Am asistat aseară la o prezentare de modă la muzeu, dar, vă spun sincer, iniţial am crezut că sunt în altă parte. În primul rând, toată lumea era agitată, ceea ce nu se întâmplă, de regulă, la nicio expoziţie sau vernisaj. Apoi, erau pregătite extrem de multe scaune în trei săli, ceea ce iar nu se întâmplă, publicul cu vocaţie culturală fiind redus la Bistriţa la o mână de oameni, adesea în vârstă, şi, de regulă, ţinut în picioare la orice eveniment, fie el vernisaj sau lansare de carte. Era evident că nu urmează un eveniment cultural.

Încă din stradă se putea vedea că e ceva neobişnuit. Poarta era păzită, nu puteai parca în apropiere de muzeu. Pe holuri se alerga, se dădeau indicaţii. Unii ţipau că nu e bună una, că e greşită alta. Când am întrebat ce se întâmplă, cineva mi-a spuns marele secret: „Vine ministrul! Cum ce ministru? Al Apărării”. Măi, să fie! „Aşa ceva?”, am întrebat. „Daaaaa!”, iar mândria li se citea tuturor pe chip, unii pur şi simplu radiau. Doamnele îşi luaseră pantofi cu stil, fixativul era proaspăt în păr, blănurile scoase de la naftalină.

Ziceai că tocmai România a câştigat un război şi urma să vină comandatul suprem al armatei pentru care se întinde covorul roşu sau că urmează Balul Operei. Dar – ce să vezi? – Bistriţa nu are mai mult de un „Dor românesc”, o „Baladă” şi o „Cunună”.

Pe de altă parte, România nu a câştigat nimic, ci e pe cale să piardă un război, cel al luptei împotriva corupţiei. Se vede asta în lipsa autostrăzilor, în nivelul scăzut de trai al majorităţii oamenilor, în tabloul trist cu oameni bătrîni şi singuri care merg dintr-o farmacie în alta.

În timp ce mă uitam la feţele lor de bugetari provinciali exaltaţi mă întrebam în sinea mea ce a ajuns totuşi ţara asta. În timpul mega scandalului legat de Justiţie când oficiali europeni de prim rang vin la Bucureşti să ne spună nu facem paşi înapoi, când partenerii americani din NATO ne transmit mesaje similare, miniştrilor le arde de prezentări de modă.

Ditamai ministrul Apărării, însoţit de generali din Armata Română, străbate o ţară întreagă cu avionul (că altă cale nu există să ajungi într-o zi din sud în nord), o ia pe DN 17, un drumul extrem de aglomerat şi blocat de şapte treceri de pietoni la Beclean şi face presiuni pe şofer să se grăbească. Trebuie să ajungă la timp la Bistriţa să salute armata PSD şi să poată începe prezentarea. Deşi s-a tras mult şi bine de timp sub pretextul că „nu sunt gata fetele” (erau gata demult, le luasem interviuri de la 18.30), până la urmă tot a trebuit să înceapă în lipsa lui Fifor fiindcă era deja penibilă aşteptarea. Aşa că ministrul a intrat pe uşa din dos în a treia sală, cu toate că i se pregătise locul în a doua, unde se aşezaseră şi aplaudacii de la partid, numiţii în varii funcţii, de la prefect la subprefect, la inspectori şcolari.

Bieţii de ei, slujbaşii statului, nu au avut parte de compania ilustrului fost premier interimar, deşi se aşezaseră strategic exact acolo unde li s-a spus, cu fotografa lângă ei, să nu rateze niciun cadru demn de pus pe Facebook. Dacă i-aţi fi văzut la final cum se înghesuiau să încapă în poze cu ministrul şi generalii, aţi fi înţeles exact despre ce vorbesc aici.

Cum nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte, s-au bucurat din plin de prezenţa ministrului Apărării şi a şefului mare al PSD BN câţiva liberali cu funcţii, Stelian Dolha – prim-vicepreşedinte, Florin Moldovan –  preşedinte OTPNL, Traian Ogâgău – preşedintele Ligii aleşilor locali PNL şi Octavian Ganea, care s-au trezit faţă în faţă cu cei doi. Au râs când râdea ministrul, au aplaudat când începea să aplaude. Mimetism, nu prefăcătorie! Oameni sinceri şi dedicaţi.

Ce căutau nişte bărbaţi politici de la PNL la această prezentare de rochii pesedistă, eu, una, chiar nu am înţeles. La fel cum nu am înţeles de ce s-au înghesuit alţii la Beclean, oraşul roşu al judeţului, la semicentenar, unde nici măcar primarii PSD nu s-au dus. Probabil din dorinţa lor de a obţine noi şi noi diplome de participare şi de a distruge complet ideea seriozităţii unui partid de dreapta. În loc să facă opoziţie serioasă, să vină cu idei şi oferte pentru electoratul de dreapta sătul până peste cap de dezmăţul pe bani publici al PSD, se înghesuie să încapă în săli şi să aplaude mai ceva ca membrii partidului roşu. Penibil.

Excluzând politicul şi revenind la prezentarea de rochii aş mai spune că nu înţeleg ce au căutat bărbaţii la ea. Cum nu cred că îi interesau rochiile, ci cele care le poartă, aş vrea să menţionez totuşi că manechinele nu erau manechine, ci nişte femei din Bistriţa, măritate şi unele cu copii, care au îmbrăcat ţinutele create de Tina Olari în amintirea vremurilor de acum 15 ani când ea se străduia să îşi facă un nume. Aş fi înţeles dacă venea Dan Tanko să o admire pe soţia lui Alexandra, angajată la Primăria Bistriţa pe care el o slujeşte gratis de aproape un deceniu. Nu e zi în care să nu-l vezi acolo. Pur şi simplu, omul e dedicat comunităţii. Dar nu l-am văzut. Probabil tocmai el i-a trimis pe prietenii liberali să-i ţină locul şi să-i admire nevasta cu spatele dezgolit. Alfel nu-mi explic iar prezenţa lor exaltată.

Una peste alta, evenimentul în sine a fost un fiasco pentru ultrapolitizarea lui. Altfel, ar fi fost o seară frumoasă în care s-ar fi depănat amintiri şi s-ar fi regăsit vechi prieteni.

Pesediştii nu se uitau la rochii, ci după ministru, liberalii nu făceau altceva decât să completeze la rândul lor acest tablou ridicol. Prezenţa generalilor din Armata Română în sală a fost, de asemenea, un semn că, după Biserică, şi această instituţie a statului român face tot ce poate ca să piardă din încrederea populaţiei. Să ne ferească Dumnezeu de vreun război adevărat. Există riscul ca toată forţa de reacţie rapidă să rămână blocată cu privirea pe umerii goi ai vreunei femei dintr-un orăşel de provincie.