Actualitate Social

Cu USiLe închise în nas

11 dintre cei 14 consilieri județeni ai USL au stat de veghe în fața ușii de la sala de ședințe a Consiliului Județean. Au convocat o ședință extraordinară. Poate pentru că au ajuns să urască astfel de ședințe convocate de alții, li s-a întâmplat să nu aibă succes nici cu a lor.

Cu toate că știau încă de dimineață sau poate chiar de ieri că nu va avea loc nicio ședință a Consiliului Județean, 11 dintre cei 14 consilieri județeni ai USL (au lipsit trei de la PSD, Mihail Mureșan, Iulia Cupșa și Andrei Suciu) s-au adunat în fața porților închise ale sălii de ședințe.  La intrare au rămas cei de la PSD, mai spre Prefectură au stat liberalii, câți au mai rămas.

S-au strâns fiindcă au convocat o ședință extraordinară a CJ (ironia face că s-a ajuns la acest lucru după luni în care l-au hulit pe Liviu Rusu pentru „extraordinarele” lui) în care să discute despre situația Centrului de Sănătate Teaca. Un motiv nobil, dacă e să o luăm așa. Aleșii USL vor să-l scape pe primarul PSD din Teaca Iustian Muntean de grija finanțării acestui edificiu și să o paseze în curtea dr. Mircea Gelu Buta. Spun că șeful Spitalului Județean nu are nimic împotrivă așa încât ce lipsește e un vot formal din partea CJ, vot care nu s-a putut da din moment ce nici ședința nu a avut loc, așa că a fost o ocazie perfectă pentru USL să discute despre „genocidul” de care e în stare PDL, iar pentru ceilalți din PDL o altă ocazie perfectă să-i sfideze pe aleșii USL care sunt, după părerea lor, mai puțin aleși decât ei.

E clar ca „bună ziua” că somitățile de la guvernare nu au avut prea mult chef de ședințe într-o zi de marți, iar amenințarea cu plângerea penală nu i-a prea speriat, așa că, după luări publice de poziții din partea celor de la ușa lor, reprezentația de azi a luat sfârșit. Nu înainte de unele concluzii.

Pornind pe urmele adevărurilor enunțate cu elan de USL, am ajuns și noi la concluzia că situația e mai complicată. Spitalul Județean mai are o codiță și aceea se numește „de Urgență” care nu îi permite să aibă secții externe de boli cronice. Teoretic. Practic, un ordin de ministru ar modifica situația cât ai clipi, dar acel ordin nu există.

Întrebarea care se impune este dacă Centrul de Sănătate Teaca este sau nu spital și dacă merită salvat. Secție de terapie intensivă nu va avea în veci, medici nu atât. Cei care au prestat până acum erau din Reghin și prea multe, în afară de un venit suplimentar, nu-i lega de zonă.

E adevărat că oamenii din zonă au nevoie de asistență medicală de urgență, poate de o stație SMURD. Poate că nu ar fi rău să funcționeze acolo chiar un punct activ al Crucii Roșii, un centru pentru voluntari. Ia cineva în calcul și această variantă? Nu prea cred. Nu intră în calcule politice.

Cert este că lucrurile nu pot fi desenate în alb și negru și că niciun spectacol politic nu va rezolva pe fond problemele. Fie că sunt la putere, fie în opoziție, politicienii nu fac altceva decât să se scuipe în piața publică unii pe alții cam cu aceeași viteză cu care se sărută precum Iuda.

În curând, vom vedea în ziare mesaje pioase în care ne urează Paște fericit, ne îndeamnă la înțelegere și compasiune. Totul în timp ce ne răstignesc zi de zi cu atitudinea lor.

Cristiana Sabău

Mai multe fotografii pe pagina noastră de facebook în care veți vedea și cine a trecut prin zonă 🙂

  

2 comentarii

  • exceptional de corect, obiectiv şi argumentat.
    compromisurile se opresc la pragul minimei inteligente, iar astia (toti) nu inteleg ca nu au nicio sansa sfidand minima inteligenta a publicului.
    multe se trec cu vederea, dar nu jignirea, iar jignire mai mare decat a te lua de prost nu este.
    valabil pentru toate taberele.

    Felicitari pentru material!

  • Stimata doamna, ce mi-as dori eu de la politicieni e sa dialogheze. E o forma elementara de civilizatie. Din pacate, lipsa dialogului naste monstri si nu ajuta deloc la aflarea adevarului.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui petra Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS