Actualitate

Cum ține lecțiile online prof. Monica Halaszi de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița

”Învățarea intermediată de platformele online este necesară pentru copiii de acum. Adică noi tot vorbim de niște copii născuți digital, dar marea parte a timpului am predat ca pentru copiii care s-au născut în aceeași lume în care ne-am născut noi. Am vrut întotdeauna să-i facem pe copiii să se adapteze școlii și n-am încercat decât într-un ritm lent să adaptăm școala copiilor”, a declarat profesoara Monica Halaszi într-un interviu acordat platformei Școala 9.

Profesoara de Limba și literatura română de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița – decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul ”Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler – a explicat pe larg cum perioada de distanțare socială poate inspira o reformă educațională.

”Din 11 martie, când Ministerul Educației și Cercetării a anunțat închiderea tuturor instituțiilor de învățământ preuniversitar din cauza pandemiei generate de noul coronavirus, și-a transferat sălile de clasă în aplicații precum Google Classroom, Zoom sau Meet. Zilele acestea predă de acasă, de la biroul ei din mansardă, în spatele căruia sunt două biblioteci ticsite de cărți, iar printre ele stă pitit un urs maro de pluș. (…) Rutina zilnică a profesoarei Monica Halaszi nu s-a schimbat foarte mult din 11 martie. Continuă să se trezească la șapte dimineața, chiar dacă în anumite zile de școală i se părea chinuitor. Îi lipsește un pic tensiunea de a ajunge la școală la o anumită oră, dar reușește să fie fresh la ora opt și să se apuce de treabă. Spune că prima lecție pe care a ținut-o online, într-un apel video, a fost destul de obositoare fiindcă auzea fiecare zgomot, dar acum s-a obișnuit și a importat online o regulă de la clasă. Platforma Zoom are o opțiune care le permite elevilor să ridice mâna virtual pentru a anunța că vor să vorbească, astfel evită o îmbulzeală sonoră. Pentru Halaszi, adaptarea învățării online a însemnat mai degrabă o perioadă de regândire a stilului ei de predare și a interacțiunii cu elevii, decât una de împrietenire cu lumea digitală. Folosește de mult tool-uri și aplicații, descoperite prin intermediul cursului de educație media oferit de Centrul pentru Jurnalism Independent, ceea ce i-a permis să-și dezvolte un stil de predare care îmbină tabla cu telefonul”, scrie scoala9.ro

Chiar dacă unii profesori – ca Halaszi – sunt deja familiarizați cu platformele online, până la digitalizarea completă a învățării în România mai e cale lungă. Ministerul Educației încurajează predarea online prin aplicațiile educaționale gratuite din suita Google și Microsoft și oferirea de webinarii pentru profesori, la care se adaugă emisiunea TVR Teleșcoala, accesibilă și la televizor, și pe internet.

Interviul în totalitate îl puteți citi AICI.

15 comentarii

  • Da si mogulul cherestelei, Gerald Schweighofer (Holzindustrie Schweighofer), a fost decorat în decembrie 2004 de către Ion Iliescu, „pentru contribuţii la stimularea cercurilor de afaceri austriece în economia românească”. Austriacul a primit Ordinul Naţional în grad de Cavaler printr-un decret semnat de Ion Iliescu şi contrasemnat de Adrian Năstase. Mai stii cine sunt astia si din ce partid? Mai are rost sa calculam pierderile in sanatate, bani si bunuri?
    Ce sa faci, lumea mai greseste.

  • Bondarule, si tu faci „o campanie impotriva unei firme austricece, parca Schweighofer ii zice” (citez din Lucovid al XIX-lea). De ce nu i-a retras Iohannis ordinul daca a facut rau? Spitalului Suceava i-a retras ordinul. Se fura acuma lemn cat in ultimii 30 de ani la un loc. Nu mai exista controale, nimic, totul e supravegheat de penelisti, exact cum au dus mii de oameni, noaptea ca hotii, sute de km, fara sa se afle si fara sa existe nicio sanciune.

  • Relax, toate la timpul lor. Cine a fost pe cai mari pana acum ca si partid? S-a spus ca un prost arunca o piatra in balta si zece destepti nu pot sa o scoata. Si daca tot iti plac citatele, Napoleon Bonaparte zicea “prostia nu e un handicap în politică”.
    Simptomul indubitabil al prostiei este dorinţa de a umili. Ceea ce ştie cel mai bine prostul este să umilească. Nu pentru că prostia ar fi umilitoare în sine, nici vorbă! Cel incapabil să realizeze situaţia în care se află este mândru, nicidecum umilit. Caracteristica lui fundamentală este dispreţul. Ar fi naiv să credem că se simte ameninţat de inteligenţa celuilalt. El nu se simte ameninţat de nimic. Dar prostul este pedepsitor, e cel care condamnă.

  • Dala-n Ala, Ala-n Dala, cum ti-e mintea, si gandeala. Esti infectat, dar nu cu covid ci cu ciuma rosie. Tu nu te mai poti vindeca. Ai ramas cu sechele mari dupa 21 de ani de ciuma rosie. Dar vezi ca s-a descoperit o schema de tratament miraculoasa pentru ciuma rosie: Iliescianor, Nastasid si Dragneador. Daca nici asta nu functioneaza in cazul tau atunci incearca combinatia Aminamin, Gropatin si Lopatan.

    • Unde e pesedeul in comentariul meu? Eu doar ziceam ca Orban e nervos cand aude ca e atacata firma austriaca, pe care nu e chiar sigur cum o cheama. Mie mi se pare ca trebuie sa ai probleme grave sa pui botul la Lucovid, sa pici pe fenta lui ca nici nu stie sigur cum se numeste firma austriaca.
      Am mai spus ca Iohannis putea sa retraga ordinul. Ce a dat Iliescu si PSD-ul nu mai poate fi schimbat? =))
      Mai inteleg de la voi ca Schweighofer nu mai poate fi oprit atata timp cat are decoratia, iar decoratia nu mai poate fi retrasa daca a dat-o Iliescu. Decoratia aia e ca un inel magic care ii da puteri absolute. =))

      A avut canva PNL ceva initiative pentru limitarea despaduririlor? A avut Iohannis asta ca tema candva, macar de campanie? I-a fost si frica sa ica ceva despre asta. El era numai cu penalii in sus, penalii in s, impotriva adversarilor sai.

      Oamenii deja s-au prins, nu ii mai puteti prosti. Uitati-va si la grupul diaspora europeana, ca pana si ei s-au prins de smenuri. Vin vremuri grele pentru voi, o sa va doriti sa va mai fie asa de bine cum va e in pandemie si aici nu ma refer la tunurile pe care le dati, ci la calmul din pandemie. O sa va scuipe oamenii pe strada, dar voi stiti cum e, ati mai experimentat asta cand erati pedelisti.

  • Foarte putini dascali care s-au orientat pentru predare online. Sunt prea multi dascali care se plang si nu cauta solutii in actuala criza pentru a preda in continuare, dar salarii vor. Platformele cu ajutorul carora se poate predare online exista, deci nu trebuie inventate. Cam fiecare elev are un telefon mobil cu internet, un laptop sau calculator. Insa lipseste bunavointa. Daca mege si asa… . Cred ca I.S.J-urile si Ministerul Invatamantului vor avea ce face in urmatorii ani pentru a mai face putina curatenie daca vor, in acest sistem, in care golurile sunt dezastruoase pentru viitorul copiilor nostrii. Noi va trebui sa invatam sa fim mai exigenti cu ceea ce primim de la aceste sisteme ale statului mancatoare de multi, multi, bani.

    • Asta nu înseamnă că trebuie să scrii aici ca șeful zuzulușilor bistrițeni: se poate predare, dacă mege și așa, viitorul copiilor noștrii. Care triburi bantu te-au trimis pe tine la o școală, deșteptule?

    • Bis: Care triburi bantu te-au trimis pe tine la o școală, zuzulușule?

  • Te simti ranit dle ,,PROFESOR”. Poate esti si ,, PENSIONAR”. Dar predai in continuare in…. ,,VACANTA”. Pe banii cui.. ?

    • Mă simt rănit când Bistrița este condusă de zuzuluși. Pe mine nu mă reprezintă. Poste pe dumneata, da. Nu trebuie să scrii cu majuscule că pot citi și fără ochelari. Eu am umblat la o școala cu caiete. Bineînțeles, pe banii zuzulușilor bistrițeni. De aceea sunt de acord ca zuzulușii să aibă păreri personale. Trăim într-o țară liberă, totuși.

    • Nu sunt pensionar că la triburile bantu profesorii mor de tineri. Spune-i boracului tău că ne poate găsi la orice oră pe meet.google.com, jigli.org, BigBlueButton, Zoom sau Jitsi pentru a lua lecții de la noi la toate disciplinele. Tu trebuie numai să pregătești banii! Sper că știi să numeri.

  • La pomul laudat niciodata sa nu te duci cu sacul. Titularizari si promovari in invatamantul romanesc s-au facut si se fac pe alte criterii decat acelea care ar trebui sa fie normale. Nu vreau sa comentez mai mult.

  • Oamenii interesați în a transmite astăzi educația se adaptează evoluțiilor tehnologice.
    Conservatorii, sprijinitorii șefilor,etc,,, vor rămâne mereu în urmă.
    Felicitări pentru toți dascălii ce se implică într-o asemenea stare de urgență.
    Viața pe acest Pământ continuă numai cu implicarea unor astfel de oameni.
    Sărbători fericite tuturor !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.