Actualitate

Cum se întrevăd sărbătorile de iarnă. ”Fiecare calculează riscul pe care vrea să şi-l asume”

Întrebat într-o conferință de presă dacă în în cazul în care noile măsuri restrictive nu vor avea efectul scontat ar fi de acord cu o carantină totală de două săptămâni, președintele României, Klaus Iohannis, a răspuns: ”Nu luăm în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători”.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat la Digi 24 că autorităţile pot reglementa conduita în spaţiile publice, nu şi în casele oamenilor, subliniind că cei care invită persoane din familia lărgită în casele lor pentru a petrece sărbătorile de iarnă se supun unui risc suplimentar privind infectarea cu noul coronavirus:

”Nu vor fi sărbători ca altădată, nu putem să ne aşteptăm la sărbători ca şi în decembrie 2019. Limitele generale le ştim deja: masca cred că va fi şi atunci, distanţarea va fi şi atunci, limitele la activităţile în spaţii închise vor fi şi atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi alte măsuri, asta nu am cum să prezic de acum, dar important e să sesizăm cu toţii că nu avem cum să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019. Vom fi în mijlocul pandemiei valul 2, să zicem, şi vom şi cu risc că dacă nu respectăm regulile să ne trezim cu o creştere în ianuarie-februarie.

Crăciunul? În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeaşi casă. În familie lărgită înseamnă să vină şi alţii la tine, ţi-ai asumat imediat un risc. Nu putem intra în casele oamenilor să le spunem ce să facă. Asta e pe răspunderea lor. Dacă tu vrei să sărbătoreşti cu încă două-trei familii ţi-ai crescut riscul mult de a te infecta şi de a lua virusul de undeva, că bănuiesc că nu o să stai în noaptea de Crăciun cu mască. Dacă aduci mai multă lume care stă în alte zone riscul de transmitere e mult mai mare şi vulnerabilitatea e mai mare. În final, fiecare calculează riscul pe care vrea să şi-l asume”.

2 comentarii

  • Motto:ș
    „Din nefericire acum avem două probleme grave: una de sănătate publică, pandemia. Însă, între timp, am învățat multe despre acest virus. În același timp avem și o problemă politică: un Parlament dominat de un PSD care şi-a pierdut orice legitimitate. Guvernul se luptă, PSD trage frâna de mână.”
    (Klaus Iohannis)
    Pandemia de COVID-19 afectează sărbătoarea şi Crăciunului la nivel planetar. Conform ziarului The Guardian, pandemia a redus cu aproape 90% numărul oaspeților in oraşul Rovaniemi din nordul Finlandei cunoscut ca locul de bastină al lui Moş Crăciun. De asemenea, multe oraşe au renuntat la organizarea traditionalului Târg de Crăciun.
    Totuși, Moşul ține să încurajeze pe toti creştinii şi transmite tuturor copiilor că magia Crăciunului va ajunge, negreşit, în toate casele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS