Social

Cum se pregătesc școlile din Năsăud pentru deschiderea noului an care se anunță atipic

Școlile năsăudene au început pregătirile pentru începerea noului an școlar. Colegiul Național ”George Coșbuc” și Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” au stabilit deja pașii pe care îi vor face.

”Dragi elevi ai Colegiului Național George Coșbuc, stimați părinți, colegi profesori Cum fiecare toamnă își face debutul cu clopoțelul care anunță revenirea noastră în sanctuarele științei și cunoașterii, la fel se va întâmpla în scurt timp! Suntem nerăbdători să ne revedem după o lungă perioadă de comunicare mai puțin obișnuită, la care nu vom renunța în totalitate, imperios necesară fiind de situația impusă.


Pregătirea spațiilor școlare, a sistemelor de comunicare on-line, a tuturor măsurilor obligatorii pentru siguranța sănătății tuturor celor implicați în desfășurarea procesului educațional sunt în derulare. Suntem sprijiniți de oameni de bună credință, Asociația de părinți a școlii Virtus Romana Rediviva, care ne sunt mereu alături și de reprezentantul administrației publice locale a orașului Năsăud – primar prof. Mircea Romocea. Avem în vedere respectarea tuturor măsurilor impuse prin reamenajarea mobilierului în sălile de clasă, prin reabilitarea rețelei de internet în cele trei corpuri de clădire, dotarea cu device-uri a fiecărei săli de curs pentru a reuși să transmitem online unele lecții și asigurarea prezenței față în față 100% a elevilor claselor primare și a celor terminale (a 8-a și a 12-a). Nu va fi ușor, dar avem încredere că împreună elevi, profesori și părinți vom reuși să revenim la ceea ce știm să facem, EDUCAȚIE. Să fim încrezători!”, a scris pe Facebook directoarea Anca Mariana Cârcu.

Și Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Năsăud a început pregătirile pentru deschiderea noului an școlar.

Directorul Mărioara Secheli anunță că a avut deja o primă întâlnire cu primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea, care i-a spus că administrația locală va căuta soluții pentru fiecare unitate în parte, inclusiv pentru achiziționarea de laptopuri și introducerea internetului.

”Dragi părinți și elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Năsăud, mai e puțin și începe școala. Știm că este un început atipic, un început care ne îngrijorează pe toți deopotrivă. Nu spunem că nu trebuie să fim îngrijorați, însă vă transmitem că am trecut de la stadiul de trebuie la stadiul de a acționa. Suntem la școală și ne pregătim.

Astăzi, am răspuns invitației domnului primar al orașului Năsăud, Mircea Romocea, profesor, care a arătat toată disponibilitatea de a veni în ajutorul nostru și de a identifica, pentru fiecare unitate școlară, soluții concrete în achiziționarea de laptop-uri, introducerea internetului în școală, efectuarea dezinfecției. De asemenea, vom organiza o întâlnire cu reprezentanții Asociației de părinți. Vă asigurăm că, împreună (administrație locală, DSP, ISJ, școală și părinți), vom organiza activitatea școlară pentru a asigura un mediu cât mai sigur pentru copiii noștri. Toți îi iubim și dorim să îi protejăm!”, a scris Mărioara Secheli.

2 comentarii

  • Domnul primar Romocea ”profesor” n-a făcut nimic pentru școala generală in opt ani Scoala mai are puțin și se prăbușește în capetele copiilor și al dascălilor. Cercevelele de la fereastre sunt montate imediat după al doilea război mondial, tencuiala cade, usile sunt sinistre de-alea capitonate, cum erau la CAP-uri in biroul presedintelui. Un copil a murit pe scările alea nenorocite, sala de sport e o ruină insalubră, în curte sunt gropi de 20 de cm în beton, e dezastru, nici in creierul Apusenilor nu mai sunt scoli in halul asta. Acoperișul se roșu de rugină și a fost vopsit ultima data de directorul Buia, acum 20 de ani. Cred că e singura școală generală din județ care mai are lambriuri (o sursă constantă de praf și de acarieni). Între timp Moldovan de la Beclean pompează 2 milioane de euro în școala generală, care oricum e mai tinerica decat cea din Nasaud cu jumatate de secol. Amandoi primarii de la PSD, deci sa nu va aud cu scuze.

  • Cea mai urâtă scoala din judet. Bine ca primaria arata ca si in occident si scoala unde învață atatia copii merge oricum…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Maria Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS