Politică

Daniel Suciu, despre leadership creștin asumat

La Parlament a avut loc ediția națională anuală a evenimentului ”Mic Dejun cu Rugăciune”, care a cuprins și Conferinţa internațională ”Leadership politic în identitate creştină”, la care au participat oameni politici și reprezentanți ai Bisericilor.

La eveniment a luat cuvântul și Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

”Credința ține de asumare. Dacă noi, oamenii politici, nu ne asumăm credința vom face în continuare ceea ce facem de 30 de ani. Asumare înseamnă să nu îl mai invocăm pe Dumnezeu atunci când ne purtăm războaiele lumești. Ne certăm, facem spectacol în Parlament și spunem: ”Așa să ne ajute Dumnezeu” sau ”Doamne ajută”, de parcă n-ar mai conta că în urmă cu câteva secunde am făcut ceva ce L-ar putea mânia pe Dumnezeu. Leadership creștin asumat înseamnă să reacționăm atunci când se discută în spațiul public de lucruri care ne divid și atacă temelia noastră de creștini. Când politicianist din stradă se striga ”Vrem spitale, nu catedrale”, oamenii creștini, iubitorii de Dumnezeu și de Biserică ar fi trebuit să spună câ atâta timp cât ne vindecăm trupul trebuie să avem grijă și de suflet, credința nu face rău, Biserica nu face rău. Asta înseamnă leadership politic asumat de către oamenii de stat. Să fii creștin pe scena publică mai înseamnă că atunci când se spune tot din motive politicianiste că religia nu are ce căuta în școală să spunem asumat: ce rău fac Biblia, Iisus în școală și copiilor noștri? Vă felicit pe toți cei care puteți rosti ”Doamne ajută” sau ”Dumnezeu să vă binecuvânteze” fără să avem un interes politic”, a spus Daniel Suciu.

Etichete

5 comentarii

  • Vrem spitale nu catedrale o zice lumea nici necesitate nu din politicianist, in felul in care aruncați cu bani publici peste tot pentru a va spală imaginea.
    Ai vrut sa impresionezi cu un discurs evlavios si ai dat in penibil.
    “Doamne ajuta” e dus in derizoriu de politicieni la fiecare apariție publica, indiferent ca e slujba de biserica, sfințire, conferințe sau doctorate …

    29
    4
  • Era un articol pe g4 media legat de o exprimare a d-lui in cauza, ceva legat de cum juiseaza unii colegi ai sai parlamentari 🙂 (nu pot posta link, e impotriva regulilor de aici)
    Numa’ zic.

    8
    2
  • Saduchei fățarnici sunt 97% dintre parlamentari. Ăsta e procentul folosit cel mai des de către gnostici. N-am să particip niciodată la astfel de conferințe care sunt acte teatrale pentru imagine, precum e și prezența politicienilor în primul rând din biserici. „Dumnezeu e în voi” spune Mântuitorul, eu am certitudinea asta, și mă rog la El fără să joc teatru ieftin și fără să mă bag în seamă printre preoți pentru voturi.

    8
    5
    • Vaiii, vaaaiiii….cata verticalitate! Exact ca umbrela ce o tineai de Ziua Armatei!!!
      Voi meritati sa fiti ca in filmele de fictiune ….sa vedeti ce se intampla in viata reala dar sa nu mai puteti sa atingeti nimic, la fel ca realitatea virtuala in care traiti!

      4
      2
  • Am facut scoala generala sub Ceasca, avem multi profesori atei, ne spuneau ca nu e Dzeu sa nu umblam la colindat sau la Pasti a oua, ce va pot spune ca toti stiam tatal nostru, crezul ,cele 10 porunci si nu era prof de religie, deci cu cat profi atei ne spuneau ca nu e Dzeu cu atat noi eram mai credinciosi, in schimb azi cu prof de religie, cu atat cler implicat si politic si didactic ,multi elevi nu stiu tatal notru.

    14
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS