Unele străzi din Bistrița, cum este și Ioan Slavici, sunt sparte de multă vreme pentru lucrări la rețeaua de apă și canal, spre disperarea celor care locuiesc în aceste zone sau a celor care le tranzitează. Primarul Gabriel Lazany spune însă că nu e vina cuiva anume pentru că se prelungesc atât de mult lucrările.
”Lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canal de pe raza municipiului Bistrița fac parte din Masterplanul de apă și canal, început în urmă cu mai mulți ani, și care, din cunoștințele mele, are termen de finalizare în luna noiembrie a acestui an. Sigur că da, pe teren, într-o zonă cu rețele vechi pot apărea tot felul de probleme și de provocări care duc la întârzierea lucrărilor, întârzieri care nu țin neapărat de vina sau de culpa cuiva. Dacă într-o anumită zonă se reabilitează țeava de apă, în momentul în care se cuplează cu țeava veche poate trebuie anumite soluții tehnice date de proiectanți în funcție de specificul și compoziția fiecărei țevi. Este foarte greu și nu există cuple pentru toate situațiile întâlnite și atunci specialiștii caută soluțiile cele mai optime”, a declarat primarul Bistriței într-o emisiune la AS TV.
Edilul a dat ca exemplu str. Industriei, unde, în timpul lucrărilor, constructorul a dat de un tunel de evacuare din buncărul care este în subsolul fabricii Comelf.
”Nu aveau proiectanții și constructorii să știe că pe acolo trece acel tunel. Lucrările s-au sistat până când proiectanții vin cu altă soluție fiindcă respectivul tunel nu poate fi spart și atunci ei trebuie să vină cu o soluție alternativă pentru continuarea lucrărilor. Până vin aceste soluții de la proiectanți, uneori durează”, a explicat edilul.
Gabriel Lazany a solicitat Aquabis să facă ședințe săptămânale pe teren la care să participe și administratorul public al Bistriței, Adrian Costea, și reprezentanții proiectantului astfel încât problemele să fie rezolvate într-un timp cât mai scurt.










Un responsabil cat de cat avizat stie ca pe Slavici trebuia inlocuit tot , nu adaugiri la adaugiri! Conductele din metal vechi de peste o jumatate de secol trebuie sa dispara in totalitate! Altfel problemele cu aceste conducte vor aparea cu regularitate peste tot unde ele exista! De ce se numeste masterplan? Numai sa carpim? La banii pe care-i platim pt apa si canal sa se faca lucrari moderne , nu prime grase peste prime! Sediul Aquabis a devenit o fortareata in care nu ai voie sa intri decat in holul de la intrare pt ca nu cumva sa vada si plebeul sumedenia de birouri tixite cu sinecuristi care plimba hartii! La toate cele trei nivele ale cladirii ! In alta ordine de idei , legat de tunelul de la Comelf dat inoportun ca exemplu: nu exista in tot orasul asta o institutie care sa pastreze toate proiectele lucrarilor executate in in ultimii 70 de ani , daca nu mai mult? In alta ordine de idei , rugam pe dl Adrian Costea sau / si dl primar sa mearga la lucrarea de pe Tarpiului unde e aproape de final asfaltarea si sa vada daca le place jonctiunea asfaltului nou cu cel vechi din partea de jos de capela! Daca ramane asa e de rasul curcilor cu groapa in asfalt , portiune de drum ramasa ingusta, borduri intrate in sol, trotuar terminat “in aer”! Plus cei 11 stalpi de lemn ( nu trei cum zicea dl primar) ramasi in trotuar pe post de muzeu in aer liber!
Stai liniștit, Kozuk a fost director la Comelf — mai mult ca sigur știa de tunel. Și nu era singurul: majoritatea angajaților și foștilor angajați ai fabricii știu de existența lui nu e un așa mare secret.
Ba mai mult, Aquabis a tot avut probleme cu acel tunel și căminele din zonă în perioadele cu ploi abundente, iar atât reprezentanții primăriei, cât și cei ai Aquabis au fost prezenți la fața locului de mai multe ori.
Deci „surpriza” nu prea e surpriză. Când vrei să găsești motive, le găsești și când vrei să te documentezi înainte să începi lucrările, poți face și asta.
“Aquabis să facă ședințe săptămânale pe teren” ….. serios?!?
Sa întelegem ca de acuma o sa vedem turme de domni cu mapa sub brat si care se vor scarpina în …. crestet în fata unor gropi sapate cu mult talent de niste seminanalfabeti.
Si toti o sa ne miram cât de prosti suntem si cu ce vom fi gresit când ne-am nascut aici.