De ce nu iubim femeile

Tabloul acesta cu femeile care fac politică la cel mai înalt nivel ne stârneşte aceleaşi sentimente ca şi cuvântul „reformă” folosit de partide, adică silă. Cum la vremuri noi sunt tot ei, tot aşa e şi cu femeile acestea care ajung să fie nominalizate ba preşedinţi de partide, ba premieri. Niciuna nu a răzbit până acum de una singură prin politică, dovadă că, atunci când protectorii şi-au luat mâna de pe ele, au dispărut complet din peisaj.

Mă mir că „lecţia Elena Udrea”, un exemplu evident de femeie plasată în funcţii de cel mai puternic bărbat al momentului, pare să fi fost lipsită de învăţăminte. Dintr-o mare anonimă, „blonda de la Cotroceni” a devenit, aparent, personaj-cheie în stat, însă numai în perioada în care cu ea se puteau descuia uşile palatului. Dacă nu vă amintiţi de vizitele doamnei ministru al Dezvoltării prin Bistriţa-Năsăud, vă spun eu că era întâmpinată ca o prinţesă de toată floarea cea vestită a defunctului PDL, i se cântau ode, i se ofereau buchete imense de flori, i se aşterneau covoare roşii la picioare. După ce protectorul ei s-a „lepădat” de PDL, umbla singură pe la Piatra Fântânele, pe la mănăstire, cu vreo doi rătăciţi după ea în căutare de voturi. Şi-a sfârşit aşa-zisa mare carieră politică prin celulele închisorilor din care a ieşit cu chiu cu vai aberând că a descoperit nu ştiu ce cale spre fericire. Unde îi sunt acum lăudătorii? Nicăieri. Fiindcă nimeni nu a crezut vreodată că merită să ajungă pe Everestul politicii, nici măcar cel care a propulsat-o şi care, în ceasul al 12-lea, a lăsat-o în lumea ei de independentă ca nu cumva să-l tragă înapoi cu PMP-ul lui cu tot.

Bărbaţii dintr-un alt aşa-zis „mare” partid s-au folosit, la rândul lor, de femei într-un mod penibil şi păgubos pentru ţară. PNL, un partid al oamenilor pe care nu îi poţi înrola precum o fac altele din simplul motiv că din el fac (sau făceau) parte personalităţi, nu avea cum să urmeze pe cineva pe care nu l-a ales lider şi nici nu l-ar fi ales în veci. Prin spatele doamnei cu tot felul de ochelari, marii bărbaţi şi-au făcut jocurile în meciuri vehemente unii contra altora. Pe ea au lăsat-o să înţepe ecranele televizoarelor şi să enerveze. Dovada că nimeni nu a mai crezut în seriozitatea PNL este rezulatul alegerilor. Marele PNL a luat scorul pe care l-a luat şi din cauza „locomotivei” sale care mai mult a împins trenul înapoi decât să-l tragă înainte. Cred că cea mai relevantă scenă din care putem deduce cam ce rol a jucat Alina Gorghiu pentru PNL este cea a videoclipului penibil în care ea, care nu şi-a mişcat fundul din Bucureşti, se prefăcea că e în toiul campaniei „door to door” şi  dialoghează cu un copil care nu vrea să-i deschidă uşa apartamentului. În final, reuşeşte să-l păcălească spunându-i nişte minciuni anti-PSD. Dacă ăsta e mesajul unui lider al celui mai mare partid de opoziţie din România, atunci, mai bine să lăsăm partidele astea fără preşedinţi că se vor descurca ele. Ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, după penibila demisie a împricinatei a trebuit să vină o altă marionetă care nici măcar atât nu ştie câţi ani are. Minunate femei a putut da politica românească! Cred că bărbaţii care le-au împins în faţă au de ce fi mândri.

Ultimul intrat în jocul „femeia-personaj cheie în politica românească” e gigantul PSD. Dacă a crezut cineva vreo iotă din propaganda care a început de ieri de la prânz potrivit căreia un mare specialist ar urma să vină în fruntea Guvernului României, atunci e clar că suntem toţi nişte proşti pe care ne mână din spate cine vrea ca pe o turmă. Adevărul l-a rostit aseară, o altă femeie-politician, care, cu guriţa ei, miorlăia la Antena 3 că „domnul Dragnea trebuia să fie premier şi noi sperăm că va fi”. Cine a avut urechi de auzit să audă. Nu trebuie nimeni să se chinuie să pronunţe numele premierului nominalizat. Îl cheamă Dragnea. După modelul „preşedintelui-jucător”, şi liderul PSD şi-a dat seama că numai o femeie îl va asculta orbeşte şi chiar va înfunda beciul domnesc pentru el. Din partea unui bărbat, te poţi aştepta la orice: să nu te asculte, să-ţi ia partidul, să te dea la o parte, o femeie, prin structura ei psihică, prin felul în care a făcut-o Dumnezeu, e credincioasă şi fidelă. Am mai văzut şi cazuri locale de mari bărbaţi politici care şi-au condus partidele tot cu femei, au făcut averi frumoase tot cu ele şi au rămas încă lideri pentru că aceleaşi femei au acceptat orice numai să nu-i dea de gol. Ei sunt liberi, ele prin temniţă.

Însă, dacă vreţi, credeţi în continuare că noi, românii, nu suntem misogini, că promovăm femeile, că avem încredere în capacitatea lor de a conduce, că urmăm modelul Germaniei. În acest caz, sunteţi cu toţii nişte naivi. De fapt, trăim într-o lume în care nici cea mai liberă şi democratică ţară, SUA, nu a ales un preşedinte femeie. La noi, nicio femeie nu a răzbit de una singură prin politică fără să aibă în spate măcar un bărbat care să fi făcut cărţile pentru ea. Desigur că veţi spune că, de vină pentru toate acestea sunt bărbaţii care se folosesc de femei, însă eu cred că vina mai mare este a celor care se lasă folosite.

Nimeni nu poate face nimic împotriva voinţei nimănui. Toate femeile care acceptă să fie marionetele unor bărbaţi, fie ei şi de stat, nu sunt decât nişte fiinţe demne de milă şi nicidecum nişte personalităţi în faţa cărora să ne înclinăm cu respect. Eu voi crede în orice femeie politician care îşi va croi singură drumul, se va ridica de jos, va fi votată uninominal de oameni şi nu va coborî din niciun palat sau pat, plină de încrederea pe care i-a dat-o un singur bărbat. Abia atunci voi îndrăzni să cred în România condusă de o femeie premier. Până atunci, cred că nişte şmecheri ne-au păcălit încă o dată şi ne-au făcut să nu iubim femeile cu care tot ei ne conduc.