Actualitate

De ce se înfundă atât de des canalizarea. Președintele CJ: O să vă cruciți ce e în ea!

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, susține că cetățenii s-ar ”cruci” dacă ar vedea ce aruncă unii în rețeaua de canalizare, de la cadru de motocicletă, la ”bicicletă și fotoliu”. Drept urmare, șeful CJ – acționar majoritar la Aquabis – a decis să ceară companiei ca, de acum, să facă publice toate aceste descoperiri.

”O să-i rog pe colegii noștri de la Aquabis, în special pe domnul director Șandru, pentru că nu-i greu acum, toată lumea are smartphone, să creeze un link pe site-ul companiei și, la fiecare bicicletă, motocicletă, fotoliu pe care îl găsesc în canalizare – ca să nu mai vorbim de altceva – să-l pună acolo să vadă fiecare că, pe strada X a fost găsit respectivul obiect. O să vă cruciți ce e în canalizare. Eu am văzut lucrurile astea și nu-mi vine să cred că poți să găsești cadru de motocicletă în canalizare. Oricum ar fi dimensionate – deși multe sunt într-adevăr subdimensionate – sunt situații pe care nu le prevedea nimeni. Nu poți proiecta o canalizare să meargă motocicleta prin ea”, a spus șeful CJ.

Referitor la dimensiunea unor conducte, directorul Aquabis, Ion Șandru, a menționatcă au rămas ”niște canalizări vechi care au niște probleme sau contrapantă, dar dacă ar fi subdimensionate conductele, tot timpul ar fi apă în subsol. Nu se întâmplă așa ceva. Se întâmplă doar când se înfundă cu ceea ce aruncă unul-altul. Intervenim cât de repede se poate pentru că acum avem și cu ce interveni pentru că am căpătat fonduri de la CJ am cumpărat mașini de intervenție care, de dimineața și până la ora 23.00 sunt în teren”.

Începând cu 01 iulie 2021, prin Decizia ANRSC nr. 75/27.05.2021 privind modificarea preţului şi tarifului pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, tarifele practicate de Aquabis sunt:

 Preț / Tarif pentru populație
lei/mc
Preț / Tarif pentru rest utilizatori
lei/mc
Apă potabilă produsă, transportată și distribuită pe întreaga arie de operare a AQUBIS SA4,88 RON4,48 RON
Canalizare – epurare pentru întreaga arie de operare a AQUBIS SA3,74 RON3,43 RON

În conformitate cu Legea 227/2015 privind Codul Fiscal art. 291, alin. (2) litera i), începând cu 01.01.2019 prețurile la apă potabilă pentru populație contin TVA în cotă de 9%, iar pentru restul consumatorilor nu conțin TVA.
Tarifele la canalizare-epurare pentru populație conțin TVA în cota de 9%, iar pentru restul consumatorilor nu conțin TVA. Descarcă Decizia ANRSC nr. 75/27.05.2021 privind modificarea preţului şi tarifului pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare

14 comentarii

  • Țărănoi veniți la oras .Vor sa scape de obiele si de cizmele de gumă.Daca s-ar pune containere pentru aceste doua articole tradiționale la fiecare colț de strada ar fi pline ,da numai cu conditia sa ,,se dea ceva”.Daca nu ,le arunca in budă. Asta fac ,,mafioții”.Divele nu isi mai spala chiloții dupa ce îi poarta cate o luna ,îi arunca in buda.Plus ca sunt multi care merg la țara si isi aduc coceni sa inlocuiasca hartia igienica.

  • Propun infiintarea unei noi institutii: Adi Canalizare, cu director, inspectori, personal administrativ, salarii barosane, bonusuri si care sa verifice abonatii Aquabis cum folosesc canalizarea.

  • Unii tarani care s-au mutat la oras au fost invatati sa mearga cu teleguta sau tarabonta la vale cu tot ce nu mai aveau nevoie de prin ocol. Acuma o fac cica mai modern , le indeasa la canalizare. Personal am vazut de sute si sute de ori cum si ce se gaseste in natura decum in canalizari. Aquabis trebuie sa isi modifice gurile de canal cu sisteme de inchidere-deschidere la care sa aiba numai dansii acces. Pana atunci o sa ne tot miorlaim degeaba. Cu un segment mare de inculti nu poti decat sa te feresti ca de dracu si sa pui lacate pana si la gurile de canal. Asa de rau am ajuns ca neam ca mai jos nu se poate.

  • Cel mai potrivit pentru a face publice pe smartphone descoperirile din canal este Macarie. Șandru știe meserie și face toată treaba acolo. E pe teren de fiecare dată când se sparge câte o țeavă sau i se aruncă în cap oalele sparte de ADI-ul lui Raducu. Macarie, fratele lui Raducu, pe de altă parte nu face nimic decât să-și încaseze sinecura. Un pic de propagandă pentru baron, ceva?
    On the other hand uite cum au ajuns medicii de la ATI colegi cu cei care desfundă canalul. Toți sunt colegi cu Răducu. Les collègues des mes collègues sont mes collègues. N’est ce pas, mec?

    • Se stie si se vede ca a fost pus cu pile… Nu se pricepe Macarie la nimica, dar fratele Raducu il sustine!! Chiar nu isi merita salariul!! In schimb Angajatii care chiar muncesc,castiga bani putini.

  • Pe strada Tudor Vladimirescu între Ștefan cel mare și Avram Iancu de cînd s-a refăcut acum cîțiva ani canalizarea avem mereu probleme.Chemam mereu mașină pentru curățat rețeaua.E adevarat ca scoate cîrpe,materiale plastice,șervețele umede dar și scânduri, piese de legătură între conducte lăsate de muncitori în canalizare și care ajung să blocheze scurgerea.S-a asfaltat strada vara asta,de unde la ploaie apa baltea în intersecție acum balteste în ani multe locuri,s-a lucrat prost,asa-i la noi.

  • Cel mai tare s-au infundat canalizarile ,dupa congresele Pnl si Usr.Ziceau baietii de la canalizare ca au gasit roabe de rujuri si ob uri .Cică cu din astea s-au duelat delegatii.

    • D-nul Radu 70 % din tevile de canalizare sunt de sin inainte de 1990 si au fost calculate pentru utilizatorii de atunci. Acum sunt peste 600% mai multi utilizatori… Aquabisul sa modifice dimensiunea tevilor la parametrii pretentiilir de acum. Stiti doar sa ne ardeti la factura iar cand se infunda incercati sa dati vina pe oameni!

  • Iarăși numai jumate de adevăr! De ce nu se face mentenanța permanenta a rețelelor de canalizare așa cum se procedează la alte companii? Inspecție video, intervenții preventive acolo unde sunt probleme, înlocuirea rețelelor subdimensionate și colmatate, identificarea vinovaților! Acțiune împotriva celor care nu respecta regulile de deversare! Acum se vaită de pierderi si neconformități, ca si cum ei nu au nici o vina! Pentru își iau salariile !
    Incompetenta, nepăsare , obedienta politica, acesta este managementul la AQUABIS, sub bagheta marelui conducator, baronul Răducu!
    Sa auzim numai de bine!

  • Raducule trimite pe Sandru la Telciu sa scoata o vaca moarta din canalizare. Au aruncat-o telcenii si acum s-a infundat reteaua. Raducule exagerezi cu povestile tale spuse la gura plotului.

  • Canalizarile sunt infundate sistematic si insistent de maturatorii de pe strada. Trag dupa ei niste pubele pe roti sau poarta in mana un sac de plastic de ochii lumii si absolut toata mizeria o indeasa temeinic in canalizari cu mare atentie sa nu fie vazuti de cineva. Acest lucru l-am vazut peste tot in oras in timp ce se matura trotuarele si strazile. Acum e toamna si sunt mai multe frunze. Sa vedeti distractie daca ploua mai abundent. Acesti angajati la curatenie nu sunt supravegheati si monitorizati. Ei stiu asta si abuzeaza specific etnic. Daca vine cineva in control probabil se anunta intre ei. AICI E MAREA PROBLEMA. Se baga in canale nisip, pietris, celofane, cutii de carton, bucati de lemn si plasticuri zilnic luni intregi. Dar vin ploile si iarna… Dumnezeu cu mila la prostia din Bistrita

  • Răducule, mai bagă bre o instituție, numa bună de populat cu slugi de partid, inși care n-au reușit în viață, îi ajutați voi, că doar așa dăinuiți de peste 30 de ani: minciuni, sinecuri, pomeni, pufuleți, găleți și ulei. Evident, instituția să se afle în subordinea CJ BN, că doar cât face CJ va face și ea, va avea exact același scop, îndestularea și ocrotirea lipitorilor de afișe. Vezi bre Răducule, de la 1 ianuarie 2022 intră în vigoare penziile speciale pentru aleșii locali, te mai rezolvi de o leafă, iar apoi plângeți pe umărul ălora săraci. Plângeți bre, asta faceți de 30 de ani, voi o duceți tot mai barosan, iar fraierii ce vă votează, ce să vezi, tot mai rău. Hai, succes la prostit proștii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.