Sport

Debutară cu o remiză: CS Universitatea Craiova – Gloria Bistriţa 1-1

Echipa antrenată de Sandu Negrean şi Cristian Coroian a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia finanţată de Primăria Craiova, CS Universitatea, în prima etapă a ediţiei 2013-2014 din Liga a II-a (Seria 2). Gloria joacă miercuri în Cupa României, cu Avântul Bârsana, iar sâmbăta viitoare în campionat contra Minerului Motru.

Antonache a ratat în minutul 9 prima mare ocazie a meciului disputat sâmbătă seara, dar cei care au deschis scorul au fost oltenii, prin Ivan Dragicevic în minutul 26. Sârbul a trimis balonul în plasă de la 10 metri, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări a lui Stancu de pe partea stângă. 1-0 a fost rezultatul la pauză. Gloria a deschis repriza secundă cu o şansă importantă irosită de Budăcan, care a anunţat însă golul egalizator. Acesta a venit în minutul 50, când Tinuţ Budăcan a înscris cu un şut la colţul lung, din interiorul careului. Gazdele au trecut de câteva ori pe lângă reuşita de trei puncte, dar s-a terminat 1-1, un pas cu dreptul pentru Gloria în noul campionat.

Bistriţenii au jucat în premieră în noul echipament marca Givova, galben complet în deplasarea de la Craiova.

CS Universitatea Craiova: Brac – Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu – Opriţa (Precup 62), Dragalina, Ad. Ionescu, Dragu (Cr. Ganea 69), Sin – Dragicevic (A. Voinea 83). Antrenor: Erik Lincar

Gloria Bistriţa: Albuţ – Țârcă, D. Matei, Hlinca (Fizeşan 65), Polgar (D. Sănmărtean 83) – Budăcan, R. Mărginean, Feher (M. Stancu 46), M. Chiţu – Curtuiuş, Antonache. Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian

Stadion: ”Ion Oblemenco” – Craiova. Spectatori: 10.000. Arbitri: Adrian Comănescu – Daniel Demetrescu, Marius Badea (toţi din Râmnicu Vâlcea) – Zoltan Erdei (Slatina). Observatori: Viorel Leşeanu (Giurgiu), Cornel Corocan (Reşiţa)

Celelalte partide din prima etapă a Ligii a II-a, Seria 2: FC Bihor – UTA Arad 2-1, FC Olt – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0, Minerul Motru – CS Mioveni 4-0, Olimpia Satu Mare – FC Universitatea Craiova 1-1, ASA Târgu Mureş – Metalul Reşiţa 1-0.

În etapa a doua, Gloria întâlneşte pe teren propriu formaţia Minerul Motru – sâmbătă 14 septembrie, ora 11.00. Până atunci, echipa bistriţeană va juca în deplasare cu Avântul Bârsana (Liga a IV-a Maramureş), în faza a V-a a Cupei României – miercuri 11 septembrie, ora 16.30.

Foto: digisport.ro. AICI puteţi vedea mai multe fotografii de la meci.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS