Actualitate

Deocamdată nu sunt bani pentru realizarea variantei ocolitoare a Bistriţei. Poate din 2014

Directorul general al Autorităţii de Management pentru POS Transport, Marcel Boloş, a precizat că proiectul variantei ocolitoare Bistriţa Sud trebuie analizat cu prudenţă deoarece pleacă spre aprobare la Comisia Europeană şi că, dată fiind valoarea însemnată a investiţiei, şansele de finanţare sunt pentru următoarea perioadă de programare, 2014-2020.

”Valoarea investiţiei (n.r. – 174 de milioane euro) este una însemnată pentru Programul Operaţional Sectorial Transport. Pentru această perioadă de programare, dată fiind valoarea investiţiei, e bine să analizăm prudent pentru că proiectul pleacă spre aprobare la Comisia Europeană şi cred că, discutând la modul cel mai realist, şansele sunt pentru următoarea perioadă de programare (n.r. – 2014-2020) având în vedere valoarea investiţiei care este estimată în momentul de faţă. Acolo sunt necesare o serie de lucrări de artă care duc la această creştere a valorii proiectului de investiţii. Eu rămân optimist, perioada de programare începe în 2014 şi un astfel de proiect trebuie pregătit cu deosebită prudenţă. Din experienţa pe care o am în aprobarea acestor proiecte cu Comisia Europeană, trebuie să avem toate documentele puse în cea mai bună ordine, astfel încât să nu riscăm o eventuală respingere a proiectului”, a afirmat directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, Marcel Boloş.

Întrebat dacă există riscul ca proiectul să fie respins deoarece traseul trece prin intravilan, el a precizat: ”Nu, niciodată Comisia Europeană nu a pus în discuţie astfel de probleme. Ce s-a avut în vedere de fiecare dată au fost problemele legate de acordul de mediu”.

ovidiu cretu 29 octPrimarul Ovidiu Creţu a spus: ”Aşteptăm acordul de mediu de la Agenţia de Mediu, care poate să-l dea pe baza unui document de urbanism, adică Planul Urbanistic General care va fi aprobat joi în Consiliul Local. După obţinerea acordului de mediu, CNADNR începe să deruleze lucrurile, aprobarea studiului de fezabilitate şi depunerea spre finanţare, sperăm într-o perioadă cât mai scurtă”.

În cadrul referendumului organizat de municipalitate în 29 septembrie, 58,02% dintre alegători au spus că sunt de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, din fonduri europene, a variantei ocolitoare Bistriţa Sud pe traseul: DN 17 – Parc Industrial Bistriţa Sud – Dealul Cighir – Dealul Codrişor – Complex Wonderland – DN 17.

Varianta ocolitoare Bistriţa Sud are o lungime de 14,58 km. În proiect sunt prevăzute lucrări de consolidare a Dealului Codrişor în valoare de 69 de milioane de euro, iar de-a lungul arterei vor fi montate panouri fonoabsorbante şi parapete de siguranţă metalice.

5 comentarii

  • Ce imi place traseul ala care incepe de la Parc Industrial Bistriţa Sud si se termina la Complex Wonderland.
    Poi nici parcul industrial nici wonderland-ul nu exista si voi vreti sa faceti variante ! Totusi pe unde o sa treaca centura aia 🙂 ?

    • da, asta e ca si aia cu fara inceput si fara de sfirsit !! deci Cretu vrea sa faca ceva grandios . fereasca Dumnezeu , cum i mai rabda pe pamintul asta

  • Cretu invoca din nou referendum-ul din 29 septembrie, sustinand ca 58,02% dintre alegători au spus că sunt de acord cu construcţia în municipiul Bistriţa, a centurii ocolitoare 2Sud. Nimic mai fals. Rezultatul referendumului respectiv nu are nici macar valoarea unui sondaj de opinie la care esantionul investigat se constituie pe anumite criterii. Ar trebui totusi facuta o analiza serioasa a rezultatului referendumului in consiliul local, pentru ca s-au irosit fara nici un rost bani publici, desi rezultatul dezadtruos era de asteptat.
    De altfel, dupa cum multi dintre oamenii inteligenti au anticipat, referendum-ul pe tema centurii ocolitoare 2Sud, s-a dovedit o prostie. Si cum prostia se plateste, de data aceasta pretul de 180.000 RON a fost cam scump. Participarea extrem de redusa la vot nu arata neaparat dezinteresul cetatenilor pentru subiectul respectiv, ci mai curand formularea idioata a intrebarii. Interpretarea absenteismului ar putea fi facuta in sensul ca cetatenii care nu au votat doresc centura ocolitoare dar nu pe traseul 2Sud. Dintre cei extrem de putini care s-au prezentat la vot, o mare parte au votat impotriva variantei 2Sud. Diferenta dintre cei 6124 care au votat DA si cei 4281 care au votat NU este de numai 1843. Este mai putin decat numarul de semnaturi adunate de Asociatia Bistrita Civica (ABC) pe petitia “Salvam Padurea Codrisor”. Despre ce vorbim?

  • HAOLEUUUU !
    CA MANE POIMINE PIRANDELE CERCULA CU TIR-UL DE LA PARCUL DE FIER VECHI ( ORI NOU) DE LA SARATA LA DISTRILAND PE COCOSVARI !
    VEDELE-AS FLUTURAND FUSTELE PE TIR MO!
    SA TRAIESTI PRIMARE!
    IDEE TARE MO !

  • Avand in vedere ca recent, in presa locala a aparut o referire la un proiect complex denumit ”Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa”, proiect în care vor fi cuprinse şi lucrări de amenajare a Râului Bistriţa pe întreg cursul de apă (din aval de baraj până la confluenţa cu Râul Şieu). Acest proiect este gestionat de Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA) Bistrita-Nasaud si se afla in stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate. Obiectivul din acest proiect pentru orasul Bistrita apare sub enuntul : “Amenajarea Râului Bistriţa între Podul Jelnei şi Podul Budacului, ca zonă de recreere şi promenadă”, ceea ce este insuficient. Reamintim ca in anul 2006, a fost elaborat proiectul: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill), care prevedea amenajare de alei pietonale, piste de biciclete, locuri de recreere aferent malurilor intre Podul Budacului si podul Jelnei cu legaturi spre Parcul municipal si Dealul Codrisor. Dupa acest model, ar trebui extinsa elaborarea unui proiect integrat de amenajare si dezvoltare turistica si de agreement a albiei riului Bistrita intre Unirea si Viisoara care sa prevada intre altele amenajarea unei artere de circulatie de tip splai pe malurile raului Bistrita .
    Traseul 2Sud, fara functia de centura ocolitoare (care oricum nu ocoleste nimic) poate fi realizat foarte simplu pe la poalele padurii Codrisor, facand astfel legatura dintre Podul Budacului si Podul Jelnii. Astfel, nu-i nevoie de sacrificarea padurii ca sa ajungi din Unirea la Viisoara pe malul stang al Bistritei.
    Avand in vedere ca ponderea traficului greu vine dinspre nord si vest (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul prin sudul orasului, in cea mai linistita zona la mai putin de 500 m de parc , de casa de cultutura, de stadion si pe la poarta spitalului TBC. De aceea in mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, aceasta avand avantajul de a prelua si traficul de pe DN 17C inainte ca acesta sa ajunga in oras. Ar fi bine sa mai fie luata in considerare si o alta Varianta ocolitoare pentru trafic greu prin nord ar urma sa porneasca din DJ 151 deviata spre Valea Boilor, pe dupa ROMBAT, urmand pe dupa firma Leoni apoi pe dupa Cartierul Subcetate, pe la Statiunea pomicola facand jonctiunea cu DN 17C de unde descarca traficul de tranzit dupa care se indreapta catre iesirea din Unirea spre Livezile. O prelungire de cca 5 km pe Valea Magherusului ar putea prelua si traficul de pe DN15A, undeva intre Crainimat si Sieu Magherus.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS