Actualitate

Deputatul Simionca despre alegeri anticipate, primari în 2 tururi și pensii speciale

”Noi, cei din PMP, nu avem nicio temere în ceea ce privește alegerile anticipate, dar susținerea noastră este condiționată de trei puncte: 1. Aplicarea referendumului din 2009 – 300 de parlamentari (200 de deputați și 100 de senatori), deci dacă tot se fac anticipate haideți să reglăm și acest aspect, 2. Revenirea la alegerea primarilor în două tururi prin trecerea legii prin Parlament, 3. Eliminarea pensiilor speciale. Se pare că două s-ar putea întâmpla”, a spus deputatul PMP Ionuț Simionca.

El a menționat că alegerile anticipate ”nu sunt chiar cea mai bună idee în situația actuală, criza politică ar putea duce la o criză economică și la un blocaj, ne băgăm într-o zonă de incertitudine, dar dacă există o majoritate care susține alegerile anticipate atunci există și o majoritate care poate guverna”: ”Anticipatele pot avea loc dacă pică guvernul actual și mai cad două guverne. Guvernul actual nu va pica prin demisie, dacă îți dai demisia arăți că ești incompetent. Dacă se depune moțiune de cenzură, proiectul de lege asumat de Guvern în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi nu va fi aplicat și alegerile vor rămâne într-un singur tur”.


Președintele PMP Bistrița-Năsăud a declarat în aceeași conferință de presă că ”paradoxal, în ultimele săptămâni PNL și PSD încearcă să obțină beneficii electorale din propunerile legislative ale PMP care vizează alegerea primarilor în două tururi și eliminarea pensiilor speciale, încercând să-și asume paternitatea acestor proiecte”.

”Efervescența creată în jurul lor dovedește că noi, cei din PMP, inițiatorii acestor legi știm ce vor românii și am acționat cu mult timp înainte. Pentru alegerea primarilor în două tururi, proiectul PMP a fost adoptat de Senat în 2016 și se află Camera Deputaților din februarie 2018. PMP a strâns un milion de semnături, peste 25.000 numai din Bistrița-Năsăud. Noi am votat Guvernul Orban condiționat și de susținerea acestui proiect de lege. Dacă Guvernul Orban își va asuma răspunderea în Parlament, putem considera acest lucru ca o mare victorie a PMP și a românilor. Proiectul PMP de eliminare a pensiilor speciale a fost adoptat de Senat în februarie 2019 și încă nu a fost supus la vot în Camera Deputaților. Și pentru acest proiect PMP a strâns un milion de semnături. PSD, care a blocat acest proiect, acum vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru votarea eliminării pensiilor speciale. Dacă se va adopta această lege, putem spune și aici că avem de-a face cu o mare victorie a PMP și a românilor, care ne-au susținut cu semnături”, a comentat el.

Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi, a anunţat premierul Ludovic Orban.

4 comentarii

    • Da măi Ionuț! Ai dreptate!
      Psd-ul si Pnl-ul iau lumină de la tine!
      Si mai este una de la care cele doua partide fură idei!
      Stii cine e???…
      Mimoza, Doris Rai.

  • Vai,vai ,iar te-ai încurcat în explicații.Zici că din trei propuneri s-ar putea două să treacă,apoi ne spui că e posibil numai una.Clar că nici tu nu vei vota pt anticipate și nu de teama instabilității,cum zici,ci pt faptul să nu pierzi vreo 8 luni din mandat,știind sigur că al doilea îl mai obții poate la o nouă reîncarnare.
    PĂREREA MEA!

  • Din grupul de parlamentari ai BN sunt mandru ca am cu cine sa ma intalnesc cand domnul Deputat este acasa . De fiecare data cand ii deschid usa ma primeste ca pe un tata sau frata mai mare. Cu un comportament ireprosabil, harnic si cinstit acest tanar isi merita din plin statutul de ales . Cititi numai CV-ul dansului domnilor carcotasi ca o sa va prinda rusinea cand va mai legati de el ! Vastimez foarte mult d-le IONUT SIMIONCA !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius-ecologist PV Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS