Stelian Dolha a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că decizia de numire a sa în funcţia de preşedinte interimar al PNL Bistriţa-Năsăud a fost luată sâmbătă de Biroul Politic Judeţean format din 28 de persoane, el fiind singura propunere din partea organizaţiei.
„S-a stabilit preşedintele interimar al partidului în persoana mea. În această calitate, vă spun că prima mea preocuparea este unitatea acestui partid. Vizez totodată o consolidare a partidului în perioada următoare. Deja, astăzi (sâmbătă –n.r.) am validat nişte organizaţii noi, iar acest lucru va continua în cele două luni de interimat. S-a fixat şi o dată a conferinţei judeţene, cea de 30 martie a.c.”, a declarat Stelian Dolha.
El a spus că dorinţa sa ar fi aceea ca noul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud să fie ales pe baza unei moţiuni, însă va fi nevoie de o modificare a statutului PNL pentru ca acest lucru să se întâmple.
„Eu cred că ar fi bine ca fiecare candidat să aibă în spate lista de susţinători, vicepreşedinţi, membri, membri supleanţi. În momentul în care oamenii buni din partid nu intră în Biroul Politic Judeţean, rişti să-i pierzi şi atunci o formulă consensuală ar fi de agreat în orice partid politic. După vechiul statut, a fost ales preşedintele şi vot uninominal pentru toate celelalte funcţii”, a declarat el.
Stelian Dolha este deputat în Colegiul 4, fiind la primul mandat de parlamentar. El este vicelider al grupului PNL din Camera Deputaţilor.
PNL Bistriţa-Năsăud a rămas fără preşedinte la sfârşitul anului trecut când fostul lider, Ioan Ţintean, a fost numit prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud.
Adaugă comentariu