Despre mizerie şi formele ei

Speram ca această campanie electorală să se încheie cât de cât decent, dar văd că nu se poate. Am început să scriu acest text deranjată de ceea ce s-a întâmplat astăzi cu sediul PDL, mânjit cu ceva substanţă urât mirositoare. Le cunosc pe doamnele care lucrează acolo şi îmi pare sincer rău că ele au fost cele obligate să spele toată mizeria, fără să aibă nicio vină. Nu ele au condus ţara şi nici judeţul. „Castelanii” partidului oricum nu vin dimineaţa pe la sediu. Unii chiar deloc.

Nu am apucat să scriu câteva rânduri din ceea ce voiam să spun că mi-a parvenit ultimul număr al foii cu care PDL a ales să îşi facă propagandă în această campanie electorală şi dintr-o dată am avut revelaţia altei mizerii care, din păcate, nu poate fi spălată cu detergent. Am înţeles că nişte indivizi (care sper că nu vor mai avea tupeul să ne mai înghesuie pe la conferinţe de presă şi după 10 iunie erijându-se în ceea ce nu au fost niciodată şi nici nu vor fi vreodată) au găsit o vacă de muls politică. E a doua după ce prima, tot politică, i-a girat să facă în mijlocul oraşului un concert pe care se pare că nici măcar nu l-au plătit. Am putut auzi pe la televiziunile naţionale cum liderul unei trupe rock vorbea despre întâmplarea nefericită de la Bistriţa şi, vorba românului, ne făcea de minune cât îl ţinea gura.

Aceste persoane, care nu au avut bani să îl plătească pe Nicu Covaci, nu numai că nu au intrat în pământ de jenă, dar au prins şi mai mult tupeu şi au devenit goarna de campanie a PDL. Sub masca „obiectivităţii”, au tipărit zeci de mii de exemplare color pe care ni le-au îndesat săptămânal în cutiile poştale. Vă daţi seama cât a costat numai tiparul?

În paginile acestor ziare (fiindcă au fost mai multe numere) sunt numai referiri negative la adresa candidaţilor USL şi exclusiv pozitive la adresa celor ai PDL. Primii au case şi maşini despre care aflăm că au fost dobândite în mod oneros, alţii au „suflet în sufletul oamenilor”, sunt „oameni printre oameni”, au făcut numai bine pe pământ şi au trudit să-şi ridice din genuni afaceri private, să-şi plătească dările la stat şi să ofere locuri de muncă bine plătite unui număr impresionat de oameni. Oare? Chiar aşa stau lucrurile sau exact invers?

Din câte ştiu, unul dintre candidaţii PDL a condus o fabrică de stat la Lechinţa pe care a băgat-o în faliment. Şi-a făcut vilă exact în timpul mandatului de primar al Bistriţei pe un teren dobândit tot atunci, altul e primar în vârf de munte, dar totuşi posesor de trei maşini dintre care una BMW destul de nouă, inclusiv de casă de vacanţă la un biet salariu de sub 2000 de lei lunar. Aceste informaţii nu ne sunt furnizate de foaia cu pricina care nu a văzut cohorta de pedelişti la mănăstiri şi la sfinţiri de cruci construite cu bani publici în timp ce se deplasa cu maşinile de serviciu de pe la diverse instituţii. I-a văzut doar pe cei ai USL care au bifat şi ei, slavă Domnului, orice adunătură cu popi.

Aceeaşi foaie nu a văzut groapa de gunoi încă nefuncţională (dar prin care s-au scurs deja 1,8 milioane de euro în buzunarele unora precum zice DNA) şi nici DJ 151 neterminat (pe la Blăjeni, deşi a fost inaugurat de vreo două ori), nici miliardele direcţionate spre conace ponosite sau clădiri cu pereţi goi făcute aiurea ca să aibă ce mânca şi gura sponsorilor din campanie.

Dacă ar exista un organism profesional al jurnaliştilor, astfel de foi apărute pe piaţă ar trebui să aibă scris mare cu litere de o şchioapă: „ziar finanţat de …cu….” pentru ca să înţeleagă şi omul de rând cine suflă în goarnă şi cine asigură muzica de dans.

După o campanie ca aceasta, pe care fireşte că fiecare are dreptul să o facă aşa cum îi dictează conştiinţa în cazul în care deţine aşa ceva, ar trebui să nu mai existe cale de întoarcere în presă pentru cei care au prestat orbeşte în folosul unui partid încălcând cele mai elementare reguli care guvernează profesia pe care au îmbrăţişat-o cu sau fără voia ei.

Din păcate, spre deosebire de medici care au un astfel de organism profesional, Colegiul Medicilor (ce poate retrage dreptul de practică), presa nu are. Ca urmare, orice neica nimeni care nu are ce face, dar are bani, poate publica o foaie pe care o intitulează „ziar” şi pe care o distribuie unde vrea, când vrea, cui vrea, intoxicând lumea cu informaţii false, neverificate, nesemnate, neasumate.

E trist că tocmai PDL, partidul care ne-a vorbit ani la rândul despre „dreptate”, „adevăr”, corectitudine, profesionalism, partidul care a fost cel mai mediatizat dintre toate (cel puţin în Bistriţa-Năsăud), a ajuns să-şi transmită mesajele electorale în acest mod dezonorant. E trist şi pe alocuri revoltător că, după 22 de ani de când unii au murit pentru libertatea cuvântului, alţii au subjugat-o mai ceva ca în comunism. Şi nu cu ameninţarea închisorii, ci cu bani.

Cristiana Sabău