Actualitate Recomandări

Deszăpeziri în stil clasic. Radu Moldovan: Avem Dacia, nu Mercedes

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat Programul de măsuri pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene în perioada 15.11.2016-15.03.2017. Dacă anul trecut desăpezirea a costat circa 2 milioane de lei, acum CJ alocă 2,25 milioane lei.

Comisia de urbanism din cadrul CJ a propus folosirea clorurii de calciu în loc de sare și nisip, care afectează suprafața carosabilă, însă vicepreședintele CJ Ioan Țintean a solicitat menținerea prevederilor, deoarece nu pot fi alocate sumele necesare, care ar fi mult mai mari.

La rândul său, președintele CJ Radu Moldovan a menționat: ”Nu ne permitem astfel de investiții. Și eu mi-aș dori ce este mai bun, dar nu sunt bani, plus că licitația a fost deja lansată pe SEAP. Cu toții ne dorim ca suprafața rutieră să se distrugă cât mai puțin. Mi-aș dori să avem Mercedes, dar avem Dacia. Atât ne permitem acum”.

Drumurile judeţene din administrare au fost încadrate pe nivele de viabilitate şi de intervenţie pe timpul iernii. Zonele de intervenție: Beclean – zona I, Bistrița – zona II, Năsăud – zona III, Șieu – zona IV, Lechința – zona V.

Cantitățile necesare calculate pentru perioada iernii sunt de 51 de utilaje, 1.281 tone de sare și 10.479 tone de nisip.

3 comentarii

  • ……

    La rândul său, președintele CJ Radu Moldovan a menționat: ”Nu ne permitem astfel de investiții. Și eu mi-aș dori ce este mai bun, dar nu sunt bani, plus că licitația a fost deja lansată pe SEAP. Cu toții ne dorim ca suprafața rutieră să se distrugă cât mai puțin. Mi-aș dori să avem Mercedes, dar avem Dacia. Atât ne permitem acum”.

    …..da un ciclazău nu ai vre’ mai Raducule ?
    de esempu facut în Nemţîia
    dehala mai nou că elea vecii nuţ’ mai plac….

    • Oare or fi suparati cei din administratia locala ca nu au prea primit banuti pentru pomenile electorale din preajma alegerilor?

    • ….Marieneeee io am zîs săş ieie şî Raducu un ciclazău nemţăsc
      …..amuuu
      …di’ ce te mînii aşa tare
      … doară nu iam dat în cap

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui F.I. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS