Actualitate

Dezinfectant pentru mâini în Biserica Protopopiatului Bistrița, icoane șterse periodic, slujbe afară

Biserica Protopopiatului Bistrița de la Coroana și-a luat măsurile necesare pentru combaterea răspândirii infecției cu Covid-19. La intrarea în lăcașul de cult, credincioșii își pot dezinfecta mâinile, personalul administrativ șterge periodic clanțele și icoanele, iar o parte din slujbe sunt oficiate afară.

Preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a declarat pentru Timp Online: ”Biserica, în viziunea poetică a marelui Eminescu, este mama poporului român. O mamă este grijulie față de fiii săi. Îngrijim și de sănătatea sufletească, și de cea trupească. Noi, preoții de la Biserica Protopopiatului, fiind și cea mai mare din municipiu, am luat măsurile de prevenire așa cum ne-a fost indicat și de Centrul Eparhial de la Cluj. Slujbele cu un număr mai mare de credincioși le vom săvârși afară, iar restul, de peste săptămână, în biserică, fiindcă nu vor fi chiar atât de mulți oameni să depășim 100 de persoane. Slujbe cu un număr mai mare de participanți sunt Maslul și Seara Duhovnicească din fiecare post, parastasele de sâmbătă și Sfânta Liturghie de duminică pe care o vom săvârși afară”.

Potrivit acestuia, în biserică este dezinfectant pentru mâini.

”Ștergem icoanele, clanțele de la ușă. Dacă în alte județe s-a luat decizia restricționării accesului în cimitire, la noi nu s-a ajuns la astfel de măsuri. Am văzut și știrea de la Maramureș cum că s-a decis ca bisericile să fie închise, dar au revenit și ei. În județul nostru, în special în Protopopiatul Bistrița, nu a fost cazul să închidem biserici, capele sau alte obiective de cult religios. Vom face și o rugăciune specială făcută de Patriarul Daniel pentru aceste vremuri. Ne vom ruga și noi, dar și credincioșii o pot citi acasă”, a mai spus preotul Emanuel Vidican.

Iată programul slujbelor din acest sfârșit de săptămână de la Coroana:

SÂMBĂTĂ, 14 martie

  • 07.30-09.00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gurã de Aur (în bisericã)
  • 11.00 – 12.00 Parastasele pentru cei adormiți (în curtea bisericii)
  • 17.00 – 18.00 Vecernie (în bisericã)

DUMINICĂ, 15 martie

  • 09.00-10.00 Acatistul Buneivestiri și Canonul de rugãciune la vreme de molime și boli molipsitoare (în bisericã)
  • 10.00-12.00 Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare (în curtea bisericii)”
https://www.facebook.com/emanuel.vidican/posts/2763505267065303

10 comentarii

  • Ni se tot spune ca virusul se transmite cel mai bine prin picaturile de saliva pe care le eliminam cand stranutam, tusim sau vorbim, dar nu inteleg de ce nu se recomanda sa nu se vorbeasca in locurile publice, spre exemplu cand mergi la magazin, pana ajungi la casa sa nu vorbesti nici la telefon (pe cat posibil), nici cu alte persoane cu care ai mers la cumparaturi sau pe care le-ai intalnit acolo.
    Chiar trebuie facuta recomandare sa nu se vorbeasca in locuri publice, pe cat posibil, pentru ca evident nu se poate sa nu se vorbeasca deloc.
    In magazine e cel mai aiurea sa se vorbeasca, deoarece micile particule de saliva sar si se depun si pe produse.
    Ar fi util sa se adauge si asta la lista de recomandari.

  • Deoarece virusurile „”salasluiesc”‘ foarte bine in faringe,recomand folosirea: Faringosept.Septolete, Strepsils, Trachisan etc. ,3-4 zilnic Nu strica! Clatiri repetate si gargara cu bicarb. de sodiu ,ape de gura! In aer virusul acesta poate trai 2-3 ore iar pe suprafete 2-3 zile! Pentru podele: Hipoclorit 0,5%- 1% sau alte produse cu clor ! Mergem inainte ! Pentru alte suprafete : Sanytol, Igienol, etc.

  • Închideți băieți biserica că e nasoală rău. Oricum nu mai vine nimeni, nici măcar babele alea care veneau înainte. Sunt speriate rău de „coroana” virus.

  • Dezinfectați-o și Ștergeți-o! Ați furat biserica greco-catolicilor și Dumnezeu îi va pedepsi pe toți ce care continuă să predice și să se închine într-o biserică furată mințind ocărând și zicând tot cuvântul rău împotriva celor furați și asupriți.

  • Dragi enoriași, nu e necesar să vă protejați, pupați icoanele în continuare, pupați popa, nu vă fie frică, acest coronavirus e dat de Dzeu, dacă el vrea să vă îmbolnăviți voi și toată familia și să crăpați, atunci așa trebuie să fie! Nu vă opuneți Domnului! Dumnezeu a creat tot ceea ce există pe acest pământ, nici un fir de iarbă nu crește fără voia lui! EL a creat și trimis și acest virus! Sigur are un plan pentru fiecare! Facă-se voia Lui!

    • Ortodoxia îi arde pe postacii care dorind să fie formatori de opinie vreau să pară vocea majorității. Nu sunt nici o majoritate, sunt puțini și sunt plătiți cu ora. Urâtorii lui Hristos și ai românilor.

  • Degeaba dati cu dezinfectanti prin biserica, furatul bisericii tot pacat ramane. Nu se iarta pacatul pana nu se innapoiaza furatul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.