Politică

Diana Morar, Forța Dreptei: Nu voi accepta niciodată o dictatură

”Nu voi accepta niciodată o dictatură, indiferent de nivelul la care aceasta se manifestă. În 1989, românii și-au dat viața pentru ca noi să trăim într-o democrație reală. Forța Dreptei va apăra ceea ce românii au câștigat atunci! Eu sunt vocea lor în Parlamentul României” – deputat Diana Morar, candidat Forța Dreptei pentru Camera Deputaților la alegerile din data de 1 decembrie.

”Multă lume mă întreabă de ce am plecat din PNL. Le răspund. Eu când am plecat din PNL fusesem deja votată, statutar și legal, candidat pentru locul 1 Senat. Ulterior, refăcându-se alegerile, primarii m-au susținut pentru locul 2 la Camera Deputaților. Însă la acea ședință de la Năsăud, Robert a ales să dea afară 20 de președinți de organizații pentru a se impune cu forța pe locul 1 la Camera Deputaților. Eu nu am fost de acord cu acest lucru și am părăsit ședința. Ca urmare, în lipsa mea, am fost mutată pe locul 3 la Camera Deputaților.

Puteam să candidez de pe o poziție eligibilă în cadrul PNL dacă făceam acest compromis, însă nu am putut să trec peste sancționarea colegilor mei loiali PNL și peste încălcarea statutului. Am realizat atunci că acesta nu mai este PNL în care eu mă înscrisesem. Puteam să rămân acolo și să fac parte dintr-un partid de dictatoraș, însă am ales calea cea dreaptă, calea liberală oferită de Forța Dreptei, unde liberalii autentici au venit alături de mine și continuă să vină”.

(Material electoral comandat de Forța Dreptei – FD Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 11240022)