Actualitate

Deputatul Diana Morar, întâlniri și dezbateri pe teme de educație în Estonia

Alături de colegii săi din Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, deputatul PNL Diana Morar a făcut o vizită de lucru la Tallinn, capitala Estoniei, pentru a vedea la fața locului cum se desfășoară procesul educațional într-o țară în care rezultatele la testările PISA sunt excelente, iar digitalizarea este la nivel înalt.

”Programul a cuprins vizite și întâlniri extrem de interesante la Agenția Harno din subordinea Ministerului Educației, care implementează programe diverse, la Education Board – instituția care coordonează cele aproape 200 de școli din Tallinn în funcție de necesitățile comunității, dar și la unități de învățământ de nivel primar, gimnazial și liceal.

De asemenea, am avut o discuție cu secretarul general adjunct al Ministerului Educației, doamna Liina Pold, despre legislația din Estonia, felul în care se derulează procesul educațional și facilitățile de care beneficiază elevii (gratuități la transport, mese, rechizite, after-school și servicii medicale).

Nu în ultimul rând, ne-am întâlnit cu președintele Parlamentului Estoniei, domnul Juri Ratas, fost prim-ministru și primar al orașului Tallinn, și cu reprezentanții grupului parlamentar de prietenie România-Estonia. Dezvoltarea în Educație a fost principala temă abordată la aceste reuniuni.

În dezbaterea parlamentară a legilor educației, care vor intra în circuitul de adoptare în luna noiembrie, vom avea în vedere și modelele de bune practici ale Estoniei privind digitalizarea, aplicarea curiculelor și procesul de integrare în învățământul de masă a elevilor cu cerințe educaționale speciale”, spune Diana Morar.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.