Primăria Bistrița aduce la cunoștința contribuabililor, persoane fizice și juridice, că începând cu data de luni 11 ianuarie se pot achita impozitele și taxele locale cu debit (impozite și taxe pe clădiri, impozite și taxe pe teren, impozite mijloace de transport, taxe reclamă și publicitate, etc.)
Plata acestora poate fi făcută la ghișeele Direcției Venituri, str. Alexandru Odobescu, nr. 17A, sau la Centrul de Relații cu Publicul, str. Gheorghe Șincai, nr. 2, după următorul program:
- luni – joi: orele 07.00 – 14.00, 15.00 – 19.00
- vineri: orele 07.00 – 12.00, 13.00 – 16.00
Plata impozitelor și taxelor cu debit poate fi făcută și online, prin intermediul platformei Ghișeul.ro.
Și în acest an, pentru plata integrală până la data de 31.03.2021 a impozitelor și taxelor cu debit se acordă o bonificație de 10%.
Pentru taxele locale fără debit (amenzi, taxe judiciare de timbru, taxe pentru carte de identitate, etc.), încasările au început în 4 ianuarie.
Reamintim că impozitele și taxele locale vor fi cu 3,8% mai mari în 2021 la Bistrița, majorarea fiind echivalentă cu rata inflaţiei, a stabilit Consiliul Local în ultima ședință din 2020. Chiar și așa, se vor încasa cu circa 150.000 de euro mai puțin față de alți ani. Procentul de 3,8% reprezintă rata inflației comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a motivat administrația liberală.
A fost redusă de la 1,3% la 1,25% cota de impozitare ȋn cazul impozitului pe clădiri cu destinaţie nerezidenţială, proprietatea persoanelor juridice, iar taxa pentru ocuparea temporară a unor suprafeţe de teren, proprietate publică a municipiului Bistriţa, pentru amplasarea de terase este la un nivel cu 50% mai mic faţă de taxa stabilită pentru anul 2020.
Pe de altă parte, se va plăti o taxa specială pentru soluționarea ȋn regim de urgenţă a declarațiilor fiscale privind dobândirea sau înstrăinarea mijloacelor de transport ȋn sumă de 100 lei/declaraţie și o taxă specială pentru eliberarea extraselor din Amenajamentul pastoral pentru pajiștile permanente situate în extravilanul UAT municipiului Bistriţa pentru perioada 2019-2029. În rest, taxele speciale rămân nemodificate.
Pe bune?????
iar se promoveaza coda si socializarea din fata ghiseului???????????????????????????
De ce noua administratie nu incurajeaza plata online???
NU O INCURAJEAZA PENTRU CA NU SE POATE DELOC!!!
„Bistrița – Impozite şi Taxe Locale×Momentan institutia Bistrița a blocat platile cu autentificare. Va rugam reveniti. Va multumim pentru intelegere.”
Las sa stea prostii la coada ca sa le plateasca salarii babane trantorilor!!!!!
Acum se poate plati online, cred ca a durat pana cand s-au actualizat datele.
#Myriam, nu stiu ce intelegi tu prin „acum”.
Eu chiar acum am intrat si sunt in cont si am acelasi mesaj care l-am pus si mai sus, adica nu pot face nimic… nici sa vad, nici sa platesc.
Poate la voi s-au actualizat datele mai repede… la mine vad ca mai dureaza pana ajung actualizarile… sa nu fie cumva un nod pe fibra…