Social

Doi tineri, transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

(FOTO) Un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, au intervenit la ieșirea din localitatea Tărpiu, spre Mintiu, la un accident rutier.

Echipajele medicale au preluat de la locul accidentului două persoane – conducătorul auto în vârstă de 21 de ani, respectiv o pasageră în vârstă de 19 ani, cu leziuni și traumatisme care nu le pun viata în pericol, și le-au transportat spre CPU Năsăud.

Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, autoturismul fiind răsturnat pe partea laterală, în afara părții carosabile, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din Bistrița a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara părții carosabile pe Drumul Comunal 32 Cepari. În evenimentului rutier, atât șoferul cât și o pasageră de 19 ani din Mocod au fost răniți fiind ulterior transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii rutieri, rezultatul fiind negativ”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.