În 15 iunie expiră perioada de 30 de zile de stare de alertă, președintele și reprezentanții Guvernului spunând că este necesară prelungirea acesteia cu o lună de zile. Ultimul cuvânt îl va avea Parlamentul.
”Dacă mai durează mult această distanțare socială impusă, pe lângă daunele economice imense, impactul psihologic asupra omenirii va fi uriaș! În 15 iunie ni se va cere să votăm prelungirea stării de alertă. Primul impuls e că voi vota împotrivă, altfel riscăm să „nu murim de Covid dar să murim de foame”, ca să citez din miile de români care ne-au cerut, prin abordare directă, acest lucru. Nu pot, în schimb, să nu mă întreb cât de mare e riscul ca numărul celor care ar muri de Covid-19 să crească! Va fi un vot foarte, foarte greu!”, spune deputatul PSD Doina Pană.
Fa Doina, primul impuls e unul populist care caracterizeaza PSD-ul. Al doilea impuls este unul normal, bazat pe situatia reala in care ne aflam. Eu zic sa mergi pe varianta 2 fara sa mai spui nimic de varianta 1.
Jiucati-va cu dracu si covidul , ca apoi dispareti din istorie !
„Ţin minte ce silă mi-au făcut gândacii de Colorado care mi-au invadat
într-un an plantele de cartofi, de roşii şi de vinete din grădină. Stăteau cu
sutele pe fiecare plantă, îndoind-o sub greutatea lor. La fel au invadat pesediştii România. Nu înţeleg cum poate cineva care se respectă să fie pesedist. Gândacii de Colorado provin, cel puţin, din Colorado, ceea ce le conferă o anumită onorabilitate. PSD-ul este un reziduu politic al „epocii Nicolae Ceauşescu” şi miroase, din punct de vedere moral, urât.”
(Alex Ștefănescu, Jurnalul secret, Dezvăluiri complete, 2003-2009, p. 72)
Daca PSD neglijeaza si impune scoaterea masurile de alerta, protectie, etc. si reapar din aceasta cauza infestari masive cu Covid 19 sunte-ti de acord sa va dati demisiile si sa dizolvati Partidul Social Democrat?